Reforma constituţională din Turcia, aprobată în aprilie prin intermediul unui referendum, a marcat nu doar anul 2017, ci probabil următorul deceniu în această ţară, care a cedat practic întreaga putere preşedintelui său, islamistul Recep Tayyip Erdogan.

Modificarea constituţională a fost impulsionată de Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, formaţiune de ideologie islamistă, la guvernare - n.r.), cu intenţia de "a aboli" funcţia de prim-ministru şi de a pune întreaga putere executivă în mâinile şefului statului.

În noul sistem, care va fi pus în aplicare în totalitate începând cu alegerile prezidenţiale din 2019, şeful statului va numi cabinetul de miniştri şi va avea în acelaşi timp un control extins asupra numirilor la vârful sistemului judiciar, notează EFE.

Aproximativ 51,4% dintre electori au votat în favoarea acestei schimbări constituţionale după o campanie agresivă, marcată de trimiterea la închisoare a 12 deputaţi de stânga, închiderea a zeci de mijloace de informare în masă şi concedierea sau încarcerarea a mii de funcţionari sub incidenţa stării de urgenţă, în vigoare după lovitura de stat eşuată din iulie 2016.

Societatea turcă s-a polarizat tot mai mult între detractorii lui Erdogan şi cei care îl susţin necondiţionat şi care îl percep ca pe un lider chemat să redea Turciei măreţia istorică.

Epurările de proporţii după puciul ratat din 2016, îndreptate iniţial împotriva presupuşilor membri ai frăţiei predicatorului islamist Fehullah Gulen, pe care Ankara îl acuză că s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat, s-au extins către oameni politici, jurnalişti şi intelectuali de stânga, mai nou fiind invocate şi presupuse legături cu gherila kurdă PKK.

Tensiunile interne turce s-au internaţionalizat în momentul în care Germania şi Olanda au interzis vizitele mai multor miniştri turci care, aflaţi în campanie pentru referendumul menit să sporească prerogativele preşedintelui turc, doreau să participe la mitinguri ai susţinătorilor lui Erdogan din rândul importantei comunităţi turce din Europa. În replică, Erdogan a ajuns să-i acuze pe liderii mai multor ţări - în special din Germania, Olanda şi Austria - de "practici naziste".

În acelaşi timp, urmărirea judiciară a disidenţilor în Turcia s-a extins la reprezentanţi străini ai organizaţiilor pentru drepturile omului, care au petrecut luni bune în arestul poliţiei turce. Deşi guvernul de la Ankara insistă că nu se amestecă în procedurile judiciare, opoziţia turcă îl acuză pe Erdogan că exercită un control amplu asupra sistemului judiciar şi că se foloseşte de acesta în scopuri politice şi diplomatice.

Relaţiile au fost deosebit de dificile cu Berlinul, după arestarea unor cetăţeni germani precum jurnaliştii Deniz Yucel şi Mesale Tolu, care se află în spatele gratiilor de mai bine de 200 de zile. Germania a ameninţat că-şi va "reanaliza" relaţiile cu Turcia şi că va cere Uniunii Europene suspendarea acordului vamal şi a negocierilor de aderare, dar şi că va sfătui companiile germane să nu mai investească în Turcia şi să emită alerte de călătorie pentru cetăţenii germani care vor să viziteze această ţară.

Şi în timp ce autorităţile de la Ankara s-au îndepărtat de partenerii lor europeni, au început să se apropie de Rusia, prin semnarea unui acord de achiziţionare a unui sistem antirachetă rusesc S-400, incompatibil cu sistemul de apărare al NATO, situaţie care a generat fricţiuni cu Alianţa Nord-Atlantică. Acordurile de la Astana, în care Rusia, Turcia şi Iranul s-au angajat să asigure un armistiţiu în Siria au demonstrat buna armonie dintre Ankara şi Moscova, care colaborează în prezent într-o regiune situată la vest de Alep, chiar dacă şi acum continuă să susţină tabere adverse în conflictul sirian.

Relaţiile externe ale Ankarei s-au complicat şi cu Statele Unite, cu toate că Erdogan se aştepta la o apropiere faţă de administraţia noului preşedinte american Donald Trump. Refuzul americanilor de a-l extrăda pe Gulen, autoexilat în SUA, a provocat tensiuni care au sporit odată cu arestarea unui pastor american în Turcia şi, mai târziu, cu reţinerea a doi angajaţi turci de la legaţiile diplomatice americane. Washingtonul a reacţionat, suspendând emiterea de vize în Turcia, decizie la care Ankara a răspuns cu aceeaşi monedă, însă situaţia a revenit la normal câteva săptămâni mai târziu. Un alt motiv de dispută este procesul din New York împotriva unor bancheri şi înalţi funcţionari turci pentru presupuse fraude bancare în anii 2011 şi 2012, menite să evite sancţiunile SUA la adresa Iranului.

Cazul apare într-un moment critic pentru AKP, care a denunţat un "complot internaţional" împotriva Turciei şi care se teme că scandalul ar putea afecta rezultatele scrutinului din 2019, când vor avea loc alegeri municipale, legislative şi prezidenţiale. La aceasta se adaugă o economie care începe să dea semne de epuizare, cu o inflaţie care atinge 13% şi o devalorizare de nu mai puţin de 14% a monedei turce, lira, în numai două luni. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)