Dreptul Uniunii nu impune ca o persoană să desfăşoare o activitate salariată într-un stat membru pentru a beneficia pe teritoriul acestui stat de prestaţii familiale pentru copiii săi cu reşedinţa în alt stat membru, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii joi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la hotărârea în cauza: C-322/17 Eugen Bogatu/Ministerul pentru Protecţie Socială din Irlanda.

În plus, se precizează în comunicat, acest drept la prestaţii familiale nu este limitat la cazul în care solicitantul a obţinut în prealabil o prestaţie cu caracter contributiv.

În ianuarie 2009, Eugen Bogatu, resortisant român cu reşedinţa în Irlanda din anul 2003, a solicitat autorităţilor irlandeze să beneficieze de prestaţii familiale pentru cei doi copii ai săi care au reşedinţa în România. Eugen Bogatu a desfăşurat o activitate salariată în Irlanda în perioada 2003 - 2009. După pierderea locului de muncă în 2009, a primit o prestaţie de şomaj cu caracter contributiv (2009-2010), urmată de o prestaţie de şomaj cu caracter necontributiv (aprilie 2010-ianuarie 2013) şi, în sfârşit, o prestaţie de boală (2013-2015).

Autorităţile irlandeze l-au informat cu privire la decizia de a admite cererea sa de prestaţii familiale, cu excepţia perioadei cuprinse între aprilie 2010 şi ianuarie 2013. Acest refuz se baza pe faptul că, în opinia lor, solicitantul nu îndeplinea, în perioada respectivă, niciuna dintre condiţiile care dau dreptul la prestaţii familiale pentru copiii săi care au reşedinţa în România, întrucât nu a desfăşurat o activitate salariată în Irlanda sau nu a primit o prestaţie cu caracter contributiv în această ţară. Eugen Bogatu a contestat această decizie susţinând că autorităţile irlandeze s-au întemeiat pe o interpretare eronată a dreptului Uniunii.

În hotărârea pronunţată joi, CJUE constată că Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială enunţă că o persoană are dreptul la prestaţii familiale în conformitate cu legislaţia statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care au reşedinţa în alt stat membru, ca şi cum aceştia ar avea reşedinţa în primul stat membru. Prin urmare, acesta nu impune ca o astfel de persoană să dispună de un statut specific, şi în particular de cel de lucrător salariat, pentru a avea dreptul la prestaţii familiale.

Curtea mai arată că prestaţiile familiale pentru copii care au reşedinţa în alt stat membru pot fi datorate pe mai multe temeiuri, nu doar pe temeiul unei activităţi salariate. Totodată, aceasta subliniază că regulamentul este fructul unei evoluţii legislative care reflectă voinţa legiuitorului Uniunii de a extinde dreptul la prestaţii familiale şi la alte categorii, pe lângă cea a lucrătorilor salariaţi. Se constată astfel că regulamentul nu condiţionează dreptul de a obţine prestaţii familiale pentru copii care au reşedinţa în alt stat membru de primirea de către solicitant a unor prestaţii în numerar ca urmare sau ca o consecinţă a unei activităţi salariate. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)