Biserica trebuie să se confrunte cu 'monstrul' abuzurilor asupra copiilor (purtătorul de cuvânt al Vaticanului)
Biserica Catolică trebuie să aibă curajul să se confrunte cu "monstrul" abuzurilor asupra copiilor de către cler, potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului Alessandro Gisotti, citat luni de DPA.
"Avem nevoie ca toată lumea să facă un efort să privească acest monstru în faţă şi să nu-i fie frică, dacă vrem cu adevărat să îl învingem", a declarat la o conferinţă de presă Gisotti, prezentând conferinţa Vaticanului din această săptămână în legătură cu abuzurile asupra copiilor.
Speranţa este ca summitul din 21-24 februarie să devină un "punct de cotitură" în eforturile bisericii de a proteja copiii, a afirmat la rândul său în aceeaşi conferinţă de presă cardinalul american Blase J Cupich, care este în comitetul de organizare,
"Vom face tot posibilul pentru a ne asigura că oamenii sunt făcuţi responsabili şi că va fi transparenţă, deoarece aceste trei elemente vor menţine copiii în siguranţă", subliniază el.
Papa Francisc a transmis într-un mesaj rostit duminică, cu patru zile înainte de debutul unei reuniuni cruciale pe această temă, că prevenirea actelor de abuz comise asupra minorilor reprezintă o ''provocare urgentă'' pentru Biserica Catolică, aminteşte DPA.
''Vă îndemn să vă rugaţi pentru acest eveniment, pe care l-am dorit ca un puternic act de responsabilitate pastorală pe tema unei provocări urgente a vremurilor noastre", a spus suveranul pontif în mesajul rostit în timpul tradiţionalei rugăciuni Angelus din Piaţa Sfântul Petru din Vatican.
Preşedinţii conferinţelor episcopale din întreaga lume au fost convocaţi de papa Francisc în perioada 21-24 februarie la discuţii ce vizează creşterea gradului de conştientizare şi răspândirea celor mai bune practici în întreaga comunitate catolică globală pentru combaterea actelor de abuz comise de preoţi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min













