O misiune a ODIHR va monitoriza procesul electoral şi desfăşurarea alegerilor în Republica Moldova
O misiune a Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi-a început de miercuri activitatea de monitorizare a procesului de pregătire a alegerilor parlamentare preconizate să aibă loc la 24 februarie în Republica Moldova, urmând ca apoi să monitorizeze şi desfăşurarea propriu-zisă a scrutinului, informează joi postul public de televiziune de la Chişinău, TRM, şi portalul IPN.
Misiunea ODIHR va evalua scrutinul din perspectiva respectării angajamentelor OSCE, dar şi a altor obligaţii şi standarde internaţionale privind alegerile democratice.
Într-o conferinţă de presă, şeful misiunii, Mátyás Eörsi, a declarat că aceasta este alcătuită dintr-o echipă de bază, formată din 11 experţi din domeniile juridic, electoral şi mass-media. De asemenea, este vorba despre 28 de observatori pe termen lung, care se vor deplasa în întreaga republică începând cu data de 23 ianuarie, formând echipe a câte două persoane.
Suplimentar, ODIHR va solicita statelor participante la OSCE să desemneze 200 de observatori pe termen scurt. Aceştia urmează să sosească în Republica Moldova cu câteva zile înaintea scrutinului.
'Noi suntem aici pentru a ne asigura că alegerile se vor desfăşura în conformitate deplină cu principiile democratice. Toată activitatea noastră se bazează pe principiile de imparţialitate, transparenţă, profesionalism', a subliniat Mátyás Eörsi, menţionând că acesta este al 14-lea scrutin pe care misiunea ODIHR îl va monitoriza în Republica Moldova.
'De fiecare dată ne-am bucurat de o colaborare foarte strânsă cu autorităţile (de la Chişinău) care sunt implicate în procesul electoral şi avem toată încrederea că şi de această dată activitatea noastră se va desfăşura în acelaşi spirit de bună cooperare', a spus el.
Misiunea va monitoriza procesul de înregistrare a candidaţilor, activităţile din campania electorală, prestaţia autorităţilor electorale şi a organelor guvernamentale relevante. Un alt aspect al monitorizării se referă la legislaţia privind alegerile şi punerea în aplicare a acesteia, dar şi soluţionarea litigiilor legate de scrutin.
În ziua alegerilor, observatorii vor monitoriza deschiderea secţiilor de votare, procesul de vot, numărarea buletinelor de vot şi sistematizarea rezultatelor. Tot în ziua scrutinului, misiunea de observare a alegerilor ODIHR va acţiona împreună cu misiunile Adunării Parlamentare a OSCE, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Parlamentului European.
Misiunea de observare a alegerilor a ODIHR şi Misiunea OSCE în Republica Moldova operează separat şi independent, în baza mandatelor proprii, notează IPN.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights (ODIHR) / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania
Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&
Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale
Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol
SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres
Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &
Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)
Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p
Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene
Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time
Comisia Europeană a deschis consultări privind noi orientări împotriva deepfake-urilor și a ingerinței în alegeri
Comisia Europeană propune ca marile platforme și motoare de căutare online să eticheteze deepfake-urile, să detecteze din timp rețelele de manipulare străină și să dea socoteală după fiecare scrutin electoral într-un proiect de orientări pe care îl supune, începând de marți, consultării publice până pe 23 noiembrie, informează EFE.












