Un membru al guvernului nipon neagă acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate de mai multe jurnaliste
Un înalt funcţionar din cadrul Ministerului de Finanţe al Japoniei, acuzat că a hărţuit sexual jurnaliste, a negat luni orice comportament deplasat, în timp ce ministerul a anunţat că declanşează o anchetă asupra acestui caz, informează AFP.
Săptămânalul Shukan Shincho a informat săptămâna trecută că mai multe femei jurnaliste îl acuză pe ministrul-adjunct administrativ al finanţelor, Junichi Fukuda, că le-a hărţuit. Săptămânalul a dat publicităţii o înregistrare a ceea ce el susţine că sunt cuvinte adresate de cel vizat unei jurnaliste, într-un bar.
"Nu am avut niciodată o asemenea conversaţie cu o jurnalistă", a răspuns luni, într-un comunicat, Junichi Fukuda. "Mă întâlnesc din când în când cu jurnalişti bărbaţi şi femei după orele de lucru, însă nu am avut niciun schimb cu nicio femeie jurnalistă asemeni celui citat de revistă", a spus el.
Săptămânalul relatează că mai multe alte femei jurnaliste au declarat că au fost hărţuite de acest înalt funcţionar. "Dezmint că am spus cuvinte care ar putea fi calificate drept hărţuire sexuală şi care ar fi putut ofensa femei jurnaliste", a insistat luni Junichi Fukuda. El a precizat că nu are nicio intenţie de a demisiona şi a adăugat că va da în judecată publicaţia pentru defăimare.
Săptămânalul Shukan Shincho a asigurat AFP că articolul său este "în totalitate bazat pe fapte".
Ministerul de Finanţe al Japoniei a anunţat la rândul său că a cerut ca jurişti independenţi să ancheteze pe marginea acestui caz, cerându-le femeilor vizate "să coopereze în cadrul acestei anchete".
Săptămâna trecută, ministrul nipon de finanţe, Taro Aso, a părut iniţial că minimizează acuzaţiile, afirmând că a lansat "un avertisment verbal" înaltului funcţionar în legătură cu privire la conduita lui şi estimând că subalternul său s-a arătat "suficient de spăşit". Mai târziu, însă, el a declarat că Fukuda va fi demis dacă acuzaţiile se vor adeveri.
Aceste acuzaţii intervin în condiţiile în care guvernul nipon se confruntă cu un dublu scandal de favoritism care a zdruncinat în mod serios cota de popularitate până acum crescută a premierului Shinzo Abe şi a suscitat îndemnuri ale opoziţiei la demisia lui Abe şi Aso.
Japonia este una dintre ţările marcate de un sexism profund ancorat şi în care reprezentarea femeilor în politică este printre cele mai scăzute din lume.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mark Rutte spune că nu vede SUA părăsind NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a respins speculațiile privind o posibilă retragere a SUA din alianța de apărare, declarând pentru ediția de duminică a ziarului Die Welt că nu vede Statele Unite părăsind NATO, informează sâmbătă dpa. De asemenea, Rutte a spus că protecția nucleară americană pentru Europa nu este pusă sub semnul întreb
Iranul își redeschide parțial spațiul aerian
Iranul a anunțat sâmbătă redeschiderea parțială a spațiului său aerian, care a fost închis în ultimele șapte săptămâni din cauza războiului cu Statele Unite și Israel, și va permite trecerea zborurilor internaționale prin partea de est a țării, informează EFE și AFP. 'Spațiul aerian al țării și mai multe aeroporturi au fost redeschi
Trump spune că are 'vești bune' despre Iran, dar nu oferă clarificări cu privire la un acord de pace (sinteză)
Președintele american Donald Trump a declarat că au existat 'vești destul de bune' despre Iran, sugerând optimism cu privire la discuțiile de pace pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, dar a lăsat să se înțeleagă că armistițiul declarat în acest conflict ar putea să nu fie prelungit dacă nu se ajunge la un acord până miercuri,
Zelenski: Ucraina crede că Rusia va încerca din nou să implice Belarusul în război
Ucraina crede că Rusia face pregătiri care arată că va încerca din nou să-și implice aliatul, Republica Belarus, în războiul ucraineano-rus, care durează deja de patru ani, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram, ca răspuns la ceea ce a numit a fi un raport al serviciilor de informații difuzat de comandantul
Libanul nu mai este 'scena războaielor nimănui', spune președintele Joseph Aoun
