Partidul Popular European a lansat la Atena un plan pentru 5 milioane de locuri de muncă în 5 ani
Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Partidul Popular European (PPE) a lansat la Atena, joi şi vineri, în cadrul unei reuniuni a biroului politic, discuţia despre un plan pentru crearea de cinci milioane de noi locuri de muncă în următorii 5 ani, fără a preciza însă dacă acesta ar urma să fie însoţit de noi măsuri de stimulare a angajărilor la nivel european.
Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, a declarat la Atena că în timpul ultimilor zece ani au fost create 30 de milioane de locuri de muncă, aşa că este realist să-ţi propui să stimulezi crearea a cinci milioane de locuri de muncă în 5 ani.
"Este realist, dar ambiţios", a spus Weber, care a afirmat că stânga şi populiştii au dovedit că nu pot crea dezvoltare economică şi locuri de muncă. Cei trei piloni ai acestui program ar urma să fie investiţiile, comerţul şi inovaţia.
"Visez la o Europă în care nimeni nu mai este forţat să-şi părăsească casa sau ţara din cauza situaţiei economice", a declarat Manfred Weber, după ce liderul Noua Democraţia, cea mai importantă formaţiune de opoziţie din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, a spus că în timpul crizei din Grecia 500.000 de tineri au fost nevoiţi să plece din ţară pentru a-şi găsi slujbe.
Eurodeputatul Cristi Preda, care a participat la reuniunea biroului politic de la Atena, a spus că PPE este familia politică interesată să creeze locuri de muncă.
"Din păcate, în România în acest mandat, din 2014 încoace, am avut foarte puţin miniştri care să fi fost interesaţi de crearea locurilor de muncă. Din păcate, locuri de muncă s-au creat mai degrabă în aparatul de stat", a spus Preda. "Locuri de muncă trebuie create, pentru că asta este în primul rând aşteptarea tinerilor, dar şi a celor de peste 45 de ani. Oamenii care-şi pierd locul de muncă după 45-50 de ani sunt disperaţi, pentru că se recrutează foarte greu în această categorie de vârstă", a adăugat el.
Preda susţine că politicienii şi factorii de decizie din România nu se mai pot mulţumi cu ideea că nu au de ce să-şi bată capul cu crearea de noi locuri de muncă pentru că oricum românii au acum posibilitatea să muncească în altă parte.
"Eu cred că trebuie să dezvoltăm economia românească şi trebuie să găsim mijloace prin care să creăm locuri de muncă pentru români. Eu cred chiar că, dacă vrem într-adevăr ca elitele noastre profesionale, care au părăsit ţara, să conteze cu adevărat în România, trebuie să creăm oportunităţi pentru a munci în România. Până acum s-au promis pomeni pentru reîntoarcerea acasă. Eu cred că trebuie să promitem joburi pentru întoarcerea acasă. Şi cred că trebuie să gândim acest plan sistematic de revenire a românilor în România. Eu cred că economia României nu va putea supravieţui cu această supapă, care înseamnă remitenţe, bani trimişi de săracii oameni care sunt obligaţi să muncească în străinătate", a mai spus eurodeputatul independent din grupul PPE.
El crede că România trebuie să se gândească la "acel tip de eşafodaj, de cadru legal de business", care să fie într-adevăr competitiv.
"Deci ăsta este cred gestul responsabil. Până acum noi ne-am gândit la românii din străinătate doar ca la o resursă de exploatat. Statul român exploatează de fapt cetăţenii pe care i-a alungat. Ceea ce este scandalos", a mai spus Cristi Preda. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.
Slovacia și Cehia critică declarațiile cancelarului german Friedrich Merz despre ajutorul pentru #Ucraina
Premierii slovac și ceh au criticat marți dorința cancelarului german Friedrich Merz de a condiționa discuțiile despre următorul buget european de un angajament al tuturor statelor membre de a participa la finanțarea Ucrainei, premierul slovac Robert Fico calificând demersul drept 'șantaj', transmite AFP. Friedrich Merz i-a trans
Abu Dhabi: Europenii și americanii afirmă, într-un comunicat, angajamentul comun pentru o securitate europeană 'puternică'
Europenii și americanii și-au reafirmat marți angajamentul pentru o securitate europeană 'puternică' în momentul în care pacea va reveni în Ucraina, țară a cărei 'integritate teritorială' și 'suveranitate' trebuie garantate de orice acord viitor, transmite AFP. Într-o declarație comună, făcută pu
Iranul cere SUA să răspundă exigențelor sale pentru a pune capăt războiului
Iranul presează marți SUA să răspundă cererilor Teheranului în cadrul unui plan care vizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul războiului în care se confruntă cele două țări de opt luni, relatează AFP. 'Conflictul cu Iranul nu se va rezolva nici pe cale militară, nici printr-o înăsprire a sancț
Reuniune privind Orientul Mijlociu în marja G7 de la Paris
O reuniune privind situația din Orientul Mijlociu va avea loc, marți, la Paris, între patru miniștri europeni de externe și omologii lor din Qatar și Arabia Saudită, a anunțat Ministerul francez de Externe, relatează AFP. Reuniunea are loc la inițiativa șefului diplomației franceze Jean-Noël Barrot, 'în marja reuniunii min













