Europenii, divizaţi în ce priveşte impunerea de noi sancţiuni Iranului
Europenii s-au arătat divizaţi luni în ce priveşte impunerea de noi sancţiuni Iranului pentru programul său de rachete, pe fondul ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump cu ruperea acordului nuclear cu Teheranul, relatează AFP.
"Nu aştept decizii astăzi cu privire la acest subiect", a declarat reprezentanta diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, la sosirea la Luxemburg pentru o reuniune cu miniştrii de externe din ţările blocului comunitar. Ea a menţionat că sunt "deja în vigoare sancţiuni", în contextul în care în ianuarie preşedintele american le-a dat termen partenerilor europeni din acordul nuclear să accepte până la 12 mai "remedierea lacunelor grave" ale acestuia, avertizând că în caz contrar va refuza să prelungească suspendarea sancţiunilor împotriva Teheranului.
Acordul semnat de marile puteri cu Iranul în 2015 a permis ridicarea unei părţi a sancţiunilor internaţionale instituite contra Teheranului, în schimbul unor garanţii oferite de acesta în ce priveşte caracterul exclusiv civil al programului său nuclear, dar Trump l-a denunţat periodic, calificându-l drept ''unul dintre cele mai proaste'' documente încheiate vreodată de către SUA.
"Subiectul nu este un punct important pe ordinea de zi", a afirmat la rândul său luni şefa diplomaţiei austriece, Karin Kneissl. Austria este una dintre ţările cele mai reticente faţă de impunerea de noi sancţiuni, alături de Italia şi Suedia.
"În opinia mea, nu este prima prioritate", a subliniat şi ministrul belgian de externe Didier Reynders. "Nu va exista o soluţie militară în Siria, iar dacă vrem o soluţie politică va trebui să avem un dialog cu Iranul şi cu Rusia", a explicat acesta.
Ministrul de externe german, Heiko Maas, şi-a făcut cunoscută în schimb nemulţumirea faţă de Teheran. "Suntem preocupaţi de rolul jucat de Iran în regiune şi de programul său de rachete balistice" - a spus ministrul german. Iranul este unul dintre susţinătorii militari ai regimului sirian, alături de Rusia, aminteşte AFP.
"Trebuie să vorbim despre cum ne poziţionăm în raport cu acest lucru", a adăugat el, fără a preciza dacă sprijină sau nu instituirea de sancţiuni.
"Trebuie să discutăm şi suntem deschişi în faţa acestei opţiuni", a declarat în ce-l priveşte şeful diplomaţiei lituaniene Linas Antanas Linkevicius.
Reprezentantul unui alt stat membru a avertizat sub acoperirea anonimatului că "lipsa de acţiune faţă de Iran nu este o soluţie". "Nu se pune problema să renunţăm la acordul nuclear, dar putem acţiona în cadrul acestuia, iar gama de opţiuni este vastă. Avem toate regimurile de sancţiuni necesare. Trebuie văzut unde punem numele", a menţionat acesta.
Potrivit ministrului de externe luxemburghez, Jean Asselborn, "politica externă a Iranului şi programul său balistic nu sunt în fază cu spiritul acordului nuclear. Dacă putem face gesturi pentru a-i linişti pe americani, cred că discuţia privind noi sancţiuni va avea loc, dar nu trebuie făcută greşeala capitală de a pierde Iranul", a notat Asselborn.
