Suedia: Stefan Lofven a fost reconfirmat în funcţia de prim-ministru
Suedia a pus vineri capăt unei crize politice de patru luni prin reconfirmarea de către parlament a premierului social-democrat Stefan Lofven, care a reuşit să neutralizeze extrema-dreaptă şi să salveze unul din ultimele guverne de centru-stânga din Europa, relatează AFP şi DPA.
Acest vot de încredere vine după numeroase încercări eşuate de a forma un guvern după alegerile din septembrie, încheiate cu rezultate neconcludente.
Noua coaliţie guvernamentală minoritară, care va fi prezentată şi instalată luni, va fi formată din social-democraţi şi Verzi, la fel ca între 2014 şi 2018.
Executivul va fi susţinut în Riksdag, parlamentul unicameral suedez, de Centru şi de liberali - membri ai opoziţiei la precedenta legislatură - pe baza unui acord programatic semnat săptămâna trecută.
Împreună, cele patru partide dispun de 167 din cele 349 de mandate, cu opt mai puţin decât majoritatea absolută de 175 de mandate.
Stefan Lofven a fost confirmat în parlament doar cu 115 voturi, în timp ce 77 aleşi s-au abţinut, iar 153 au votat împotrivă.
În virtutea regulilor aşa-numitului "parlamentarism negativ" care prevalează în Suedia, un guvern este ales sau rămâne în funcţie atât timp cât o majoritate parlamentară nu adoptă o moţiune de cenzură împotriva sa.
Stefan Lofven a fost nevoit să facă importante concesii politice pentru a obţine sprijinul celor două formaţiuni de centru-dreapta, care au impus în special relaxarea legislaţiei muncii, scăderea taxelor pentru veniturile mari şi liberalizarea chiriilor pentru locuinţele noi.
Noul guvern Lofven va fi unul din cele mai firave din Suedia din ultimii 70 de ani, obţinând numai 32,7% din sufragii la alegerile legislative de la 9 septembrie.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm, anunță premierul Mitsotakis
Consiliul pentru apărare și afaceri externe (KYSEA) al guvernului grec a aprobat achiziționarea a două fregate italiene din clasa Bergamini (FREMM) pentru a-și consolida capacitățile navale, a anunțat duminică premierul grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP. Pe lângă această achiziție, KYSEA a aprobat modernizarea fregatelor MEKO (de
Spania: Mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid împotriva crizei locuințelor (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de oameni au mărșăluit duminică prin centrul Madridului pentru a îndemna guvernul să ia măsuri urgente împotriva creșterii chiriilor și a lipsei de locuințe, relatează AFP. Marșul organizat de Sindicatul chiriașilor din Madrid, sub sloganul 'Locuințele ne costă viața. Reduceți chiriile', a fost susținut de cele două sin
Blocada impusă Iranului va rămâne 'complet în vigoare' până la semnarea unui acord, susține Trump
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pe rețeaua sa Truth Social că blocada impusă porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz va rămâne 'pe deplin în vigoare' până la semnarea unui acord cu Teheranul pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Blocada va rămâne pe deplin &
Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale, principalii beneficiari ai rețelei Plus Ultra (poliția spaniolă)
Fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale sunt principalii beneficiari ai fondurilor obținute de rețeaua Plus Ultra din partea guvernului spaniol în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit unui raport al Unității de Criminalitate Economică și Fiscală (UDEF) a Poliției Naționale a Spaniei, informează duminică EFE.
