Aleksandr Gruşko: Intensificarea activităţii NATO în Marea Neagră agravează situaţia în materie de securitate
Intensificarea activităţii NATO în Marea Neagră agravează situaţia în materie de securitate, a declarat vineri ministrul rus adjunct de externe Aleksandr Gruşko, într-o reacţie la declaraţia secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, privind posibilitatea extinderii prezenţei Alianţei în regiune, potrivit agenţiei de presă ruse oficiale TASS.
''Pornim de la faptul că această activitate agravează situaţia în materie de securitate. Marea Neagră a fost întotdeauna o mare a cooperării'', a afirmat înaltul responsabil diplomatic rus, prezent la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, care îşi începe lucrările vineri.
Anterior, media ucrainene, citând BlackSeaNews, au anunţat că nava amiral germană FGS Werra (A514) al Standing NATO Mine Countermeasures Group Two (SNMCMG2) urmează să intre în Marea Neagră, vineri aflându-se la Istanbul.
În acelaşi timp, Aleksandr Gruşko a calificat drept absurde declaraţiile NATO privind măsurile de descurajare a Rusiei în contextul în care tocmai SUA au fost cele care au decis să se retragă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), conform TASS.
''Paradoxul constă în faptul că Statele Unite s-a retras din Tratatul INF, iar ei intenţionează să descurajeze Rusia. Aceasta este o absurditate totală'', a insistat Gruşko în contextul în care Moscova nu recunoaşte că ea este partea care încalcă acordul prin noua sa rachetă "Novator 9M729", capabilă să transporte încărcătură nucleară.
''Toate aceste planuri de întărire a potenţialului militar al Alianţei, conferindu-i o nouă calitate, vor complica serios situaţia de securitate, vor crea riscuri suplimentare pentru Federaţia Rusă, dar pe care le vom contracara în caz de necesitate prin măsuri militar-tehnice, le vom lua în considerare în planurile noastre de planificare militară atunci când şi dacă vor fi făcute publice'', a subliniat ministrul rus.
Miniştrii apărării din ţările membre NATO au discutat miercuri la Bruxelles despre acţiunile pe care Alianţa intenţionează să le ia după încetarea definitivă a Tratatului INF. Alianţa Nord-Atlantică va începe să întreprindă măsuri militare practice privind descurajarea Rusiei abia peste şase luni, dacă SUA vor abandona definitiv INF, a indicat secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg.
Situaţia în regiunea Mării Negre s-a acutizat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014, tensionându-se după recentul incident naval când nave de patrulare ruseşti au deschis focul şi au sechestrat cu forţa trei vase militare ucrainene cu tot cu echipaje în apropiere de strâmtoarea Kerci. Kievul a denunţat un act de agresiune, iar Moscova susţine că navele ucrainene ar fi intrat ilegal în apele sale teritoriale de lângă Crimeea.
Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat la 8 decembrie 1987, la Washington, de către fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi fostul preşedinte american Ronald Reagan, interzice Rusiei şi SUA deţinerea de rachete cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de km. Retragerea din acord a celor două părţi semnatare va intra în vigoare în mod oficial peste şase luni. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolivia: Pe fondul crizei politico-economice în creștere, șeful statului își reduce la jumătate salariul
Președintele bolivian Rodrigo Paz a declarat luni că își va reduce la jumătate salariul și la fel pe cel al miniștrilor din cabinet, pe fondul crizei politice în creștere, marcată de proteste și apeluri la demisia șefului statului, relatează Reuters. Vorbind la un eveniment din Sucre, capitala constituțională a țării, Rodrigo Paz a
Xi Jinping se pronunță pentru întărirea cooperării cu Serbia, cu prilejul unei vizite a lui Aleksandar Vucic la Beijing
Președintele chinez Xi Jinping a făcut apel luni la o întărire a cooperării cu Serbia în domeniile inteligenței artificiale, energiei și infrastructurilor, pe marginea vizitei în China a omologului său sârb, Aleksandar Vucic, relatează AFP. ''Cele două părți ar trebui să-și sporească cooperarea în noile se
Guvernul Cehiei încearcă să impună reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni
Guvernul de la Praga a aprobat luni o modificare legislativă care ar impune reguli mai stricte pentru refugiații ucraineni din Cehia, afirmând că reacționează astfel la abuzul unor refugiați de ajutoarele primite și la impresia cetățenilor cehi că sunt dezavantajați față de ucraineni, transmite Reuters. Propunerile guvernului trebuie &ic
Finlanda: Reuniune a autorităților pentru discutarea amenințării în creștere a dronelor
Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a convocat luni o reuniune pentru a discuta despre modul de a gestiona incursiunile dronelor străine, într-un context de îngrijorare privind o eventuală intruziune în spațiul aerian al țării sale, relatează AFP. Mai multe drone ucrainene rătăcite s-au prăbușit în Finlanda din luna m
Cuba pune la îndoială ''obiectivitatea'' șefei diplomației UE în legătură cu criza economică din insulă
Cuba a pus luni sub semnul întrebării ''obiectivitatea'' șefei diplomației UE, Kaja Kallas, în ce privește criza economică și energetică care afectează insula comunistă, aflată sub o presiune crescândă din partea Statelor Unite, relatează AFP. Kallas a cerut joi, în cadrul unei conferințe de presă la Ciu
SUA: DoJ cere iarăși ridicarea unui ordin de interdicție asupra construcției sălii de bal de la Casa Albă
Departamentul Justiției a solicitat din nou unei curți federale să ridice un ordin de interdicție care împiedica continuarea construcțiilor la sala de bal de la Casa Albă dorită de președintele Donald Trump, afirmând că un atac armat de sâmbătă din afara reședinței prezidențiale arată o nevoie urgentă de ameliorare a securității, relatează Reuters.