"Nu se pune problema ruperii relaţiei foarte speciale dintre Iran şi Uniunea Europeană. Cred că Europa va face totul ca acordul nuclear să nu fie rupt", a mai spus şeful diplomaţiei luxemburgheze, potrivit căruia "dacă americanii îşi asumă această responsabilitate, ar fi o greşeală gravă". "Există oameni competenţi în SUA care îi pot explica preşedintelui Trump consecinţele unei asemenea decizii", a menţionat el.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Erdogan cere reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului dintre Statele Unite și Iran, în urma unei întâlniri cu omologul său iranian Masoud Pezeshkian, relatează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit în marja conferinței ONU pr
SUA: Democrații care au ratat votul privind demiterea lui Pete Hegseth dau vina pe trafic
Câțiva congresmeni ai opoziției democrate care nu au ajuns la timp la votul eșuat de marți din Camera Reprezentanților pentru demiterea secretarului apărării, Pete Hegseth, au dat vina pe traficul din capitala SUA pentru absența lor, informează joi EFE. Nu mai puțin de 11 parlamentari democrați au lipsit de la vot, care a avut loc marți seară. Da
Președintele chinez Xi Jinping susține că 'reunificarea' cu Taiwanul trebuie să aibă loc și că istoria nu poate fi oprită
Valul istoriei nu poate fi oprit, a declarat joi președintele chinez Xi Jinping, în contextul în care a îndemnat la 'reunificarea' completă cu Taiwanul a patriei mamă și s-a angajat să facă acest lucru pe cale pașnică, fără a face nicio mențiune la utilizarea forței, relatează Reuters. China percepe Taiwanul guvernat democratic ca pe
Rusia observă progrese în negocierile cu #Ucraina, dar consideră că implicarea UE în discuții ar îngreuna procesul
Negocierile ruso-ucrainene care au fost mediate de SUA marți și miercuri la Abu Dhabi au condus la progrese către o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, dar eventuala includere a țărilor europene susținătoare ale Ucrainei în aceste discuții ar putea îngreuna procesul de pace, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit agenție
Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a urmări meciuri de fotbal american
Secretarul de stat american Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a asista la meciurile de fotbal american ale Universității din Florida (UF), unde joacă unul dintre fiii săi, potrivit unei investigații a The Washington Post publicate miercuri, relatează EFE. Conform înregistrărilor oficiale, Rubio, care este considerat un posib
Franța anunță că Uniunea Europeană va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters. 'Luni vom impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entități suplimentare și 50 de bănci. Franța este cea care a propus majoritatea entităților care urmează să fie i
Israel: Netanyahu spune că renunțarea la ajutorul militar american va avea loc treptat
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o eliminare treptată a ajutorului militar american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat încetarea acestui sprijin, în valoare de miliarde de dolari, până la sfârșitul acestui an, transmite dpa. Potrivit unui comunicat emis miercuri de biroul lui Netanyahu, Israelu
Zelenski afirmă că viteza serviciului Starshield este din nou limitată, ceea ce îngreunează apărarea Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că unitățile militare ucrainene au înregistrat, timp de câteva zile, perturbări semnificative ale serviciului Starshield, fapt care a afectat întreaga linie a frontului, precum și părțile din țară aflate sub ocupație rusă, informează Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski
SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării
Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y
Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă
Rusia afirmă că a lansat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare ucrainene
Armata rusă a anunțat joi că a efectuat în cursul nopții un atac masiv asupra unor fabrici militare de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv la Kiev, unde, potrivit primarului, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, relatează Reuters. În capitala Ucrainei s-au auzit explozii în primele ore ale zilei de joi, a relatat un martor pentru agenți
Cine va reprezenta UE în negocierile Ucraina-Rusia? Estonia îi propune pe Antonio Costa și Kaja Kallas
Cine va vorbi în numele Europei la eventualele negocieri între Ucraina și Rusia? Este o întrebare delicată care îi divizează pe Cei 27 și care se va afla în centrul summitului de la Dublin, relatează joi AFP într-o amplă analiză. Subiectul este cu atât mai presant cu cât SUA și Ucraina au cerut amândouă Eur
Olanda: Coaliția guvernamentală minoritară, în pragul destrămării; premierul și-a anulat deplasarea la Dublin
La mai puțin de nouă luni de la învestire, guvernul minoritar olandez se află în pragul prăbușirii, alianța celor trei partide condusă de premierul Rob Jetten riscând să se destrame din cauza dezacordurilor cu privire la politica fiscală, transmite joi dpa. Din cauza acestei crize, Jetten și-a anulat deplasarea la Dublin pentru o reuniune a C
SUA: Trump a profitat de ceremoniile dedicate Zilei Veteranilor pentru a apăra războiul din Iran
Președintele american Donald Trump a profitat miercuri de o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Statele Unite pentru a apăra războiul din Iran, un conflict nepopular care a contribuit la victoria democraților în recentele alegeri de la jumătate de mandat pentru Congresul SUA, relatează joi AFP. 'Când acest conflict se va termina, și se va
Gaza: Șase morți într-un atac israelian asupra unui spital din Khan Younis (apărarea civilă)
Un atac aerian israelian asupra unei clădiri a spitalului Nasser, din sudul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin șase persoane, printre care un medic chirurg, și a rănit alte 20, în cursul dimineții de joi, transmit Reuters și AFP, citând un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza. Spitalul Nasser a confirmat, într-un comunicat, c














