Rusia lucrează la scenariul retragerii din Consiliul Europei (Kosaciov)
Rusia lucrează în prezent la nivel interdepartamental la scenariul unei posibile retrageri din Consiliul Europei (CoE), a declarat luni Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din cadrul Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), citat de agenţia oficială de presă RIA Novosti.
Kosaciov a făcut o declaraţie în acest sens în contextul în care Consiliul Europei i-a cerut Moscovei să-şi achite datoria de 66 de milioane de euro pe care o datorează forului paneuropean.
Rusia a spus că până când nu vor fi ridicate sancţiunile politice faţă de delegaţia rusă în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) nu-şi va plăti cotizaţiile şi nici restanţele acumulate până acum.
'Consecinţele retragerii (din Consiliul Europei) vor fi destul de grave. Un astfel de scenariu este în lucru în prezent la nivel interdepartamental', a spus Konstantin Kosaciov în timpul şedinţei comisiei sale.
Cu toate acestea, a adăugat el, Moscova este interesată de o colaborare în continuare cu Consiliul Europei în baza convenţiilor existente.
Senatorul rus a evocat faptul că Rusia participă la mai mult de 60 de convenţii ale CE. Printre acestea se numără documente-cheie precum Convenţia privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul retragerii Rusiei din Consiliul Europei va fi imposibilă participarea Moscovei la cel puţin şase convenţii fundamentale, cum ar fi drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile sale, combaterea terorismului sau participarea la documentele statutare ale CE.
Kosaciov a subliniat că procedura retragerii Rusiei din componenţa Consiliului Europei ar putea fi lansată în vara anului 2019, iar pentru aceasta este nevoie de două treimi din majoritatea calificată a voturilor forului paneuropean.
Între altele, statutul organizaţiei prevede îngheţarea apartenenţei unei ţări la CoE în cazul neachitării taxei.
Rusia a intrat în conflict cu APCE după ce aceasta a retras delegaţiei ruse dreptul de vot în 2014 ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina şi a anexării peninsulei Crimeea. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Blocarea Strâmtorii Ormuz are ''repercusiuni enorme'' în Asia-Pacific, avertizează șefa guvernului japonez
Dificultățile de aprovizionare cu petrol legate de blocarea Strâmtorii Ormuz au ''repercusiuni enorme'' în regiunea Asia-Pacific, a avertizat luni premierul japonez Sanae Takaichi, în timpul unei vizite în Australia, relatează AFP. ''Închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz are repercus
Un petrolier lovit de ''proiectile necunoscute'' în largul Emiratelor (agenție maritimă)
Un petrolier a fost lovit de ''proiectile necunoscute'' în strâmtoarea Ormuz în largul Emiratelor Arabe Unite, fără a se înregistra victime, a raportat luni agenția britanică de securitate maritimă UKMTO, notează AFP. ''UKMTO a primit informații despre un incident petrecut la 78 de mile marine (1
Ormuz: Iranul va considera orice ''interferență americană'' drept o încălcare a armistițiului
Un oficial iranian cu rang înalt a avertizat luni că Teheranul va considera orice ''interferență americană'' în strâmtoarea Ormuz drept o încălcare a armistițiului în vigoare după ce președintele american Donald Trump a anunțat o operațiune pentru a escorta navele blocate în Golf, relatează AFP.
