Comunicat de presă - TVR
'Adevăruri despre trecut'. 70 de ani văzuți la TVR
Realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, producția care, timp de 8 ani de zile, s-a menținut în topul celor mai urmărite programe ale Televiziunii Române, fiind cea mai vizualizată emisiune a TVR pe YouTube, cu premii și recunoaștere internațională, revine cu un nou sezon la TVR 1, din 14 noiembrie.
Sâmbăta, ora 17.30.
În spatele congreselor și manifestațiilor transmise triumfalist la televizor în 'epoca de aur' se citea, printre rânduri, realitatea cotidiană: foamea, frigul, umilințele, dualismul, utopia și minciunile pe care ni le însușiserăm pentru a putea rămâne în viață. Pare de necrezut, dar și acestea au fost surprinse pe ecran - în priviri, în cuvintele omului de rând, în imagini aparent 'scăpate' pe sticlă. 'Am căutat în sutele de filme păstrate în arhiva Televiziunii Române, minutele, clipele, instantaneele care au păstrat, timp de 70 de ani, adevărul despre viața pe care am trăit-o. O istorie strânsă în grimase, în revolta încleștată ce răsuna, însă, asurzitor dincolo de versurile și cântecele patriotice', mărturisește Raluca Rogojină, producătorul seriei de documentare 'Adevăruri despre trecut'.
Din 14 noiembrie, sub genericul 'Adevăruri despre trecut. 70 de ani văzuți la TVR', echipa de realizatori - Roxana Tarhon, Iulia Stoian, Mihaela Iamandei, Cristina Madgearu, Gheorghe Preda, Raluca Rogojină - ne aduce la TVR 1 un nou sezon al uneia dintre cele mai iubite producții de televiziune. 'Adevăruri despre trecut', producția care timp de 8 ani de zile s-a menținut în topul celor mai urmărite emisiuni ale Televiziunii Române, fiind cea mai vizualizată emisiune a TVR pe YouTube, cu premii și recunoaștere internațională, realizată de Raluca Rogojină și echipa sa, revine pentru a continua seria celor 144 de documentare urmărite de sute de mii de români dornici să-și cunoască istoria.
Reportaje cu oameni obișnuiți care au transformat pasiunile lor în scut împotriva unui regim cu care se resemnaseră în a fi veșnic, de neînlocuit, poveștile unor personaje și ce s-a întâmplat cu ei în toți anii care au trecut s-au regăsit de-a lungul timpului în documentarele seriei. Pentru că 'Adevaruri despre trecut' prezintă, dintr-o perspectivă umană și cinematică, modul în care oamenii trăiau zi de zi în România comunistă. Emisiunea ne arată realitatea socială, economică și emoțională a perioadei punând accent nu doar pe contextul politic, ci și pe experiența personală a individului: familie, locuință, alimentație, muncă, educație, relații sociale și acces la informație. O realitate strânsă în 70 de ani de imagini unice și care aduce laolaltă bucurie, frustrare, bunăstrare și supraviețuire. O documentare fidelă a realității istorice, prezentarea corectă și echilibrată a vieții cotidiene în România comunistă, folosirea de surse istorice verificate, materiale de arhivă și testimoniale directe. Demistificarea perioadei, combaterea idealizării superficiale a comunismului, explicarea diferenței dintre mit, propagandă și realitate trăită.
Oferirea unei perspective umane, aducerea în prim-plan a familiilor, muncitorilor, tinerilor și copiilor. Scoaterea în evidență a emoțiilor, a strategiilor de supraviețuire și a solidarității. Alternare între fapte istorice și povești personale. Educație istorică pentru tineri. Prezentarea accesibilă a unei perioade pe care publicul tânăr nu a trăit-o. Încurajarea reflecției asupra libertății și valorilor democratice.
'Astăzi, în spiritul misiunii televiziunii publice, alegem să privim lucid și onest spre trecut. Nu este o întoarcere nostalgic romanticizată, nu este revanșă și nu este judecată. Este o oglindă onestă. O invitație la memorie, la responsabilitate și la empatie.
Pentru generația care a trăit acei ani, acest proiect este un semn de respect. Pentru generația tânără, este un exercițiu de înțelegere și responsabilitate civică. Pentru România, este un act de igienă morală și un pas spre maturitate istorică. TVR este mai mult decât o instituție media. Este păstratoarea memoriei vizuale a României. Iar misiunea ei nu este doar să informeze și să documenteze, ci și să ne ajute să înțelegem, să învățăm și să aducem împreună generații. Proiectul explorează viața de zi cu zi, experiențele individuale și dimensiunea umană a perioadei comuniste', ne-a declarat Raluca Rogojină, producătorul seriei 'Adevăruri despre trecut'.
În primele două ediții, difuzate pe 14 și 21 noiembrie, aflăm despre marile minciuni ale epocii de aur, 'anii utopiei noastre'. Proiectul continuă pe parcursul a 14 ediții în care echipa 'Adevăruri despre trecut' prezintă subiecte, imagini și abordări în premieră, la 37 de ani de la căderea regimului comunist.
Marile minciuni ale epocii de aur, 'anii utopiei noastre', în primele două episoade 'Adevăruri despre trecut', la TVR
Noul sezon 'Adevăruri despre trecut' debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un popor la supraviețuire. Primele două ediții pun sub lupă marile minciuni ale 'epocii de aur' și mecanismele prin care propaganda a transformat supraviețuirea cotidiană într-o luptă mută: 'noi sau ei'. Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 17.30 - primul episod.
