SUA: Michael Cohen, "pe deplin cooperant" în audierea cu uşile închise din Congres, care va continua
Michael Cohen, fostul avocat personal al preşedintelui Trump, a fost "pe deplin cooperant" în timpul audierii cu uşile închise de joi, în faţa comisiei din Congres care investighează eventuala ingerinţă a Rusiei în alegerile din 2016, conform declaraţiilor preşedintelui comisiei, transmite vineri Reuters.
Preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, democratul Adam Schiff, a informat că Michael Cohen va fi audiat din nou pe 6 martie. În ultimele trei zile de audieri maraton, avocatul l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă că este un escoc cu legături suspecte la Moscova, informează Reuters şi AFP.
"Cred că toţi considerăm că a fost o audiere foarte productivă azi, care a reuşit să aducă lumină asupra multor probleme care sunt foarte importante pentru ancheta noastră. Am putut intra în foarte multe detalii" a declarat Schiff reporterilor.
Schiff a informat că membrii comisiei vor discuta şi cu Felix Sater, un dezvoltator imobiliar născut în Rusia şi fost asociat de afaceri al lui Donald Trump. Sater ar urma să fie audiat în cadrul unei sesiuni publice care va avea loc pe 14 martie şi în care va fi abordată chestiunea cheltuielilor din proiectul construirii unui turn Trump la Moscova.
Sater, care a lucrat cu Cohen la proiect în timpul candidaturii lui Donald Trump la preşedinţia SUA, a spus ca el si Cohen au vorbit la un moment dat despre acordarea unui penthouse de 50 de milioane de dolari preşedintelui rus Vladimir Putin ca modalitate de a justifica creşterea preţurilor altor apartamente în turnul pe care intenţionau să îl construiască în capitala Rusiei.
Cohen a pledat vinovat anul trecut la acuzaţia că a minţit în faţa Congresului în legătură cu proiectul imobiliar din Moscova. Schiff a declarat că acesta a răspuns tuturor întrebărilor care i-au fost adresate de membrii comisiei. Conţinutul audierii va fi în cele din urmă făcut public, a precizat el.
Fostul avocat personal al preşedintelui Trump a vorbit săptămâna aceasta în faţa a trei comisii ale Congresului care examinează amestecul Rusiei în procesul electoral din 2016 sau orice înţelegere secretă cu Moscova din timpul campaniei actualului preşedinte american.
În audierea publică dramatică de miercuri, din faţa Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanţilor, Cohen l-a acuzat pe Trump de încălcare a legii în timpul deţinerii funcţiei şi a afirmat pentru prima dată că acesta aflase în prealabil de intenţia publicării emailurilor obţinute de WikiLeaks, eveniment care a afectat-o pe adversara sa din 2016, Hillary Clinton. Preşedintele comisiei, democratul Elijah Cummings, a declarat că problemele ridicate de Cohen vor continua să fie investigate şi că va încerca să îi determine pe fiul preşedintelui, Donald Trump Jr şi pe fostul contabil al preşedintelui, Allen Weisselberg să depună mărturie.
Alţi democraţi au susţinut că vor încerca să verifice dacă Trump a manipulat situaţiile financiare pentru a reduce impozitele şi a-şi asigura credite bancare, aşa cum a pretins Cohen.
Reprezentantul democrat Jim Himes a declarat că formatul audierii cu uşile închise de joi a permis congresmenilor să exploreze în profunzime unele din aspectele ridicate miercuri de Cohen, dar şi alte subiecte.
În cadrul audierii de miercuri, Cohen a afirmat că Trump nu i-a spus niciodată în mod explicit să mintă Congresul în legătură cu negocierile privind construirea zgârie-norului din Moscova. Avocatul a declarat că a crezut că urmează indicaţii implicite vizând minimizarea cheltuielilor. El a mai spus că nu are dovezi directe despre vreo înţelegere secretă cu Moscova din partea preşedintelui sau a echipei sale de campanie, dar că suspectează că s-a petrecut ceva nepotrivit.
Marţi, Cohen a fost audiat cu uşile închise în faţa Comisiei pentru Informaţii a Senatului..
O posibilă înţelegere secretă cu Moscova constitue o temă cheie a anchetei conduse de procurorul special Robert Mueller, suspiciune negată în mod repetat de Donald Trump, dar şi de Kremlin. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min













