Geneva: ONU lansează planul pe 2019 destinat refugiaţilor rohingya din Bangladesh
Comisariatul ONU pentru refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) au lansat vineri planul de ajutor umanitar pe 2019 pentru cei 900.000 de refugiaţi rohingya din Myanmar, aflaţi în Bangladesh din 2017, informează EFE.
Planul, pentru care se speră atragerea a 920 de milioane de dolari din partea ţărilor şi organizaţiilor donatoare, se adresează şi celor 330.000 de persoane din comunităţile gazdă din Bangladesh, aflate, de asemenea, într-o situaţie foarte precară, potrivit informaţiilor furnizate de UNHCR şi OIM în conferinţa de presă comună desfăşurată la Geneva.
"Astăzi, imperativul umanitar este stabilizarea situaţiei refugiaţilor rohingya, care nu se pot baza pe un stat care să îi protejeze, şi a gazdelor acestora din Bangladesh. Sperăm să fie aduse contribuţii flexibile şi fiabile pentru atingerea obiectivelor avute în vedere pentru acest an", a declarat Înaltul Comisar al UNHCR, Filippo Grandi.
Jumătate din banii solicitaţi ar urma să acopere nevoile de bază, cum ar fi produsele alimentare, apă, serviciile sanitare şi locuinţele, în timp ce restul sumei ar urma să fie destinată finanţării programelor educative, protecţiei copiilor şi a femeilor.
'ţReiterăm angajamentul nostru de a aborda nevoile cele mai urgente ale acestei populaţii şi îndemnăm comunitatea internaţională să sprijine acest efort", a afirmat directorul general al OIM, Antonio Vitorino.
Peste 745.000 de refugiaţi rohingya au fugit de violenţele din statul birmanez Rakhine începând cu august 2017, la acest număr adăugându-se alte 200.000 de persoane strămutate anterior. Majoritatea trăiesc în condiţii foarte grele în regiunea de frontieră Cox's Bazar din Bangladesh, constituind cea mai mare tabără de refugiaţi din lume.
"Facem apel la Myanmar să adopte măsuri urgente pentru a aborda principalele cauze ale acestei crize, care continuă de zeci de ani, astfel încât oamenii să poată într-o bună zi să se întoarcă acasă în condiţii de siguranţă şi demnitate" a spus Grandi.
Planul pe 2018 al ajutorului umanitar al ONU pentru refugiaţii rohingya a primit finanţări în valoare de doar 655, din cele 950 de milioane de dolari solicitaţi.
Myanmar nu recunoaşte comunitatea rohingya, grup etnic de religie musulmană, considerând-o ca provenind din Bangladesh, ţară care, la rândul său, i-a tratat în mod tradiţional ca străini. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fraudă cu subvenții agricole: Premierul grec îi cere Parchetului European să acționeze 'fără întârziere'
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis i-a cerut luni Parchetului European (Biroul Procurorului Public European, EPPO) să acționeze ''fără întârziere'' în ceea ce privește urmărirea în justiție a unor deputați greci, după ce EPPO ceruse miercuri ridicarea imunității a 11 membri ai parlamentului de la Atena în cadrul unei anch
Iranul afirmă că nu va negocia cu SUA sub ultimatumurile lui Trump
Iranul nu va negocia cu SUA sub ultimatumurile emise de președintele american Donald Trump și a formulat propriile poziții și cereri ca răspuns la propunerile de armistițiu ce au fost transmise Teheranului prin intermediari, a transmis luni Ministerul de Externe iranian, un anunț care vine pe fondul speculațiilor privind discuții asupra unui armistițiu de 45 de zile,
#Ucraina a reluat controlul asupra a 480 de kilometri pătrați de teritoriu din estul și sud-estul frontului
Ucraina a reluat controlul asupra a 480 de kilometri pătrați de teritoriu din estul și sud-estul frontului începând de la finalul lunii ianuarie, a anunțat luni șeful Statului major al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, care însă a adăugat că Rusia își continuă ofensiva de primăvară, transmite Reuters. După o vi
Iranul afirmă că nu va redeschide strâmtoarea Ormuz în schimbul unui 'armistițiu temporar'
Iranul nu va redeschide strâmtoarea Ormuz în schimbul unui 'armistițiu temporar', a declarat luni pentru Reuters un înalt oficial iranian, adăugând că Teheranul consideră că Washingtonul 'nu este pregătit' pentru un armistițiu permanent. Oficialul a confirmat că Iranul a primit propunerea Pakistanului pe
Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei liderului Kim Jong-un drept succesoare a acestuia(Seul)
