Fonduri de peste 21 milioane de dolari pentru realegerea lui Trump, strânse în ultimul trimestru din 2018
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a colectat, în ultimul trimestru din 2018, fonduri de peste 21 de milioane de dolari pentru campania electorală din 2020, care se adaugă sumei de 106 milioane dolari ce a fost strânsă de la începutul lui 2017, transmite EFE.
Potrivit unui comunicat difuzat joi de stafful campaniei pentru realegerea lui Trump, această cifră trimestrială reprezintă continuarea unui record de strângere de fonduri pentru un preşedinte al SUA şi depăşeşte cele 18 milioane de dolari, fonduri primite în al treilea trimestru.
În plus, sursa citată afirmă că 98,5% din donaţii au fost de o valoare mică, sub 200 de dolari fiecare, ceea ce ar fi o dovadă a "sprijinului popular constant şi istoric" de care se bucură Donald Trump.
Totuşi, notează EFE, fondurile de 21 de milioane de dolari au fost depăşite de cheltuielile de 23 milioane de dolari pentru alegerile parlamentare din noiembrie, în care Trump şi-a manifestat sprijinul pentru mai mulţi candidaţi republicani, o cifră mult superioară celor 5 milioane de dolari, plăţi efectuate în precedentele trimestre din 2018.
În timp ce predecesorul său, Barack Obama, a început strângerea de fonduri pentru realegerea în funcţie abia în al treilea an al mandatului prezidenţial, Trump a prezentat documentele necesare acţiunii chiar din momentul când a preluat puterea şi s-a implicat în finanţarea campaniei de la jumătatea anului 2017.
Tot spre deosebire de predecesorii săi, de când a devenit preşedinte, Trump a ţinut întâlniri cu alegătorii practic identice în format şi discurs cu cele din campania electorală din 2016, iar în ultimele luni a sporit numărul acestora, cu scopul de a promova candidaţii republicani în alegerile legislative din noiembrie 2018. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Turcia: Erdogan, criticat, renunță la închiderea unei universități din Istanbul
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a revenit duminică asupra deciziei sale criticate de a închide, în plin an academic, o mare universitate privată din Istanbul, conform unui decret publicat în Monitorul Oficial de la Ankara, notează AFP. Duminică, aproape o mie de studenți și profesori au manifestat în fața campu
VIDEO Semnalul GPS al avionului ministrului britanic al apărării, bruiat în apropierea Rusiei (presă)
Avionul Royal Air Force cu care a călătorit săptămâna trecută ministrul britanic al apărării, John Healey, a suferit un bruiaj al semnalului GPS în timpul unui zbor în apropierea frontierei ruse, potrivit ziarului The Times, notează AFP. În timp ce se întorcea joi din Estonia, unde s-a întâlnit cu trup
VIDEO Iran: Problema nucleară nu poate fi rezolvată 'în 72 de ore', afirmă Rubio
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a afirmat duminică că nu este posibil să se încheie un acord privind programul nuclear iranian în '72 de ore', în timp ce americanii și iranienii spun că finalizează un acord pentru a pune capăt războiului, scrie AFP. 'Negocierile cu privire la programul nuclear sunt chest
Turcia: Sediul principalului partid de opoziție, luat cu asalt de forțele de ordine pentru a-i expulza pe liderii săi (GALERIE FOTO/VIDEO)
Sute de membri ai forțelor de ordine au luat cu asalt duminică sediul din Ankara al principalului partid de opoziție din Turcia pentru a-i expulza pe liderii acestuia, care au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească, relatează AFP și Reuters.
