Marea Britanie: Partidul Conservator al premierului May evită înfrângerea în alegerile locale din Londra
Partidul Conservator al premierului britanic Theresa May a evitat o înfrângere în alegerile locale din Londra şi a obţinut victorii în alte regiuni din ţară care sprijină Brexitul, potrivit rezultatelor parţiale publicate vineri, deşi adversarii din Partidul Laburist au câştigat şi ei teren în capitală, relatează Reuters.
Alegerile sunt privite ca un indicator al sprijinului public pentru Theresa May, care se confruntă cu o posibilă contestare în Parlament în legătură cu strategia ei privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Rezultatele parţiale ale alegerilor locale arată că premierul May a evitat pierderi ce ar putea slăbi dramatic autoritatea sa asupra deputaţilor conservatori înainte de testele-cheie ale planurilor ei privind ieşirea ţării din uniunea vamală a UE.
Partidul premierului May şi-a menţinut controlul asupra Consiliului local din Wandsworth (sud-vestul Londrei) - o fortăreaţă conservatoare încă de pe vremea fostului premier Margaret Thatcher. Consiliul din Wandsworth a fost unul dintre obiectivele ambiţioase ale Partidului Laburist în votul de joi.
Voturile vor decide mai mult de 4.400 de locuri în consilii, determinând alcătuirea a 150 de autorităţi ale administraţiei locale care sunt responsabile de furnizarea zilnică de servicii publice.
Ele nu afectează locurile din parlament, unde May dispune de o majoritate cu ajutorul micii formaţiuni Partidul Democratic Unionist (DUP).
Conservatorii controlează de asemenea Consiliul simbolic din Westminster, în inima districtului politic al Londrei.
Deşi păstrează controlul în general, conservatorii au pierdut locuri în Westminster şi Wandsworth.
În general, partidele la guvernare suferă pierderi la alegerile locale şi sondajele de opinie realizate înainte de vot au prezis o noapte slabă la Londra pentru conservatori după opt ani la putere, în condiţiile în care premierul Theresa May negociază o ieşire din UE pe care 60% din populaţia capitalei a respins-o la referendumul din 2016 asupra Brexit-ului. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Iran: Problema nucleară nu poate fi rezolvată 'în 72 de ore', afirmă Rubio
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a afirmat duminică că nu este posibil să se încheie un acord privind programul nuclear iranian în '72 de ore', în timp ce americanii și iranienii spun că finalizează un acord pentru a pune capăt războiului, scrie AFP. 'Negocierile cu privire la programul nuclear sunt chest
Turcia: Sediul principalului partid de opoziție, luat cu asalt de forțele de ordine pentru a-i expulza pe liderii săi (GALERIE FOTO/VIDEO)
Sute de membri ai forțelor de ordine au luat cu asalt duminică sediul din Ankara al principalului partid de opoziție din Turcia pentru a-i expulza pe liderii acestuia, care au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească, relatează AFP și Reuters.
VIDEO Extrema dreaptă și un partid nou-venit înregistrează câștiguri în alegerile din Cipru, conform primelor rezultate
Extrema dreaptă din Cipru pare să înregistreze câștiguri la alegerile de duminică, în timp ce un nou-venit anticorupție pare pe cale să intre în parlament, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor legislative, care au arătat un sprijin mai slab pentru partidele de centru care îl susțin pe președintele Nikos Christodoulides, a cons
Grecia va cumpăra două fregate italiene Fremm, anunță premierul Mitsotakis
Consiliul pentru apărare și afaceri externe (KYSEA) al guvernului grec a aprobat achiziționarea a două fregate italiene din clasa Bergamini (FREMM) pentru a-și consolida capacitățile navale, a anunțat duminică premierul grec Kyriakos Mitsotakis, informează AFP. Pe lângă această achiziție, KYSEA a aprobat modernizarea fregatelor MEKO (de
Spania: Mii de oameni au ieșit în stradă la Madrid împotriva crizei locuințelor (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de oameni au mărșăluit duminică prin centrul Madridului pentru a îndemna guvernul să ia măsuri urgente împotriva creșterii chiriilor și a lipsei de locuințe, relatează AFP. Marșul organizat de Sindicatul chiriașilor din Madrid, sub sloganul 'Locuințele ne costă viața. Reduceți chiriile', a fost susținut de cele două sin
Blocada impusă Iranului va rămâne 'complet în vigoare' până la semnarea unui acord, susține Trump
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică pe rețeaua sa Truth Social că blocada impusă porturilor iraniene din strâmtoarea Ormuz va rămâne 'pe deplin în vigoare' până la semnarea unui acord cu Teheranul pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Blocada va rămâne pe deplin &
Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale, principalii beneficiari ai rețelei Plus Ultra (poliția spaniolă)
Fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero și fiicele sale sunt principalii beneficiari ai fondurilor obținute de rețeaua Plus Ultra din partea guvernului spaniol în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit unui raport al Unității de Criminalitate Economică și Fiscală (UDEF) a Poliției Naționale a Spaniei, informează duminică EFE.
