Preşedintele Erdogan deplânge ''tăcerea'' SUA în cazul asasinării lui Khashoggi
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat SUA de neimplicare în anchetarea uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, a informat duminică dpa.
Într-un interviu acordat postului de televiziune TRT, preşedintele Turciei a declarat că nu poate înţelege "tăcerea" Americii în faţa acestei "atrocităţi" şi a reafirmat solicitarea de organizare a unei investigaţii minuţioase. Declaraţiile preşedintelui Erdogan au fost făcute în contextul vizitei unei echipe de anchetă a ONU, care s-a aflat în Turcia timp de o săptămână pentru a strânge informaţii. Preşedintele turc a afirmat în mai multe rânduri că ordinul uciderii jurnalistului saudit, cunoscut ca fiind un critic virulent al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a venit de la cel mai înalt nivel al guvernului de la Riad.
În ceeea ce priveşte poziţia SUA, preşedintele Donald Trump s-a opus impunerii de sancţiuni conducerii saudite, reafirmând promisiunea de a rămâne un "partener statornic" al Arabiei Saudite, pentru a evita riscul unor pierderi economice în cazul deteriorării relaţiilor bilaterale. În decembrie 2018, Senatul Statelor Unite a adoptat un proiect de lege care îl considera responsabil de ucidere lui Khashoggi pe prinţul moştenitor saudit şi care solicita ca armata americană să înceteze orice sprijin acordat Arabiei Saudite în războiului din Yemen.
Iniţial, oficialii saudiţi au afirmat că moartea lui Khashoggi în incinta consulatului din Istanbul, la începutul lunii octombrie 2018, a fost rezultatul unei operaţiuni ilegale şi, numai după presiuni internaţionale masive, guvernul de la Riad a recunoscut că jurnalistul a fost ucis de agenţi de-ai săi. AGERPRES/ (AS - autor: Raluca Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisarul pentru extindere Marta Kos exclude posibilitatea ca Ucraina să devină membră a UE în 2027
Comisarul european pentru extindere Marta Kos a declarat luni că este 'imposibil' ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană în ianuarie 2027 și a pledat pentru o aderare 'graduală', 'începând cu domenii specifice, precum energia', informează EFE. 'Chiar dacă toate statele membre ar dori ca Ucraina să fie în Un
Nave militare americane au traversat Strâmtoarea Ormuz în misiunea lor de escortare a vaselor comerciale (armata)
Nave militare americane au traversat Strâmtoarea Ormuz în cadrul misiunii lor de escortare a vaselor comerciale pe această rută strategică, paralizată de Iran de la începutul războiului, a declarat luni armata americană, citată de AFP și DPA. 'Distrugătoare cu lansatoare de rachete ale US Navy operează la ora actuală în Golf, după c
Suedia: 23 de trecători, uciși accidental în atacuri cu arme de foc legate de bande începând din 2023
Douăzeci și trei de trecători au fost uciși și 30 răniți în mod accidental în Suedia în atacuri cu arme de foc legate de bande în ultimii trei ani, conform datelor statistice publicate luni, transmite AFP. Printre victime se numără persoane lovite de gloanțe rătăcite, victime ale unor erori de identificare comise de atacator, dar și apr
Israel: Netanyahu va discuta cu instanța un eventual acord de recunoaștere a vinovăției în dosarele sale de corupție, pentru a fi grațiat de președinte
Parchetul israelian este de acord să discute cu premierul Benjamin Netanyahu pentru a explora un eventual acord de recunoaștere a vinovăției în procesul de corupție al acestuia, ca urmare a unei inițiative lansate de președintele Isaac Herzog pentru a examina posibile căi de soluționare a cazului înainte de a se pronunța asupra unei cereri de grațiere a șefului g
Armenia și Regatul Unit au semnat la Erevan o declarație de cooperare strategică în marja CPE
Armenia și Regatul Unit au semnat o declarație de cooperare strategică în timpul vizitei întreprinse de prim-ministrul britanic Keir Starmer la Erevan pentru a participa la summitul Comunității Politice Europene (CPE), au anunțat luni autoritățile armene, potrivit EFE. 'Prin declarația comună de parteneriat strategic semnată astăzi cu prim-mini
Iranul vrea să transforme o universitate bombardată într-un muzeu al războiului