Seria documentară 'Adevaruri despre trecut' prezintă, dintr-o perspectivă umană și cinematică, modul în care oamenii trăiau zi de zi în România comunistă. Emisiunea ne arată realitatea socială, economică și emoțională a perioadei punând accent nu doar pe contextul politic, ci și pe experiența personală a individului: familie, locuință, alimentație, muncă, educație, relații sociale și acces la informație. O realitate strânsă în 70 de ani de imagini unice și care aduce laolaltă bucurie, frustrare, bunăstrare și supraviețuire. O documentare fidelă a realității istorice, prezentarea corectă și echilibrată a vieții cotidiene în România comunistă, folosirea de surse istorice verificate, materiale de arhivă și testimoniale directe.
În primele două ediții, echipa emisiunii ne prezintă marile minciuni ale epocii de aur, 'anii utopiei noastre'. Ani în care, din discursurile propagandistice, totul părea minunat, rafturile și galantarele gemeau de produse, românii munceau de zor, zi și noapte, în uzine ultra-performante și erau retribuiți pe măsură. Apoi mergeau fericiți spre casă, la locuințele lor dichisite, în care nu se punea problema să lipsească apa caldă, curentul sau căldura, iar copiii erau ghiftuiți în urma meselor bogate. De fapt, în uzină, te 'cârpeai' cum puteai pentru a-ți face norma, pentru că materie primă nu exista, iar planul trebuia făcut; în alimentară nu găseai nimic, cârligele atârnau goale; în apartament erau 9 grade, copiii plângeau după lapte, de carne nu se punea problema, darămite de dulciuri. Nu găseai haine, totul era cusut, recondiționat. Iar omul se mișca mecanizat, de la o coadă la alta, pentru pâine, pentru ulei, pentru hârtie igienică.
Legiferarea ipocriziei a venit o dată cu Congresul al 11-lea al Partidului Comunist Român desfășurat în luna noiembrie a anului 1974 care, aparent, semăna izbitor cu toate celelalte elucrubante congrese organizate din 5 în 5 ani, sub comanda celui mai iubit fiu al țării. Însă, în discursurile interminabile, acolo s-au pronunțat cu literă de lege un cod și niște sintagme la care întregul popor trebuia să se alinieze. Omul de rând înțelegea vag ce însemnau acestea, inclusiv liderii care le elaboraseră.
În fapt, Congresul al 11-lea prefigura dezastrul anilor ﹸ80 în care românii urmau să fie 'oameni noi', într-o societate 'multilateral dezvoltată', în care lipsa oricărei forme de umanitate construia calea spre utopicul comunism. La televizor, de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, țara întreagă părea stăpânită de hipnoza glorificării mult-iubitului conducător. Totul era o jertfă pe altarul patriei și a lui Ceaușescu. Un drog letal izvorât, aparent, din inimile unui popor gata să lupte pentru partid, în războaie și pentru cauze imaginare, cu stomacul gol și pupilele dilatate. Un popor brav, cu coadă la hârtie igienică. Frica era atât de înrădăcinată în oameni, încât dezgustul pentru minciunile rostite se topise în grija de a avea mâine un loc mai în față la coadă sau o cană de lapte pentru copii.
Istorici și muncitori în uzinele patriei și la fostele CAP-uri vorbesc despre starea 'de saturație, de vomă' pe care o simțeau pentru cuvintele 'fără rost' care se rosteau la congrese și la ședintele de partid. Înțeleseseră: pentru partid, omul nu însemna nimic! Era doar o mașinărie menită să muncească zi și noapte pentru îndeplinirea planului, în vederea 'înaintării spre comunism', o societate ideală, o idee iluzorie într-un viitor pe care nici cei mai de seamă reprezentanți ai partidului nu îl puteau aproxima și nu îl puteau descrie. În timp ce ideologii perorau, românii învățaseră 'descurcăreala' și 'trocul', inventaseră toate tehnicile posibile pentru 'a procura' tot ce se putea lua de la locul de muncă, fabrici, uzine sau CAP-uri. Era o luptă pentru supraviețuire - 'noi sau ei!'- în care nimeni nu se simțea vinovat, era un furt de nevoie. 'Toată lumea conștientiza că discursul regimului despre moralitate este o ficțiune și atunci orice opreliște morală legată de administrarea proprietății comune care era de fapt proprietatea statului, dispărea', subliniază istoricul Cosmin Popa.
Totul era o minciună, de la asa-zisa industrie performantă făcută pe credit, până la exporturile din care se câștiga 1 dolar, pentru producerea căruia se cheltuiau 3, de la lipsa acută a materiilor prime până la proiectele habarniste și grandomane ale 'prea-iubitului conducător'. Când s-a ajuns la scadență, în anii ﹸ80, a fost mult prea târziu, iar cea care a trebuit să plătească a fost populația.
Proiectul continuă pe parcursul a 14 ediții în care echipa 'Adevăruri despre trecut' prezintă subiecte, imagini și abordări în premieră, la 37 de ani de la căderea regimului comunist.
Realizatori: Roxana Tarhon, Iulia Stoian, Mihaela Iamandei, Cristina Madgearu, Gheorghe Preda, Raluca Rogojină.
Editor imagine: Ioana Cristea
Consultant de specialitate: Lavinia Betea
Producător: Raluca Rogojină
Anca - Theodora SIMIONESCU
Strategie de Marketing -TVR
Calea Dorobanților 191, Sector 1, București
www.tvr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.