Bombardamente rusești în Ucraina: Studioul postului de televiziune german ARD din centrul Kievului a fost parțial distrus
Bombardamentele rusești de la Kiev, din noaptea de sâmbătă spre duminică, au distrus parțial studioul postului de televiziune public german ARD, a anunțat duminică rețeaua, informează AFP. 'Studioul postului ARD, situat în centrul orașului, a fost grav avariat și parțial distrus, probabil de o undă de șoc care a spart ferestre,
Un posibil acord Iran-SUA ar include suspendarea sancțiunilor și deschiderea Strâmtorii Ormuz (presa iraniană)
Un posibil acord de pace între Iran și Statele Unite ar include suspendarea temporară a sancțiunilor petroliere împotriva Teheranului, eliberarea parțială a fondurilor iraniene înghețate și relaxarea treptată a restricțiilor în Strâmtoarea Ormuz, a relatat duminică presa iraniană, citată de EFE. Agenția de știri T
Kaja Kallas: Rusia demonstrează 'o politică nesăbuită de risc nuclear' cu ultimele atacuri asupra Ucrainei
Cele mai recente atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că au implicat o rachetă balistică Oreșnik cu rază intermediară de acțiune, au demonstrat 'o tactică politică de intimidare și o politică nesăbuită de risc nuclear', a declarat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, inform
Președinta Comisiei Europene salută semnele de progres în discuțiile de pace dintre SUA și Iran
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică semnele de progres în discuțiile privind un posibil acord de pace dintre Statele Unite și Iran, relatează Reuters. 'Salut progresele în vederea unui acord între SUA și Iran. Avem nevoie de un acord care să detensioneze cu adevărat conflictul, să redesc
Kievul solicită mai mult sprijin după atacul rusesc ce a provocat daune minore sediului MAE
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut duminică mai mult sprijin în fața agresiunii rusești, în urma unui atac rusesc care a implicat peste 500 de drone și zeci de rachete, care a provocat, între altele, 'daune minore' clădirii Ministerului de Externe din Kiev, informează EFE. 'Aliaților no
Netanyahu condamnă violența politică și se declară ușurat că Trump este în afara oricărui pericol
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică ușurarea că președintele american Donald Trump se află în afara oricărui pericol în urma incidentului de sâmbătă din apropierea Casei Albe, condamnând în același timp violența politică, informează EFE. 'Sunt ușurat că președintele Donald Trump,
Serbia: Mai mulți răniți și 23 de manifestanți arestați după protestul antiguvernamental de la Belgrad
Douăzeci și trei de oameni au fost arestați și un număr nespecificat de manifestanți au fost răniți în ciocnirile dintre poliție și protestatari de sâmbătă seară la Belgrad, în urma unui protest antiguvernamental masiv care a decurs pașnic, a relatat duminică presa locală, citată de EFE. Potrivit agenției de știri sârbe
Medvedev spune că bombardamentele nocturne din Ucraina sunt represalii pentru atacul ucrainean din Lugansk
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul președinte Dmitri Medvedev a afirmat duminica aceasta că atacurile din timpul nopții din Ucraina au fost efectuate ca represalii pentru atacul letal al Kievului asupra unui cămin studențesc din Lugansk, informează EFE. Potrivit unei postări pe Telegram a lui Medvedev, președintele