Bombardamente rusești în Ucraina: Studioul postului de televiziune german ARD din centrul Kievului a fost parțial distrus
Bombardamentele rusești de la Kiev, din noaptea de sâmbătă spre duminică, au distrus parțial studioul postului de televiziune public german ARD, a anunțat duminică rețeaua, informează AFP. 'Studioul postului ARD, situat în centrul orașului, a fost grav avariat și parțial distrus, probabil de o undă de șoc care a spart ferestre,
Un posibil acord Iran-SUA ar include suspendarea sancțiunilor și deschiderea Strâmtorii Ormuz (presa iraniană)
Un posibil acord de pace între Iran și Statele Unite ar include suspendarea temporară a sancțiunilor petroliere împotriva Teheranului, eliberarea parțială a fondurilor iraniene înghețate și relaxarea treptată a restricțiilor în Strâmtoarea Ormuz, a relatat duminică presa iraniană, citată de EFE. Agenția de știri T
Kaja Kallas: Rusia demonstrează 'o politică nesăbuită de risc nuclear' cu ultimele atacuri asupra Ucrainei
Cele mai recente atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că au implicat o rachetă balistică Oreșnik cu rază intermediară de acțiune, au demonstrat 'o tactică politică de intimidare și o politică nesăbuită de risc nuclear', a declarat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, inform
Președinta Comisiei Europene salută semnele de progres în discuțiile de pace dintre SUA și Iran
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică semnele de progres în discuțiile privind un posibil acord de pace dintre Statele Unite și Iran, relatează Reuters. 'Salut progresele în vederea unui acord între SUA și Iran. Avem nevoie de un acord care să detensioneze cu adevărat conflictul, să redesc
Kievul solicită mai mult sprijin după atacul rusesc ce a provocat daune minore sediului MAE
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut duminică mai mult sprijin în fața agresiunii rusești, în urma unui atac rusesc care a implicat peste 500 de drone și zeci de rachete, care a provocat, între altele, 'daune minore' clădirii Ministerului de Externe din Kiev, informează EFE. 'Aliaților no
Netanyahu condamnă violența politică și se declară ușurat că Trump este în afara oricărui pericol
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică ușurarea că președintele american Donald Trump se află în afara oricărui pericol în urma incidentului de sâmbătă din apropierea Casei Albe, condamnând în același timp violența politică, informează EFE. 'Sunt ușurat că președintele Donald Trump,
Serbia: Mai mulți răniți și 23 de manifestanți arestați după protestul antiguvernamental de la Belgrad
Douăzeci și trei de oameni au fost arestați și un număr nespecificat de manifestanți au fost răniți în ciocnirile dintre poliție și protestatari de sâmbătă seară la Belgrad, în urma unui protest antiguvernamental masiv care a decurs pașnic, a relatat duminică presa locală, citată de EFE. Potrivit agenției de știri sârbe
Medvedev spune că bombardamentele nocturne din Ucraina sunt represalii pentru atacul ucrainean din Lugansk
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul președinte Dmitri Medvedev a afirmat duminica aceasta că atacurile din timpul nopții din Ucraina au fost efectuate ca represalii pentru atacul letal al Kievului asupra unui cămin studențesc din Lugansk, informează EFE. Potrivit unei postări pe Telegram a lui Medvedev, președintele
Zelenski denunță bombardamentele rusești și îl acuză pe Putin că vizează clădiri rezidențiale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat duminică bombardamentele rusești care au avut loc în cursul nopții, în care Kievul a fost ținta principală și în care Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreșnik, informează EFE.
Rubio spune că un anunț ar putea fi făcut duminică cu privire la un acord cu Iranul
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un anunț este posibil mai târziu duminică cu privire la un acord cu Iranul care ar putea pune capăt oficial războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP. 'Cred că este posibil ca, în următoarele ore, lumea să primească vești bune', le-a declarat Rubio reporterilor la
Germanii au puțină încredere în capacitatea armatei de a apăra țara (sondaj)
Încrederea cetățenilor în capacitatea armatei germane de a apăra țara este scăzută, potrivit unui sondaj realizat de institutul de sondare Insa și publicat duminică de ziarul Bild, transmite dpa. Sondajul, realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.005 respondenți în perioada 21-22 mai, a constatat că doar 17% au aprobat pe d