UPDATE Turcia: Aterizare de urgență a avionului premierului spaniol
Avionul care îl transporta pe premierul spaniol Pedro Sanchez către Armenia pentru a participa la summitul Comunității Politice Europene a trebuit să aterizeze la Ankara (în Turcia) duminică seară, din cauza unui 'incident tehnic neprevăzut', au anunțat serviciile șefului guvernului spaniol, notează AFP. 'Delegația span
Ormuz: Trump anunță că Marina americană va escorta navele blocate începând de luni
Marina americană va începe de luni să escorteze navele blocate ale țărilor terțe prin strâmtoarea Ormuz, a anunțat duminică Donald Trump pe platforma sa Truth Social, notează AFP. 'Am informat aceste țări că le vom ghida navele în siguranță prin aceste căi navigabile', a scris președintele Statelor Unite, făcând referire la amba
Doi militari americani au fost dați dispăruți în sudul Marocului, un posibil accident
Doi soldați americani care participau la un exercițiu militar internațional au dispărut sâmbătă seară în sudul Marocului și sunt căutați, au anunțat duminică armatele marocană și americană, aceasta din urmă afirmând că, probabil, este vorba despre un accident, notează AFP. 'Pot confirma că acest incident nu are legătură c
Macron va discuta cu Aliev după summitul CPE
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat duminică seară la Erevan că va discuta cu omologul său azer, Ilham Aliev, la finalul summitului Comunității Politice Europene (CPE) și că Franța va continua să 'joace rolul său de mediator' între Baku și Erevan, scrie AFP. 'Negociere!', a răspuns șeful statului francez atu
Cancelarul german minimizează disputa cu Trump după anunţul privind reducerea trupelor americane
Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat că trebuie să accepte faptul că preşedintele SUA, Donald Trump, nu împărtăşeşte opiniile sale, pentru a putea lucra împreună cu Statele Unite în cadrul NATO, dar a subliniat că nu există nicio legătură între neînţelegerile lor şi o retragere planificată de trupe, relatează Reuters.
Iranul a declarat că SUA au răspuns la propunerea sa în 14 puncte și analizează conținutul înainte de a formula un răspuns oficial
Iranul a confirmat duminică faptul că a primit, prin intermediul Pakistanului, răspunsul Statelor Unite la propunerea iraniană în 14 puncte menită să pună capăt războiului și a precizat că analizează conținutul înainte de a formula un răspuns oficial, transmite EFE. Poziția SUA față de propunerea Teheranului a ajuns în Iran p
VIDEO Armenia găzduiește luni și marți două mari reuniuni internaționale
Armenia găzduiește luni și marți două summituri majore, ale Comunității Politice Europene (CPE) și UE-Armenia, în contextul în care Uniunea Europeană încearcă să transmită un mesaj de unitate către Statele Unite și Rusia. Liderii UE au sosit încă de duminică la Erevan pentru a participa la cel de-al 8-lea summit al CPE și la primul summ
Ziua Mondială a Libertății Presei 2026/ Antonio Guterres: 'Toate libertățile depind de libertatea presei'
Libertatea presei este esențială pentru existența drepturilor fundamentale, a dezvoltării durabile și a păcii, a declarat duminică, secretarul general al Organizația Națiunilor Unite, Antonio Guterres, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei.
VIDEO Procurorul federal al SUA: Agentul federal lovit de glonț la Dineul corespondenților a fost împușcat de suspectul aflat în arest
Guvernul american deține dovezi potrivit cărora un agent federal a fost împușcat de suspectul aflat în prezent în arest, în timpul presupusei tentative de asasinare a președintelui Donald Trump, la Dineul Asociației Corespondenților de la Casa Albă de săptămâna trecută, a declarat duminică procurorul federal american Jeanine Pirro, relat
Peter Magyar anunță o 'sărbătoare a schimbării regimului' la Budapesta, în ziua votului pentru învestirea sa ca premier
Peter Magyar, liderul Partidului Tisza și premier desemnat, a anunțat duminică organizarea unei 'sărbători publice de o zi întreagă, menită să marcheze schimbarea regimului', care va avea loc sâmbăta viitoare la Budapesta, informează MTI. Festivitățile vor avea loc în Piața Kossuth și pe faleza Dunării, în fața
Un mort și opt răniți în urma unor atacuri israeliene în sudul Libanului
Israelul a efectuat duminică lovituri aeriene asupra sudului Libanului care s-au soldat cu un mort și opt răniți, a anunțat Ministerul Sănătății din Liban. Aceste atacuri au fost lansate în ciuda armistițiului dintre Israel și gruparea pro-iraniană Hezbollah, intrat în vigoare la 17 aprilie, transmite France Presse. Potrivit minist
AIEA, informată despre un atac cu dronă asupra unui laborator al centralei nucleare de la Zaporojie
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a fost informată duminică despre un atac cu dronă asupra laboratorului de control al radiațiilor de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, aflată sub control rusesc, a relatat Reuters. Nu au fost raportate victime, iar deocamdată nu se știe dacă atacul a avariat laboratorul, care se află în afara














