R. Moldova: Preşedinta Maia Sandu conduce în cursa prezidenţială, la fel ca susţinătorii aderării la UE în cadrul referendumului (sondaj)
Preşedinta Maia Sandu conduce în cursa prezidenţială, la fel ca şi votul "da" la referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană, ambele stabilite pentru 20 octombrie, potrivit unui sondaj realizat de compania iData şi publicat luni în presa din Republica Moldova, informează EFE. Dacă duminica viitoare ar avea l
Conservatorii germani l-au ales pe Friedrich Merz candidat pentru postul de cancelar
Uniunea Creştin-Democrată germană (CDU) şi filiala sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU) l-au desemnat luni pe liderul CDU, Friedrich Merz, candidat pentru postul de cancelar în perspectiva alegerilor federale care se vor desfăşura în septembrie anul viitor, relatează agenţia EFE. "Este nevoie de un politician care să dove
Rusia anunţă că are pregătit un poligon de teste nucleare ca răspuns la acţiunile SUA (ministru adjunct de externe)
Rusia a anunţat luni că a pregătit instalaţiile de pe poligonul de teste nucleare din Novaia Zemlea - arhipelag situat la nord de Rusia continentală, în Oceanul Arctic -, locul unde a fost efectuat ultimul test atomic sovietic în 1990, ca reacţie la măsuri luate de SUA, potrivit EFE. Este o "reacţie la paşii făcuţi de Washingt
Liban: 182 de persoane au fost ucise şi 727 au fost rănite în atacurile israeliene
Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat că 182 de persoane au fost ucise şi 727 au fost rănite în atacurile israeliene de luni asupra unor zone din sudul Libanului, cel mai mare număr de morţi înregistrat după aproape un an de violenţe, transmit AFP şi Reuters. Printre morţi şi răniţi se numără copii, femei şi paramedici, a mai informat ministeru
Albania: Premierul Rama anunţă intenţia creării unui stat suveran al musulmanilor sufiţi bektaşi în Tirana
Premierul Edi Rama a anunţat că guvernul albanez vrea să creeze un "stat suveran" al ordinului islamic sufit bektaşi, stat asemănător Vaticanului, pe un teritoriu de aproximativ zece hectare în capitala Tirana, transmite AFP. Micro-statul va servi drept cămin spiritual pentru musulmanii bektaşi, a patra comunitate religioasă ca
Liberalii germani discută despre părăsirea coaliţiei cancelarului Scholz, după eşecul la alegeri în landul Brandenburg
Partidul Liber Democrat german (FDP) discută asupra rămânerii în coaliţia de guvernare condusă de cancelarul federal social-democrat Olaf Scholz, în urma eşecului suferit de acest partid la alegerile regionale desfăşurate duminică în landul estic Brandenburg, unde nu a obţinut nici măcar 1% din voturi, relatează luni agenţia EFE.
Rusia, exclusă de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare Auschwitz
Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii nazist Auschwitz-Birkenau, a anunţat luni muzeul Auschwitz, argumentând că o "astfel de prezenţă ar fi cinică" în contextul războiului în Ucraina, relatează France Presse.
#Ucraina: Rusia aşteaptă detalii ale 'planului de victorie' al lui Zelenski pentru a-l studia
Kremlinul a transmis luni că va studia ceea ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski numeşte "planul de victorie" al Ucrainei în războiul cu Rusia atunci când vor fi comunicate oficial informaţii despre conţinutul acestuia, relatează agenţiile Reuters şi EFE. Zelenski le va prezenta săptămâna aceasta respectivul
Rusia: Kremlinul este foarte îngrijorat de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu
Kremlinul s-a declarat luni "foarte îngrijorat" de escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu din cauza conflictului dintre Israel şi gruparea şiită Hezbollah, informează EFE. "Situaţia se deteriorează şi asta se întâmplă în fiecare zi", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Pesko
Armata israeliană afirmă că a vizat peste 300 de obiective ale Hezbollah din Liban
Armata israeliană a afirmat că a vizat luni peste 300 de obiective ale Hezbollah din Liban, de unde mişcarea islamistă lansează rachete asupra teritoriului israelian pentru a susţine mişcarea palestiniană Hamas, aflată în război cu statul evreu în Fâşia Gaza, relatează AFP. "Peste 300 de situri ale Hezbollah au fost viza
UE acordă ajutoare de peste un miliard de euro pentru inundaţiile de anul trecut
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit luni asupra unor ajutoare de peste un miliard de euro pentru remedierea efectelor inundaţiilor din 2023, transmite dpa. Sumele din fondul de solidaritate al UE sunt destinate Italiei, Sloveniei, Greciei, Franţei şi Austriei. Cele mai mare cote - 450 de milioane, respectiv 430 de mi
Rusia susţine că #Ucraina a ucis 31 de civili în Kursk
Ministerul de externe de la Moscova a afirmat luni că ofensiva ucraineană în regiunea Kursk din vestul Rusiei a costat vieţile a cel puţin 31 de civili, iar alţi 256 au fost răniţi până în 5 septembrie, transmite Reuters. Rusia susţine că din cele mai periculoase zone din Kursk s-au refugiat 131.000 de locuitori.
Inundaţiile impun schimbări în bugetul Poloniei
Inundaţiile devastatoare au crescut probabilitatea unor modificări ale bugetului Poloniei pe anul în curs, iar guvernul de la Varşovia ar putea lua decizii în acest sens în următoarele două săptămâni, a declarat luni ministrul de finanţe Andrzej Domanski, citat de Reuters. "Vorbim de zeci de miliarde de zloţi"
Viitură pe Dunăre: Ungaria 1, inundaţiile 0, spune Viktor Orban, făcând apel la continuarea disciplinei
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat luni că este planificată încheierea eforturilor de apărare împotriva inundaţiilor şi că toate sarcinile aferente au fost duse la bun sfârşit, relatează MTI. După retragerea viiturii, atenţia se va concentra asupra sarcinilor legate de sănătatea publică, a precizat premierul, în răs
#Ucraina: Cel puţin 16 civili răniţi în raiduri aeriene ruse asupra oraşului Zaporojie
Cel puţin 16 civili, inclusiv un băiat de 15 ani, au fost răniţi duminică seara în raiduri aeriene ruse asupra oraşului Zaporojie din sud-estul Ucrainei, au anunţat luni oficiali ucraineni citaţi de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a transmis pe Telegram că Rusia a lansat cel puţin şapte raiduri aeriene asupra oraş