Președintele libanez Joseph Aoun a afirmat vineri că țara sa nu mai este 'scena războaielor nimănui', după implementarea armistițiului în războiul dintre Israel și Hezbollah, relatează AFP. 'Suntem încrezători că vom salva Libanul (...), am recuperat Libanul și puterea decizională a Libanului pentru prima dată în
Giorgia Meloni susține că Italia este gata să trimită unități navale în regiunea Golfului
Italia este gata să pună la dispoziție unități navale pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri, la Paris, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează dpa. Meloni a făcut această declarație după discuțiile din capitala franceză despre o posibilă desfășurare militară în strâmtoare, care e
Iranul va reînchide Strâmtoarea Ormuz dacă SUA nu ridică blocada navală (presa iraniană)
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite își mențin blocada navală, așa cum a anunțat președintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de agenția EFE. 'Dacă blocada maritimă continuă, aceasta va fi considerată o încălcare a armistițiului, iar tranzitul prin Strâmto
Slovacia pregătește o acțiune la CJUE în legătură cu interzicerea gazului rus, anunță premierul Fico
Slovacia intenționează să inițieze o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu interdicția privind importurile de gaz rus impusă de UE din ianuarie 2026, a afirmat vineri prim-ministrul slovac Robert Fico într-o conferință de presă, adăugând că interdicția ar fi trebuit să fie adoptată în unanimitate de toate state
Keir Starmer: Peste o duzină de țări s-au oferit să participe misiunea non-beligeranților în Strâmtoarea Ormuz
Regatul Unit și Franța vor conduce o misiune pașnică pentru a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri premierul britanic Keir Starmer, precizând că peste o duzină de țări s-au oferit să participe la aceasta, relatează dpa și AFP. Starmer a precizat că misiunea va avea loc imediat ce condițiile
Trump cere NATO să 'stea la distanță' de Ormuz și susține că Iranul retrage minele din strâmtoare și nu o va reînchide
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că Iranul a acceptat 'să nu mai închidă niciodată Strâmtoarea Ormuz', după ce Teheranul a anunțat mai devreme redeschiderea completă a acestui coridor navigabil, dar numai pentru perioada rămasă până la sfârșitul armistițiului de două săptămâni convenit săptămâna trecută
Donald Trump susține că Israelul are interdicție să mai bombardeze Libanul
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind un ton neobișnuit de dur cu vechiul aliat al SUA, relatează Reuters. 'Israelul nu va mai bombarda Libanul. Au INTRERDICȚIE să facă acest lucru din partea SUA. Este destul!!!', a afirmat Trump într-o postare &icir
Respectul pentru dreptul internațional 'contează mai mult ca oricând', atenționează secretarul general al ONU
'Respectarea dreptului internațional contează mai mult decât oricând', în contextul în care 'sunt comise încălcări chiar sub ochii noștri', a subliniat vineri la Haga secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează AFP. 'Astăzi, sunt comise chiar sub ochii noștri încălcări ale drep
#Ucraina ar putea redeschide săptămâna viitoare conducta petrolieră Drujba, a anunțat viitorul premier ungar Magyar
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin secțiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna viitoare, a declarat vineri câștigătorul alegerilor parlamentare ungare Peter Magyar, citat de Reuters. Ungaria și Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea c
Iranul declară 'deschisă total' Strâmtoarea Ormuz până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA
Iranul a anunțat vineri că Strâmtoarea Ormuz va rămâne 'deschisă total' până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA și care expiră săptămâna viitoare miercuri, decizie luată de Teheran în urma armistițiului separat acceptat de Israel în Liban, relatează agenția EFE. 'În consonanță
Kremlinul neagă că Putin este ferit de veștile proaste, după ce un videoclip în acest sens a devenit viral
Kremlinul a negat vineri că președintele rus Vladimir Putin este ferit de veștile proaste, după ce o cunoscută bloggeriță a acuzat oficiali de rang înalt neidentificați că nu îi spun liderului suprem al Rusiei adevărul despre problemele țării, relatează Reuters. Viktoria Bonia, o influenceriță bine cunoscută în Rusia pentru a














