Noul şef al Pentagonului, la Bagdad pentru a da asigurări după afirmaţiile făcute de Trump
Noul şef al Pentagonului, Patrick Shanahan, a încercat marţi să-i liniştească pe liderii de la Bagdad cu privire la viitorul armatei americane în ţara lor, după retragerea din Siria şi anunţul făcut de Donald Trump că doreşte "să supravegheze Iranul" de pe teritoriul Irakului, notează AFP.
În contextul în care Bagdadul şi-a declarat victoria asupra jihadiştilor în urmă cu un an, iar asaltul "final" este în curs în Siria, apelurile la plecarea americanilor din Irak sunt tot mai presante.
Numeroase voci, în special dinspre tabăra pro-Iran - cealaltă mare putere acţionând în Irak alături de Statele Unite -, reclamă plecarea defintivă a soldaţilor americani.
Un proiect de lege a fost depus în parlament cu scopul de a impune un calendar al retragerii trupelor americane.
Iar de când Donald Trump a declanşat furia la Bagdad afirmând că se va servi de Irak pentru "a supraveghea Iranul", diplomaţi, militari şi responsabili guvernamentali încearcă să stingă incendiul.
Sosit marţi dimineaţă din Afganistan, ministrul apărării interimar american, aflat la primul turneu în străinătate de la preluarea funcţiei la începutul lunii ianuarie, a dorit să liniştească guvernul irakian, înainte de a pleca, seara, spre Belgia.
El s-a întâlnit cu premierul Adel Abdel Mahdi, întrevedere marcată de "o atmosferă foarte bună", a declarat el presei la sosirea la Bruxelles, unde urmează să participe la o reuniune ministerială a NATO.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Șeful informațiilor Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac americano-israelian
Loviturile americano-israeliene l-au ucis luni pe șeful informațiilor Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), a anunțat luni armata ideologică iraniană, citată de AFP, DPA și Reuters. ''Comandantul general Majid Khademi, puternicul și instruitul șef al organizației de informații a IRGC, a devenit martir în atacul teroris
Media israeliene raportează că Iranul a folosit muniții cu dispersie în atacurile asupra regiunii Tel Aviv
Iranul a folosit muniții cu fragmentație într-un atac cu rachetă comis luni în zori asupra zonei metropolitane Tel Aviv, au relatat media israeliene, citate de DPA. Potrivit wesbite-ului de știri israelian ynet, au existat în jur de 20 de locuri de impact în zona Tel Aviv. Mai multe persoane au fost rănite, printre care
Cel puțin 17 morți în Iran după noi atacuri americane și israeliene
Cel puțin 17 oameni au fost uciși luni în Iran după un nou val de atacuri aeriene comune americane și israeliene, într-o ofensivă care a lovit diverse părți ale țării, potrivit agențiilor de știri care au conexiuni cu guvernul de la Teheran, informează EFE. Treisprezece dintre victime au murit într-un atac aerian asupra a dou
Donald Trump, susținut de militari americani, va susține luni o conferință de presă despre Iran
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că va susține o conferință de presă alături de militari la Casa Albă, luni după-amiază, eveniment în care se așteaptă ca republicanul să dea mai multe detalii despre ultimatumul adresat Iranului, informează EFE. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a exp
IRGC avertizează că Strâmtoarea Ormuz 'nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost'
Comandamentul Forței Navale al Corpului Gărzilor Revoluționare (IRGC) a anunțat duminică într-un comunicat că Strâmtoarea Ormuz 'nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost, în special pentru Statele Unite și Israel', informează EFE. IRGC a indicat că Forța Navală 'finalizează pregătirile operaționale pentru plan
Trump nu exclude desfășurarea de forțe terestre în Iran dacă nu se ajunge la un acord
