Fostul avocat al lui Trump 'suspectează' o complicitate între echipa sa de campanie şi Rusia
Fostul avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, a declarat miercuri, în cadrul unei audieri publice în Congresul american, că nu deţine probe privind o eventuală colaborare între echipa de campanie a candidatului republican şi Rusia în 2016, dar că suspectează existenţa unei complicităţi, relatează AFP şi dpa.
"S-a întrebat dacă aveam cunoştinţă de probe directe care să demonstreze că dl Trump, sau echipa sa de campanie, au complotat cu Rusia. Nu am. Vreau să fiu clar. Dar am suspiciuni", a declarat Cohen.
În mărturia lui din Congres, Cohen s-a referit la o întâlnire din iunie 2016 între Donald Trump Jr. şi alţi membri ai echipei de campanie a viitorului preşedinte cu un rus ce avea legături cu Kremlinul şi care le-a promis dezvăluiri compromiţătoare despre Hillary Clinton.
Cohen a spus apoi că îşi aminteşte o întâlnire în cadrul căreia Donald Trump Jr. i-a vorbit tatălui său despre acest lucru. "Îmi amintesc că Don Junior s-a aplecat spre tatăl său şi i-a spus cu voce scăzută, pe care am putut-o însă auzi, că 'întâlnirea este stabilită'. La care Trump a răspuns: 'OK, bine, ţine-mă la curent' ", a relatat el, potrivit dpa.
Cohen a spus că a ajuns la concluzia că Donald Trump Jr. vorbea despre întâlnirea avută cu rusul pentru că "nimic nu se întâmpla în lumea lui Trump, în special în campanie, fără ştiinţa şi aprobarea dlui Trump".
"Pentru dl Trump contează în primul rând să câştige, va face tot ce este necesar pentru a câştiga", a mai spus Cohen, dar a avertizat că orice alte informaţii despre Rusia ar fi speculaţii din partea lui.
"Dorinţa dlui Trump de a câştiga îl va face să lucreze cu oricine", a spus Cohen.
Când însă a fost întrebat însă concret despre o eventuală "complicitate", el a răspuns că nu ar folosi acest cuvânt.
"Este ceva ciudat la modul în care îl tot elogia pe preşedintele Putin, dar nu sunt cu adevărat sigur că pot vorbi despre asta în termeni de complicitate", a afirmat fostul avocat al lui Trump.
În deschiderea mărturiei sale în faţa Congresului SUA, Michael Cohen a afirmat că Donald Trump "este un rasist. Este un escroc. Este un trişor".
Fostul avocat al lui Donald Trump a mai afirmat că discuţiile privind un important proiect imobiliar la Moscova al societăţii lui Donald Trump s-au prelungit până în 2016. Magnatul imobiliarelor a afirmat în mai multe rânduri că nici el, nici colaboratorii săi, nu aveau nici legături cu interese ruseşti şi nici nu erau în discuţii cu ruşi în timpul campaniei sale electorale.
"Să fim clari: dl Trump era la curent şi a condus negocierile de la Moscova de-a lungul campaniei sale şi a minţit pe această temă. A minţit pentru că nu s-ar fi gândit niciodată că va câştiga alegerile", a mai declarat Cohen.
"El a minţit despre acest lucru şi pentru că credea că va câştiga sute de milioane de dolari datorită proiectului imobiliar din Moscova", a explicat el.
"Astăzi sunt aici pentru a spune adevărul despre dl Trump. Am minţit Congresul (cu prilejul unei precedente audieri - n.r.) referitor la momentul în care Trump a încetat să negocieze proiectul de la Moscova. Am spus că am încetat să negociem în ianuarie 2016. Era fals. Negocierile noastre au continuat luni de zile mai târziu în timpul campaniei", a spus el.
"Dl Trump nu mi-a spus direct să mint Congresul. Nu aşa funcţionează lucrurile", a adăugat el.