Coreea de Nord pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei liderului Kim Jong-un, Ju-ae, drept succesoare a acestuia, consideră agenția de spionaj a Coreei de Sud, relatează luni agenția Reuters. Serviciul național de informații (NIS) a făcut această evaluare în timpul unui briefing cu ușile închise în comisia pent
Iran: Șeful informațiilor Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac americano-israelian
Loviturile americano-israeliene l-au ucis luni pe șeful informațiilor Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), a anunțat luni armata ideologică iraniană, citată de AFP, DPA și Reuters. ''Comandantul general Majid Khademi, puternicul și instruitul șef al organizației de informații a IRGC, a devenit martir în atacul teroris
Media israeliene raportează că Iranul a folosit muniții cu dispersie în atacurile asupra regiunii Tel Aviv
Iranul a folosit muniții cu fragmentație într-un atac cu rachetă comis luni în zori asupra zonei metropolitane Tel Aviv, au relatat media israeliene, citate de DPA. Potrivit wesbite-ului de știri israelian ynet, au existat în jur de 20 de locuri de impact în zona Tel Aviv. Mai multe persoane au fost rănite, printre care
Cel puțin 17 morți în Iran după noi atacuri americane și israeliene
Cel puțin 17 oameni au fost uciși luni în Iran după un nou val de atacuri aeriene comune americane și israeliene, într-o ofensivă care a lovit diverse părți ale țării, potrivit agențiilor de știri care au conexiuni cu guvernul de la Teheran, informează EFE. Treisprezece dintre victime au murit într-un atac aerian asupra a dou
Donald Trump, susținut de militari americani, va susține luni o conferință de presă despre Iran
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că va susține o conferință de presă alături de militari la Casa Albă, luni după-amiază, eveniment în care se așteaptă ca republicanul să dea mai multe detalii despre ultimatumul adresat Iranului, informează EFE. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a exp
IRGC avertizează că Strâmtoarea Ormuz 'nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost'
Comandamentul Forței Navale al Corpului Gărzilor Revoluționare (IRGC) a anunțat duminică într-un comunicat că Strâmtoarea Ormuz 'nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost, în special pentru Statele Unite și Israel', informează EFE. IRGC a indicat că Forța Navală 'finalizează pregătirile operaționale pentru plan
Trump nu exclude desfășurarea de forțe terestre în Iran dacă nu se ajunge la un acord
Președintele american Donald Trump nu a exclus desfășurarea de forțe terestre în Iran dacă țara din Golf nu ajunge la un acord și nu redeschide Strâmtoarea Ormuz, într-un interviu acordat duminică publicației The Hill, relatează EFE. Întrebat dacă exclude trimiterea de forțe terestre în Iran, președintele american
Iranul a executat un bărbat pentru rolul său în protestele antiguvernamentale din luna ianuarie
Iranul a executat un bărbat, identificat drept Ali Fahim, pentru o tentativă de a intra într-un obiectiv militar și a ajunge la magazia de arme, în timpul protestelor antiguvernamentale din luna ianuarie, a anunțat luni publicația Mizan Online, după ce Curtea Supremă a confirmat sentința, transmite Reuters. Autoritățile de la Teher
Cel puțin trei morți, inclusiv un copil, într-un atac rus asupra Odesei
Cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise într-un atac rus asupra Odesei, în sudul Ucrainei, a anunțat luni șeful administrației militare a orașului, Serghii Lîsak, transmite AFP. 'În urma atacului inamic efectuat în cursul nopții, deplângem din păcate trei morți, inclusiv un copil',
Orientul Mijlociu: SUA, Iranul și mediatorii regionali fac eforturi pentru o încetare a focului pentru 45 de zile (media)
Statele Unite, Iranul și un grup de mediatori regionali discută despre termenii unei eventuale încetări a focului pentru o perioadă de 45 de zile ce ar putea conduce la o încetare permanentă a războiului, a relatat duminică website-ul de știri Axios, care citează patru surse americane, israeliene și regionale, transmite Reuters. Me
Israel: Doi morți în distrugerea unei clădiri rezidențiale din Haifa de către o rachetă iraniană
Doi oameni au fost găsiți morți între dărâmăturile unei clădiri rezidențiale din Haifa, în nordul Israelului, lovită duminică de o rachetă iraniană, au declarat luni pompierii și echipele de salvare, în timp ce căutările pentru două persoane dispărute continuau, informează AFP. 'Salvatorii au găsit două persoane pri














