logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Uniunea Europeană aşteaptă să audă planurile Theresei May pentru Brexit

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană vrea să audă ce plănuieşte Theresa May să facă în privinţa Brexitului, a declarat marţi principalul purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Margaritis Schinas, înainte de discuţiile pe care le va purta joi la Bruxelles premierul britanic, relatează Reuters şi AFP.

"Poziţia Uniunii Europene este clară", a declarat Margaritis Schinas în cadrul unei conferinţe de presă. "Aşteptăm, din nou, să auzim ce are să ne spună prim-ministrul" britanic, a adăugat el.

Cu mai puţin de două luni înainte de divorţul care urmează să aibă loc oficial pe 29 martie, responsabili europeni, printre care şi preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, au afirmat în nenumărate rânduri că acordul de retragere încheiat în noiembrie între UE şi Theresa May nu va fi renegociat.

"Avem o serie de voturi care au avut loc în parlamentul britanic, în bază cărora prim-ministrul va veni să ne expună ideile sale pentru ce va urma", a mai spus Schinas, dând asigurări că Theresa May va fi primită "cu plăcere (...) pentru a continua discuţia".

Theresa May urmează să se întâlnească joi cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, după ce parlamentul britanic i-a transmis să meargă înapoi la Bruxelles şi să ceară schimbări la acordul de divorţ pe care l-a negociat cu blocul comunitar.

Cu o zi înainte, miercuri, Jean-Claude Juncker şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk vor avea o întrevedere cu premierul irlandez Leo Varadkar.

Chestiunea frontierei irlandeze rămâne principalul punct de blocaj între Londra şi UE. Şefa guvernului britanic încearcă să obţină modificări ale prevederii din tratatul de retragere numite "backstop" sau "plasă de siguranţă", care vizează evitarea instalării unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.

Prim-ministrul Theresa May le-a spus marţi principalilor săi miniştri că obiectivul ei este de a obţine schimbări constrângătoare din punct de vedere legal la acordul de Brexit care să garanteze faptul că ţara nu va fi prinsă în capcană pe termen nelimitat în "backstop-ul" nord-irlandez, a declarat purtătorul ei de cuvânt, potrivit Reuters.

"Prim-ministrul a declarat că obiectivul nostru este acum de a găsi o cale constrângătoare din punct de vedere legal care să garanteze că nu vom fi prinşi pe termen nedefinit în mecanismul de 'backstop' ", a declarat purtătorul de cuvânt, după o reuniune a cabinetului Theresei May.

Theresa May va folosi vizita de la Bruxelles de joi pentru a-l pune la curent pe Jean-Claude Juncker cu discuţiile care au loc în Marea Britanie asupra alternativelor la backstop, a mai spus el.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-05-2026 17:35

Comisarul pentru extindere Marta Kos exclude posibilitatea ca Ucraina să devină membră a UE în 2027

Comisarul european pentru extindere Marta Kos a declarat luni că este 'imposibil' ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană în ianuarie 2027 și a pledat pentru o aderare 'graduală', 'începând cu domenii specifice, precum energia', informează EFE. 'Chiar dacă toate statele membre ar dori ca Ucraina să fie în Un

Politic Ex 04-05-2026 17:30

Nave militare americane au traversat Strâmtoarea Ormuz în misiunea lor de escortare a vaselor comerciale (armata)

Nave militare americane au traversat Strâmtoarea Ormuz în cadrul misiunii lor de escortare a vaselor comerciale pe această rută strategică, paralizată de Iran de la începutul războiului, a declarat luni armata americană, citată de AFP și DPA. 'Distrugătoare cu lansatoare de rachete ale US Navy operează la ora actuală în Golf, după c

Politic Ex 04-05-2026 17:27

Suedia: 23 de trecători, uciși accidental în atacuri cu arme de foc legate de bande începând din 2023

Douăzeci și trei de trecători au fost uciși și 30 răniți în mod accidental în Suedia în atacuri cu arme de foc legate de bande în ultimii trei ani, conform datelor statistice publicate luni, transmite AFP. Printre victime se numără persoane lovite de gloanțe rătăcite, victime ale unor erori de identificare comise de atacator, dar și apr

Politic Ex 04-05-2026 17:13

Israel: Netanyahu va discuta cu instanța un eventual acord de recunoaștere a vinovăției în dosarele sale de corupție, pentru a fi grațiat de președinte

Parchetul israelian este de acord să discute cu premierul Benjamin Netanyahu pentru a explora un eventual acord de recunoaștere a vinovăției în procesul de corupție al acestuia, ca urmare a unei inițiative lansate de președintele Isaac Herzog pentru a examina posibile căi de soluționare a cazului înainte de a se pronunța asupra unei cereri de grațiere a șefului g

Politic Ex 04-05-2026 16:59

Armenia și Regatul Unit au semnat la Erevan o declarație de cooperare strategică în marja CPE