VIDEO Extrema dreaptă și un partid nou-venit înregistrează câștiguri în alegerile din Cipru, conform primelor rezultate
Extrema dreaptă din Cipru pare să înregistreze câștiguri la alegerile de duminică, în timp ce un nou-venit anticorupție pare pe cale să intre în parlament, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor legislative, care au arătat un sprijin mai slab pentru partidele de centru care îl susțin pe președintele Nikos Christodoulides, a cons
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm, anunță premierul Mitsotakis
Consiliul pentru apărare și afaceri externe (KYSEA) al guvernului grec a aprobat achiziționarea a două fregate italiene din clasa Bergamini (FREMM) pentru a-și consolida capacitățile navale, a anunțat duminică premierul grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP. Pe lângă această achiziție, KYSEA a aprobat modernizarea fregatelor MEKO (de
Spania: Mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid împotriva crizei locuințelor (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de oameni au mărșăluit duminică prin centrul Madridului pentru a îndemna guvernul să ia măsuri urgente împotriva creșterii chiriilor și a lipsei de locuințe, relatează AFP. Marșul organizat de Sindicatul chiriașilor din Madrid, sub sloganul 'Locuințele ne costă viața. Reduceți chiriile', a fost susținut de cele două sin
Blocada impusă Iranului va rămâne 'complet în vigoare' până la semnarea unui acord, susține Trump
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pe rețeaua sa Truth Social că blocada impusă porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz va rămâne 'pe deplin în vigoare' până la semnarea unui acord cu Teheranul pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Blocada va rămâne pe deplin &
Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale, principalii beneficiari ai rețelei Plus Ultra (poliția spaniolă)
Fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale sunt principalii beneficiari ai fondurilor obținute de rețeaua Plus Ultra din partea guvernului spaniol în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit unui raport al Unității de Criminalitate Economică și Fiscală (UDEF) a Poliției Naționale a Spaniei, informează duminică EFE.
Bombardamente rusești în Ucraina: Studioul postului de televiziune german ARD din centrul Kievului a fost parțial distrus
Bombardamentele rusești de la Kiev, din noaptea de sâmbătă spre duminică, au distrus parțial studioul postului de televiziune public german ARD, a anunțat duminică rețeaua, informează AFP. 'Studioul postului ARD, situat în centrul orașului, a fost grav avariat și parțial distrus, probabil de o undă de șoc care a spart ferestre,
Un posibil acord Iran-SUA ar include suspendarea sancțiunilor și deschiderea Strâmtorii Ormuz (presa iraniană)
Un posibil acord de pace între Iran și Statele Unite ar include suspendarea temporară a sancțiunilor petroliere împotriva Teheranului, eliberarea parțială a fondurilor iraniene înghețate și relaxarea treptată a restricțiilor în Strâmtoarea Ormuz, a relatat duminică presa iraniană, citată de EFE. Agenția de știri T
Kaja Kallas: Rusia demonstrează 'o politică nesăbuită de risc nuclear' cu ultimele atacuri asupra Ucrainei
Cele mai recente atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că au implicat o rachetă balistică Oreșnik cu rază intermediară de acțiune, au demonstrat 'o tactică politică de intimidare și o politică nesăbuită de risc nuclear', a declarat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, inform
Președinta Comisiei Europene salută semnele de progres în discuțiile de pace dintre SUA și Iran
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică semnele de progres în discuțiile privind un posibil acord de pace dintre Statele Unite și Iran, relatează Reuters. 'Salut progresele în vederea unui acord între SUA și Iran. Avem nevoie de un acord care să detensioneze cu adevărat conflictul, să redesc
Kievul solicită mai mult sprijin după atacul rusesc ce a provocat daune minore sediului MAE
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut duminică mai mult sprijin în fața agresiunii rusești, în urma unui atac rusesc care a implicat peste 500 de drone și zeci de rachete, care a provocat, între altele, 'daune minore' clădirii Ministerului de Externe din Kiev, informează EFE. 'Aliaților no
Netanyahu condamnă violența politică și se declară ușurat că Trump este în afara oricărui pericol
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică ușurarea că președintele american Donald Trump se află în afara oricărui pericol în urma incidentului de sâmbătă din apropierea Casei Albe, condamnând în același timp violența politică, informează EFE. 'Sunt ușurat că președintele Donald Trump,














