Comunicat de presă - Europarlamentar Dan Nica
Dan Nica: România poate atrage finanțări importante pentru energie, industrie și apărare
Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a Parlamentului European a aprobat raportul privind Regulamentul Fondului European pentru Competitivitate, în valoare de 264,35 miliarde de euro.
Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Dan Nica, coordonator al Comisiei ITRE, care a
evidențiat beneficiile pe care noul mecanism de finanțare le poate aduce României.
Dan Nica a detaliat și principalele beneficii pe care România le-ar putea obține în urma adoptării noului regulament, evidențiind finanțările prevăzute pentru șase domenii strategice: energie, industrie, materii prime critice, apărare, digitalizare și agricultură.
'Iată ce am adus pentru România: * Energie: 13 miliarde de euro, la nivelul Uniunii, în granturi pentru infrastructura energetică, plus minimum 15 miliarde de euro prin InvestEU
(garanții și credite) pentru energie și industrie împreună.
Românii plătesc printre cele mai mari prețuri la energia electrică din Uniune. Am făcut eligibile pentru finanțare rețelele naționale de transport și distribuție, modernizarea liniilor electrice, stocarea, termoficarea, comunitățile de energie, energia nucleară și hidrogenul, ceea ce va duce la scăderea facturilor pentru locuințe și firme.
* Industrie: 8 miliarde de euro, la nivelul Uniunii, pentru decarbonizarea industriei și 4 miliarde de euro pentru producția de tehnologii curate, cu pachete de finanțare care leagă modernizarea oțelăriilor, a combinatelor chimice și a fabricilor auto de tehnologia curată.
* Materii prime critice: 10 miliarde de euro, la nivelul Uniunii, care vor fi gestionate prin noul Centru European pentru Materii Prime Critice. Am propus prin amendament un centru dedicat stocurilor strategice, iar textul prevede acum constituirea și administrarea acestor stocuri în coordonare
cu statele membre. Sunt materiile fără de care nu se pot produce baterii, cipuri sau echipamente de apărare.
Apărare: 67 de miliarde de euro, la nivelul Uniunii, pentru industria și cercetarea de apărare, cu finanțare de până la 50% pentru linii noi de producție. Toate statele membre trebuie să aibă o șansă reală de a participa la proiectele comune. În calitate de co-raportor, am introdus un criteriu după care se acordă finanțarea: securitatea aprovizionării pentru statele expuse amenințărilor militare, cum este România, la frontiera cu Ucraina.
* Digital: 50 de miliarde de euro, la nivelul Uniunii, din care 37 de miliarde în granturi și minimum 13 miliarde prin InvestEU. Amendamentul meu pentru securitate cibernetică a devenit o linie de activități
finanțate prin fond, iar Centrul European de Competențe în Securitate Cibernetică, cu sediul la București, este numit în text. Bucureștiul devine astfel un pol pentru proiectele europene de securitate cibernetică.
Se adaugă fabricile de inteligență artificială, semiconductorii și cablurile submarine, importante și pentru Marea Neagră.
* Agricultură: 8 miliarde de euro, la nivelul Uniunii, într-o secțiune proprie și un instrument de investiții pentru securitatea alimentară: irigații, depozitare, procesare, îngrășăminte și agricultură de precizie, de care au nevoie și fermierii români
Dan Nica subliniază că aprobarea raportului reprezintă o oportunitate importantă pentru economia românească, însă atragerea efectivă a banilor depinde de capacitatea autorităților și companiilor de a pregăti proiecteeligibile și competitive.
Declarația detaliată o puteți urmări aici: https://www.facebook.com/share/p/1CFJNkrqgB/?mibextid=wwXIfr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.