Autoritățile iraniene au anunțat că intenționează să transforme campusul unei universități bombardate din centrul țării într-un 'muzeu al războiului', pentru a arăta impactul atacurilor israeliano-americane asupra teritoriului său, transmite France Presse. 'Situl devastat va fi conservat sub forma unui muzeu al războiului în cadrul univ
Liderul LFI, Jean-Luc Melenchon, își anunță candidatura la alegerile prezidențiale din Franța din 2027
Liderul principalului partid de stânga din Franța, La France Insoumise (LFI, Franța nesupusă), Jean-Luc Melenchon, în vârstă de 74 de ani, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din aprilie 2027 pentru a-l înlocui pe Emmanuel Macron, aceasta fiind a patra sa încercare de a ajunge la Palatul Elysee, transmite EFE. Cons
Germania dorește angajarea unui 'dialog strâns' cu SUA
Ministrul german de externe, Johann Wandephul, a afirmat luni la Atena - unde întreprinde o vizită de o zi - că țara sa dorește 'angajarea unui dialog strâns' cu SUA, după anunțul retragerii unui efectiv de 5.000 de soldați din cadrul trupelor americane staționate în Germania, relatează AFP. Trebuie 'să angajăm un dialog strâ
Finlanda se alătură coaliției internaționale ce urmărește achiziționarea coordonată de arme pentru #Ucraina
Forțele de apărare finlandeze au anunțat luni că țara nordică s-a alăturat Coaliției pentru Achiziții Reziliente și Sprijin Unificat (CORPUS), o alianță formată din șapte state care este axată pe achiziționarea coordonată de echipamente de apărare pentru Ucraina, informează EFE. Această coaliție, înființată la Kiev pe 30 aprilie la inițiativa Ucrainei, r
SUA asigură că niciuna dintre navale sale de război nu a fost lovită în Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a dezmințit luni relatările presei iraniene conform cărora una dintre navele sale de război ar fi fost atacată în timp ce încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz în urma ordinului președintelui american Donald Trump ca marina militară a SUA să 'ghideze' navele comerciale blocate în Golf, transmite a
Kievul anunță o intensificare a atacurilor cu drone rusești asupra porturilor din #Ucraina
Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene în acest an, folosind peste 800 de drone în atacurile sale în primele patru luni ale anului 2026, de peste 10 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat luni Kievul, relatează Reuters. Menținerea deschisă a porturilor maritime din re
Premierul Carney definește Canada drept 'cea mai europeană dintre țările non-europene'
Canada este 'cea mai europeană dintre țările non-europene', a declarat luni premierul canadian Mark Carney, cu ocazia primei sale participări la summitul Comunității Politice Europene (CPE) de la Erevan, relatează EFE. 'Este logic ca țara mea să fie primul stat non-european care se alătură acestui forum, întrucât suntem cea mai european
#Ucraina a efectuat o operațiune masivă împotriva recrutorilor militari suspectați de corupție
Poliția ucraineană a anunțat luni o operațiune masivă cu peste 40 de percheziții în 16 regiuni ale Ucrainei, acțiune care a vizat personalul birourilor de recrutare suspectați de abuz de putere, îmbogățire ilicită și alte delicte, relatează agenția EFE. Perchezițiile au vizat actuali și foști funcționari suspectați de corupție și care ar fi î
Ungaria: Protecția prim-ministrului va fi preluată de unitatea de intervenție rapidă a poliției, anunță Magyar
Unitatea de intervenție rapidă a poliției ungare va prelua misiunea de a asigura protecția prim-ministrului începând din data de 9 mai, a anunțat luni viitorul șef al guvernului, Peter Magyar, într-un mesaj pe Facebook, informează MTI. Magyar a precizat că l-a informat deja despre această decizie pe directorul unității antiteroriste TEK, inst
Ministrul german de externe, în Grecia pentru discuții privind apărarea și viitoarea extindere a UE
Ministrul german de externe Johann Wadephul a plecat luni în Grecia într-o vizită destinată să se concentreze pe aprofundarea cooperării în domeniul apărării, pe consolidarea relațiilor economice și pe viitoarea extindere a Uniunii Europene, relatează dpa. La Atena, șeful diplomației germane urma să se întâlnească cu premierul Kyr







