logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA restabilesc rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a UE la Washington

Imagine din galeria Agerpres

Statele Unite au restabilit rangul de ambasadă al misiunii diplomatice a Uniunii Europene la Washington, a anunţat luni ambasadorul american la Bruxelles, Gordon Sondland, printr-un comunicat preluat de AFP şi DPA.

"UE este o organizaţie de o importanţă unică şi unul din cei mai valoroşi parteneri ai Americii în asigurarea securităţii şi prosperităţii globale", a declarat reprezentantul diplomatic american pentru Uniunea Europeană. "De la crearea de locuri de muncă la creşterea economică, stabilirea standardelor internaţionale şi menţinerea presiunii asupra regimurilor destabilizatoare, SUA şi UE sunt o forţă puternică, dacă colaborăm", a adăugat Sondland.

Ca urmare a deciziei, reprezentanţa UE în SUA este considerată, cu efect imediat, de rang egal cu al ambasadelor naţionale, precizează comunicatul. Măsura a fost luată în momentul în care Stavros Lambrinidis, fost reprezentant al UE pentru drepturile omului, preia postul de ambasador european la Washington, remarcă DPA.

În ultimele luni, delegaţia Uniunii Europene a fost considerată ca reprezentantă a unei organizaţii internaţionale, ceea ce presupune un statut inferior în protocolul invitaţiilor şi al locurilor la evenimente, care poate fi foarte semnificativ în relaţiile diplomatice, arată DPA. Decizia de retrogradare a fost luată şi revocată în contextul unor controverse între Washington şi Bruxelles asupra unor subiecte cum ar fi comerţul, tarifele şi retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, menţionează agenţia.

UE a protestat în ianuarie faţă de scăderea rangului de ambasadă acordat în 2016 reprezentanţei sale în SUA. Departamentul de Stat american a retrogradat ambasada, fără preaviz şi fără a da explicaţii, cu ocazia funeraliilor fostului preşedinte George Bush, în decembrie 2018, reaminteşte AFP. Pe 8 ianuarie, Bruxellesul a anunţat că discută cu administraţia de la Washington despre modificarea de statut, pe care congresmenii democraţi americani au apreciat-o, pe 14 ianuarie, drept "ofensatoare". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-05-2026 05:51

Marea Britanie: Poliția londoneză înființează o unitate specială pentru a proteja comunitatea evreiască

Poliția Metropolitană din Londra a anunțat miercuri înființarea unei 'Unități de protecție comunitară' formată din aproximativ 100 de agenți, după mai multe atacuri care au vizat comunitatea evreiască din capitala britanică, notează AFP. Această forță va 'oferi o prezență mai vizibilă, axată pe culegerea de informații și coor

Politic Ex 06-05-2026 04:44

Australia: Întoarcerea a 13 cetățeni care au legături cu presupuși membri ai grupării Stat Islamic din Siria

Treisprezece femei și copii australieni având legături cu presupuși jihadiști ai grupării Stat Islamic (SI) se pregătesc să se întoarcă în Australia din Siria, a anunțat miercuri guvernul, avertizând că mai mulți dintre aceștia vor fi arestați, notează AFP. Acest grup format din patru femei și nouă copii care trăiesc &i

Politic Ex 06-05-2026 04:26

Șeful diplomației iraniene a sosit la Beijing (presa)

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a sosit la Beijing unde urmează să se întâlnească miercuri cu omologul său chinez, Wang Yi, în contextul crizei din Golf, au relatat agențiile de presă iraniene Fars și Tasnim, citate de AFP. Această călătorie are loc înaintea vizitei președintelui american Donald Trump în China, pe 14 și 15

Politic Ex 06-05-2026 03:14

Trump își suspendă operațiunea de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în speranța unui acord cu Iranul

Președintele american Donald Trump a anunțat marți suspendarea 'Proiectului Libertate' de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în așteptarea unui acord final cu Iranul, după ceea liderul de la Casa Albă a descris drept 'mari progrese' în negocieri, relatează AFP. 'Având în vedere succesu

Politic Ex 06-05-2026 02:09

Atacatorul de la Dineul Corespondenților la Washington, inculpat pentru agresiune armată împotriva unui agent federal

Presupusul autor al atacului asupra Dineului Asociației Corespondenților de la Casa Albă, la care participa președintele american Donald Trump, este în prezent vizat de un capăt de acuzare suplimentar pentru că a tras asupra unui agent federal american, conform actului de acuzare revizuit publicat marți, notează AFP. Cel de- al patrulea

Politic Ex 06-05-2026 00:42

VIDEO Louise Arbour, fost procuror al TPI, a fost numită guvernator general al Canadei