Moscova avertizează diplomații și cetățenii străini să plece din Kiev, deoarece urmează lovituri
Rusia i-a avertizat luni pe diplomații și cetățenii străini să plece din capitala Ucrainei, deoarece va urma o serie de lovituri, transmit Reuters și AFP. Ministerul de externe de la Moscova a precizat că atacurile ruse vor viza centre de decizie, puncte de comandă și instalații ale industriei de apărare din Kiev. Nu a fost menționat momentul
Doi miniștri israelieni cer intensificarea războiului din Liban
Doi miniștri israelieni de extremă dreapta au cerut luni intensificarea războiului împotriva Hezbollahului pro-iranian în Liban, pe fondul negocierilor în curs pentru oprirea conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. Unul dintre cei doi a pledat pentru ocuparea mai multor teritorii, iar celălalt pentru un atac dur asupra Beirutului.
Trump introduce în ecuația pentru Iran și Acordurile Abraham
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că state ca Pakistanul, Qatarul, Egiptul, Iordania și Turcia ar trebui să se alăture în masă Acordurilor Abraham încheiate la Washington în 2020, în timpul primului său mandat prezidențial, pentru normalizarea relațiilor dintre Israel și unele țări arabe, transmite Reuters.
Iran: Rănile ghidului suprem Mojtaba Khamenei sunt ''superficiale'', afirmă un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății
Un responsabil iranian a calificat luni drept ''superficiale'' rănile provocate ghidului suprem Mojtaba Khamenei de loviturile americano-israeliene la începutul războiului, o informare rară a puterii despre starea de sănătate a liderului de la Teheran, relatează AFP. Mojtaba Khamenei, care i-a urmat la vârsta de 56
Teheranul pune condiții pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, SUA și Iranul sunt încă departe de un acord
Un oficial iranian a afirmat că prima fază a redeschiderii Strâmtorii Ormuz trebuie să includă deblocarea activelor Iranului, eliminarea minelor marine și ridicarea blocadei americane, scrie cotidianul Washington Post, citat luni de Xinhua. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, a declarat lu
Armenia ar putea pierde prețul ''foarte atractiv'' pentru gazul rusesc dacă se îndepărtează de Moscova (Kremlinul)
Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde prețul ''foarte atractiv'' pe care îl plătește pentru gazul rusesc dacă se îndepărtează de integrarea cu Rusia, relatează Reuters. Armenia este membră a unei uniuni economice conduse de Rusia și este puternic dependentă de Moscova pentru resurse energetice, dar &ic
#Ucraina: Doi morți și aproape 20 de răniți într-o lovitură rusească în nord-estul țării
Un atac rusesc în regiunea ucraineană Harkov s-a soldat luni cu doi morți și 19 răniți, au anunțat autoritățile locale, relatează AFP. Doi bărbați, în vârstă de 68 și respectiv 25 de ani, au fost uciși, iar dintre cei 19 răniți, 17 au fost spitalizați, trei aflându-se în stare gravă, a anunțat guvernatorul regiuni
Un fost lider al Partidului Național Scoțian recunoaște o fraudă de 400.000 de lire sterline
Peter Murrell, fost director general al Partidului Național Scoțian (SNP), a recunoscut luni o fraudă de 400.000 de lire sterline (peste 460.000 de euro) prin deturnare de fonduri de la formațiunea politică pentru cumpărarea unor automobile, a unei autorulote și a unor bunuri de lux, transmite Reuters. El a fost arestat preventiv, iar sentința
Formarea noului guvern, aproape de sfârșit în Letonia
Formarea unui nou guvern în Letonia se apropie de sfârșit, la aproape două săptămâni după demisia fostului premier Evika Silina, relatează luni dpa. Prim-ministrul desemnat Andris Kulbergs a declarat luni, la Riga, că discuțiile coaliției au dus la un acord privind împărțirea responsabilităților între cele patru p