Armenia și Regatul Unit au semnat o declarație de cooperare strategică în timpul vizitei întreprinse de prim-ministrul britanic Keir Starmer la Erevan pentru a participa la summitul Comunității Politice Europene (CPE), au anunțat luni autoritățile armene, potrivit EFE. 'Prin declarația comună de parteneriat strategic semnată astăzi cu prim-mini

Politic Ex 04-05-2026 16:46

Iranul vrea să transforme o universitate bombardată într-un muzeu al războiului

Autoritățile iraniene au anunțat că intenționează să transforme campusul unei universități bombardate din centrul țării într-un 'muzeu al războiului', pentru a arăta impactul atacurilor israeliano-americane asupra teritoriului său, transmite France Presse. 'Situl devastat va fi conservat sub forma unui muzeu al războiului în cadrul univ

Politic Ex 04-05-2026 16:43

Liderul LFI, Jean-Luc Melenchon, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din Franța din 2027

Liderul principalului partid de stânga din Franța, La France Insoumise (LFI, Franța nesupusă), Jean-Luc Melenchon, în vârstă de 74 de ani, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din aprilie 2027 pentru a-l înlocui pe Emmanuel Macron, aceasta fiind a patra sa încercare de a ajunge la Palatul Elysee, transmite EFE. Cons

Politic Ex 04-05-2026 16:26

Germania dorește angajarea unui 'dialog strâns' cu SUA

Ministrul german de externe, Johann Wandephul, a afirmat luni la Atena - unde întreprinde o vizită de o zi - că țara sa dorește 'angajarea unui dialog strâns' cu SUA, după anunțul retragerii unui efectiv de 5.000 de soldați din cadrul trupelor americane staționate în Germania, relatează AFP. Trebuie 'să angajăm un dialog strâ

Politic Ex 04-05-2026 16:24

Finlanda se alătură coaliției internaționale ce urmărește achiziționarea coordonată de arme pentru #Ucraina

Forțele de apărare finlandeze au anunțat luni că țara nordică s-a alăturat Coaliției pentru Achiziții Reziliente și Sprijin Unificat (CORPUS), o alianță formată din șapte state care este axată pe achiziționarea coordonată de echipamente de apărare pentru Ucraina, informează EFE. Această coaliție, înființată la Kiev pe 30 aprilie la inițiativa Ucrainei, r

Politic Ex 04-05-2026 16:24

SUA asigură că niciuna dintre navale sale de război nu a fost lovită în Strâmtoarea Ormuz

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a dezmințit luni relatările presei iraniene conform cărora una dintre navele sale de război ar fi fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz în urma ordinului președintelui american Donald Trump ca marina militară a SUA să 'ghideze' navele comerciale blocate în Golf, transmite a

Politic Ex 04-05-2026 16:20

Kievul anunță o intensificare a atacurilor cu drone rusești asupra porturilor din #Ucraina

Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene în acest an, folosind peste 800 de drone în atacurile sale în primele patru luni ale anului 2026, de peste 10 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat luni Kievul, relatează Reuters. Menținerea deschisă a porturilor maritime din re

Politic Ex 04-05-2026 15:58

Premierul Carney definește Canada drept 'cea mai europeană dintre țările non-europene'

Canada este 'cea mai europeană dintre țările non-europene', a declarat luni premierul canadian Mark Carney, cu ocazia primei sale participări la summitul Comunității Politice Europene (CPE) de la Erevan, relatează EFE. 'Este logic ca țara mea să fie primul stat non-european care se alătură acestui forum, întrucât suntem cea mai european

Politic Ex 04-05-2026 15:43

#Ucraina a efectuat o operațiune masivă împotriva recrutorilor militari suspectați de corupție

Poliția ucraineană a anunțat luni o operațiune masivă cu peste 40 de percheziții în 16 regiuni ale Ucrainei, acțiune care a vizat personalul birourilor de recrutare suspectați de abuz de putere, îmbogățire ilicită și alte delicte, relatează agenția EFE. Perchezițiile au vizat actuali și foști funcționari suspectați de corupție și care ar fi î

Politic Ex 04-05-2026 15:22

Ungaria: Protecția prim-ministrului va fi preluată de unitatea de intervenție rapidă a poliției, anunță Magyar

Unitatea de intervenție rapidă a poliției ungare va prelua misiunea de a asigura protecția prim-ministrului începând din data de 9 mai, a anunțat luni viitorul șef al guvernului, Peter Magyar, într-un mesaj pe Facebook, informează MTI. Magyar a precizat că l-a informat deja despre această decizie pe directorul unității antiteroriste TEK, inst

Politic Ex 04-05-2026 15:17

Ministrul german de externe, în Grecia pentru discuții privind apărarea și viitoarea extindere a UE

Ministrul german de externe Johann Wadephul a plecat luni în Grecia într-o vizită destinată să se concentreze pe aprofundarea cooperării în domeniul apărării, pe consolidarea relațiilor economice și pe viitoarea extindere a Uniunii Europene, relatează dpa. La Atena, șeful diplomației germane urma să se întâlnească cu premierul Kyr