Președintele american Donald Trump nu a exclus desfășurarea de forțe terestre în Iran dacă țara din Golf nu ajunge la un acord și nu redeschide Strâmtoarea Ormuz, într-un interviu acordat duminică publicației The Hill, relatează EFE. Întrebat dacă exclude trimiterea de forțe terestre în Iran, președintele american
Iranul a executat un bărbat pentru rolul său în protestele antiguvernamentale din luna ianuarie
Iranul a executat un bărbat, identificat drept Ali Fahim, pentru o tentativă de a intra într-un obiectiv militar și a ajunge la magazia de arme, în timpul protestelor antiguvernamentale din luna ianuarie, a anunțat luni publicația Mizan Online, după ce Curtea Supremă a confirmat sentința, transmite Reuters. Autoritățile de la Teher
Cel puțin trei morți, inclusiv un copil, într-un atac rus asupra Odesei
Cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise într-un atac rus asupra Odesei, în sudul Ucrainei, a anunțat luni șeful administrației militare a orașului, Serghii Lîsak, transmite AFP. 'În urma atacului inamic efectuat în cursul nopții, deplângem din păcate trei morți, inclusiv un copil',
Orientul Mijlociu: SUA, Iranul și mediatorii regionali fac eforturi pentru o încetare a focului pentru 45 de zile (media)
Statele Unite, Iranul și un grup de mediatori regionali discută despre termenii unei eventuale încetări a focului pentru o perioadă de 45 de zile ce ar putea conduce la o încetare permanentă a războiului, a relatat duminică website-ul de știri Axios, care citează patru surse americane, israeliene și regionale, transmite Reuters. Me
Israel: Doi morți în distrugerea unei clădiri rezidențiale din Haifa de către o rachetă iraniană
Doi oameni au fost găsiți morți între dărâmăturile unei clădiri rezidențiale din Haifa, în nordul Israelului, lovită duminică de o rachetă iraniană, au declarat luni pompierii și echipele de salvare, în timp ce căutările pentru două persoane dispărute continuau, informează AFP. 'Salvatorii au găsit două persoane pri
Coreea de Sud își cere scuze pentru dronele care au zburat în Nord
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a prezentat luni scuze Phenianului pentru trimiterea, în urmă cu câteva luni, a unor drone în Coreea de Nord de către civili, al căror comportament l-a calificat drept 'iresponsabil', scrie AFP. 'Deși nu a fost intenția guvernului nostru, ne exprimăm regretul față de Coreea d
Kuweitul atacat de rachete și drone (armata)
Armata kuweitiană a afirmat luni că statul din Golf este ținta unor atacuri cu rachete și drone, transmite AFP. 'Orice explozie auzită este rezultatul interceptării unor ținte ostile de către sistemele de apărare antiaeriană', a indicat armata pe rețeaua X, adăugând că a raportat deja alte două alerte în noaptea de duminică
Manifestație violentă la Damasc: Președintele sirian a discutat telefonic cu omologul său din EAU
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa l-a asigurat duminică pe omologul său din Emiratele Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed Al Nahyan, de dorința sa de a menține 'relații fraterne' cu Abu Dhabi, care a condamnat un protest violent împotriva ambasadei sale la Damasc, notează AFP. Câteva zeci de sirieni s-au adunat vin
Liban: Atac israelian la est de Beirut soldat cu trei morți (Ministerul Sănătății)
Un atac aerian israelian asupra unui bloc rezidențial a ucis trei persoane duminică în Ain Saadeh, un oraș din apropierea Beirutului, a anunțat Ministerul libanez al Sănătății, citat de AFP. 'Un atac aerian al inamicului israelian pe înălțimile din Ain Saadeh a ucis trei civili, dintre care două femei, și a rănit alți trei'
Nigeria: Armata eliberează 31 de credincioși răpiți de Paștele catolic
Armata nigeriană a anunțat duminică eliberarea a 31 de credincioși răpiți în timpul celebrării Paștelui catolic în statul Kaduna, în nord-vestul țării, dar cinci persoane și-au pierdut viața, notează AFP. Răpirea, care a avut loc într-un sat la aproximativ 100 de kilometri nord de capitala țării, Abuja, capitala, a avut