Premierul canadian, Mark Carney, a anunțat marți numirea fostei judecătoare Louise Arbour în funcția de nou guvernator general al țării, însărcinată să îl reprezinte pe regele Charles al III-lea, actualul șef de stat, notează AFP. Fost Înalt Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și fost procuror canadian

Politic Ex 05-05-2026 23:58

Flotila pentru Gaza: Lula cere 'eliberarea imediată' a unor militanți deținuți de Israel

Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a cerut marți 'eliberarea imediată' a brazilianului Thiago Avila și a spaniolului Saif Abu Keshek, activiști pro-palestinieni aflați în Flotila pentru Gaza, considerând 'nejustificată' prelungirea detenției lor de către Israel , notează AFP. 'Guvernul nostru, pr

Politic Ex 05-05-2026 23:45

VIDEO Taiwan: Rubio avertizează împotriva oricărei inițiative 'destabilizatoare' înainte de vizita lui Trump în China

Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a avertizat marți împotriva oricărei inițiative 'destabilizatoare' privind Taiwanul, cu puțin timp înainte de vizita președintelui Statelor Unite, Donald Trump, în China, relatează AFP. 'Sunt sigur că Taiwanul va fi un subiect de discuție. Este întotdeauna', a de

Politic Ex 05-05-2026 21:59

VIDEO Trump cere Iranului să 'fluture steagul alb al capitulării'

Președintele american Donald Trump a ridiculizat marți capacitatea militară a Iranului și a susținut că Teheranul 'ar trebui să fluture steagul alb al capitulării', dar că este prea mândru pentru a face acest lucru, relatează Reuters. Vorbind în fața presei în Biroul Oval, Trump a repetat că, în contacte private

Politic Ex 05-05-2026 21:30

Lavrov și Rubio au avut o convorbire telefonică despre situația internațională și relațiile ruso-americane

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său american, secretarul de stat Marco Rubio, în cadrul căreia au abordat situația internațională și starea relațiilor ruso-americane, potrivit unei note publicate de Ministerul rus de Externe, relatează agenția EFE. 'Miniștrii de Externe 'și-au potrivit ce

Politic Ex 05-05-2026 20:09

Trump spune glumind că face multe exerciții fizice zilnic: 'Un minut pe zi!'

Președintele american Donald Trump a spus în glumă marți că face 'multe exerciții' fizice zilnic, mai exact 'un minut' cel mult, relatează EFE. 'Fac multe exerciții. Cam un minut pe zi, maxim. Dacă am noroc', a mai spus el, într-o tentativă de autoironie. Liderul republican a făcut această declarație în

Politic Ex 05-05-2026 19:49

SUA: Administrația Trump vrea să examineze cu atenție modelele de inteligență artificială înainte de lansarea lor

Administrația SUA a anunțat marți acorduri cu Google DeepMind, Microsoft și xAI, care îi vor oferi acces la noile modele de inteligență artificială (AI) ales acestora pentru a le evalua capacitățile înainte de lansarea lor, relatează AFP. Acest lucru marchează un punct de cotitură pentru administrația Trump, care anterior păstrase în mare par

Politic Ex 05-05-2026 19:29

Bulgaria: Președinta Iliana Iotova i-a încredințat lui Rumen Radev mandatul de formare a guvernului

Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a anunțat marți că va încredința mandatul de formare a unui nou guvern partidului Bulgaria Progresistă (PB), formațiunea fostului președinte Rumen Radev, care a câștigat detașat alegerile parlamentare anticipate luna trecută, transmite Reuters. 'Voi încredința mandatul de a forma un guvern pe 7

Politic Ex 05-05-2026 19:24

Hegseth spune că Iranul nu are 'delfini kamikaze', dar nu clarifică dacă SUA îi au

Comandamentul militar american a negat marți informațiile potrivit cărora Iranul ar putea recurge la delfini echipați cu mine pentru a ataca navele americane și a sparge blocada navală impusă de Washington asupra porturilor iraniene, potrivit EFE. 'Nu pot să confirm sau să infirm dacă noi avem delfini kamikaze, dar pot să confirm că ei (iranienii) nu &icir

Politic Ex 05-05-2026 19:10

Trump califică războiul împotriva Iranului drept o 'mică încăierare'

Președintele american Donald Trump a încercat marți, din nou, să minimizeze amploarea războiului împotriva Iranului, descriind conflictul drept o 'mică încăierare', relatează AFP. 'Suntem într-o mică încăierare militară. O numesc 'încăierare' pentru că Iranul nu are nicio șansă', a spus președ