"Cu prilejul conversaţiilor pe care le-am avut în timpul campaniei, chiar atunci când negociam activ în Rusia pentru el, el mă privea în ochi şi îmi spunea că nu are niciun proiect în Rusia, iar apoi ieşea şi îi minţea pe americani repetând acelaşi lucru. În felul său, îmi spunea să mint", a mai spus Cohen în faţa deputaţilor americani.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Puține progrese în discuțiile cu SUA privind apărarea antiaeriană, recunoaște Volodimir Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Ucraina a înregistrat puține progrese în discuțiile cu SUA privind extinderea producției de sisteme de apărare antirachetă și va colabora cu Europa în această problemă, relatează Reuters. 'Din păcate, de multă vreme nu s-au înregistrat progrese în relația cu Statele
Rubio afirmă că SUA sunt în continuare pregătite să acționeze ca mediator în conflictul din #Ucraina
Statele Unite rămân pregătite să medieze în conflictul dintre Rusia și Ucraina, a declarat marți secretarul de stat american Marco Rubio, după o ofensivă rusească masivă asupra Kievului, relatează AFP. 'Statele Unite sunt pregătite și dispuse să facă tot ce le stă în putință pentru a facilita încetarea acestui război și sperăm că oc
Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat, potrivit armatei sud-coreene
Coreea de Nord a lansat marți un proiectil neidentificat în largul coastei vestice a țării, a afirmat Statul Major al armatei sud-coreene într-un comunicat, transmite Reuters. Dacă se va confirma că aceasta a fost o lansare de rachetă, ea ar fi prima începând din 19 aprilie, când Coreea de Nord a testat câteva rachete balist
Armata americană anunță că a lovit baze de lansare a rachetelor în Iran
Armata americană a anunțat luni că a efectuat lovituri în sudul Iranului, vizând baze de lansare a rachetelor și nave care încercau să plaseze mine, în ciuda armistițiului în vigoare în războiul dintre cele două țări, notează AFP. 'Forțele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sud
Canada: Mark Carney consideră 'inacceptabil' tratamentul aplicat militanților din Flotila pentru Gaza
Premierul canadian, Mark Carney, a calificat luni, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele Israelului, Isaac Herzog, drept 'inacceptabil' 'tratamentul scandalos' aplicat activiștilor din Flotila pentru Gaza, printre care 12 cetățeni canadieni, notează AFP. Cerând desfășurarea unei anchete independente,
VIDEO Iran: Explozii auzite în Bandar Abbas, situația sub control (presă)
Mai multe explozii au fost auzite în orașul iranian Bandar Abbas și în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz, a raportat luni presa iraniană, adăugând că deocamdată cauza lor este necunoscută, notează Reuters. Agenția de presă iraniană Mehr a anunțat că situația din Bandar Abbas este sub control și că nu exis
VIDEO Violențe în La Paz, în ciuda concesiilor președintelui bolivian
Ciocniri violente au avut loc luni între manifestanți și polițiști în La Paz, în timpul unui marș la care au participat mii de oameni cerând demisia președintelui Boliviei, Rodrigo Paz, care a anunțat că își reduce salariul în încercarea de a potoli contestarea socială, relatează AFP. Președintele de c
VIDEO Canada: Premierul Carney critică proiectul de referendum separatist din Alberta
Premierul canadian Mark Carney a calificat luni la Ottawa drept un 'bluf foarte periculos' proiectul de referendum privind independența provinciei petroliere Alberta, asupra căruia alegătorii vor trebui să se pronunțe în luna octombrie, notează AFP. Susținător al unității Canadei, Mark Carney a comparat această consultare cu refe
Lavrov i-a comunicat lui Rubio decizia Rusiei de a ataca situri de la Kiev legate de armată (MAE rus)
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei de a lansa atacuri asupra unor situri din Kiev legate de armata ucraineană, a anunțat Ministerul rus de Externe, consemnează Reuters și AFP. Potrivit unui comunicat de pe site-ul ministerului, Lavrov i-a spus lui Rubio
Iran: Președintele a ordonat redeschiderea accesului la internetul internațional
Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis un ordin de redeschidere a accesului la internet internațional, a relatat luni presa de stat iraniană, citând un oficial, consemnează Reuters. Reautorizarea accesului la net vine după o întrerupere de aproape 90 de zile, pe fondul războiului cu SUA și Israel. Anunțul a fost făcut de ș
Un plan prevede ca Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităților (media)
SUA și Iranul discută un plan de deschidere a strâmtorii Ormuz la circa 30 de zile după ce vor ajunge la un acord pentru a pune capăt ostilităților, a relatat luni ziarul Nikkei, citând o sursă diplomatică din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Iranul va proceda la eliminarea minelor din strâmtoare într-o perioadă de
Italia: Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sub bănuiala că pregătea un atac în numele organizației Stat Islamic
Poliția din Reggio Emilia și Bologna a arestat un bărbat italian în vârstă de 22 de ani de origine marocană, acuzat că a încercat să facă recrutări în scop terorist, inclusiv terorism internațional, au indicat luni surse judiciare citate de ANSA. Potrivit anchetatorilor, săptămâna trecută tânărul și-ar fi ex
Spania: Felipe Gonzalez, figură istorică a stângii, cere organizarea de alegeri anticipate
Fostul premier socialist spaniol Felipe Gonzalez a făcut apel luni la organizarea de alegeri legislative anticipate, la câteva zile după ce justiția a anunțat că unul dintre succesorii săi, José Luis Rodriguez Zapatero, este urmărit penal pentru trafic de influență, o premieră în Spania, relatează AFP. Următoarele alegeri su
Poliția cehă reține un înalt ierarh rus care avea în automobil o substanță suspectă
Poliția cehă l-a reținut duminică pe mitropolitul ortodox rus Hilarion, în automobilul căruia s-au găsit la un control patru recipiente cu o substanță albă, au anunțat luni reprezentanții fostului ierarh, conform AFP. Pe contul de Telegram al lui Hilarion a apărut un comunicat în care se precizează că polițiștii din Cehia au găsit
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Președintele bolivian Rodrigo Paz a declarat luni că își va reduce la jumătate salariul și la fel pe cel al miniștrilor din cabinet, pe fondul crizei politice în creștere, marcată de proteste și apeluri la demisia șefului statului, relatează Reuters. Vorbind la un eveniment din Sucre, capitala constituțională a țării, Rodrigo Paz a












