Rusia vrea să interzică promovarea stilului de viaţă ''fără copii'', pe fondul crizei demografice
Deputaţii ruşi încep marţi examinarea unui proiect de lege care interzice promovarea stilului de viaţă fără copii, pe fondul crizei demografice, amplificată de conflictul din Ucraina, relatează AFP. Apărarea aşa-numitelor valori "tradiţionale" este o temă favorită a preşedintelui Vladimir Putin, care denunţă constant "decadenţa" occid
SUA se opun unei operaţiuni terestre a Israelului în Liban (media)
SUA urmează să prezinte idei "concrete" pentru aplanarea crizei în Liban, a declarat luni seara un înalt responsabil american, exprimându-şi în acelaşi timp opoziţia faţă de orice incursiune terestră israeliană împotriva grupării şiite Hezbollah pe teritoriul Libanului, declaraţia sa intervenind în timp ce lideri mondiali se reun
Israel-Hezbollah: Zeci de mii de persoane au fugit de luni din calea violenţelor în Liban, avertizează ONU
Naţiunile Unite s-au declarat marţi "extrem de alarmate" de "brusca escaladare a ostilităţilor între Israel şi Hezbollah" în Liban, unde "zeci de mii de persoane" au fugit din calea violenţelor în mai puţin de 48 de ore, relatează France Presse. "Suntem foarte îngrijoraţi de grava escaladare a atacuril
Nou atac rusesc cu drone şi rachete în #Ucraina; majoritatea dronelor, doborâte de antiaeriană sau deviate radioelectronic
Rusia a lansat în noaptea de luni spre marţi un nou atac combinat asupra Ucrainei cu drone şi rachete, despre care afirmă că a avut ca ţintă în special o fabrică pentru producţia şi întreţinerea motoarelor destinate avioanelor de luptă, transmite agenţia EFE. Potrivit Forţelor Aeriene ucrainene, Rusia a folosit în acest atac 81 de drone
Preşedintele iranian afirmă că gruparea Hezbollah ''nu poate rămâne singură'' împotriva Israelului
Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a declarat marţi că mişcarea şiită libaneză Hezbollah, aliat al Iranului, "nu poate rămâne singură" împotriva Israelului, care a lansat cu o zi înainte bombardamente soldate au peste 550 de morţi în Liban, relatează AFP. Mişcarea "Hezbollah nu poate rămâne singură împotr
China: Beijingul critică ''minciunile'' lui Michael Kovrig, fost diplomat canadian închis în China
China a descris marţi drept "minciuni şi calomnie" acuzaţiile de tortură psihologică aduse de un fost diplomat canadian, care a fost arestat în ţara asiatică, pe fondul tensiunilor cu Canada, transmite AFP. Fost diplomat la ambasada Canadei din Beijing, Michael Kovrig a lucrat în calitate de consilier pentru think tank-ul International Cr
Preşedintele Erdogan cere SUA să elimine sancţiunile care împiedică achiziţiile de armament ale Turciei
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut eliminarea sancţiunilor impuse de SUA care împiedică unele achiziţii de armament ale ţării sale, şi a altor măsuri "unilaterale" care reduc capacitatea celor doi aliaţi din NATO de a-şi atinge obiectivele comerciale pe termen lung, transmite Reuters marţi. Între aliaţii din NATO s-au creat &i
Kremlinul îi răspunde lui Zelenski că războiul se va încheia numai atunci când Rusia îşi va îndeplini obiectivele
Kremlinul a dat asigurări marţi că războiul din Ucraina se va încheia numai atunci când Rusia îşi va îndeplini obiectivele, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că sfârşitul războiului este aproape, informează EFE. "Orice război se termină, într-un fel sau altul, cu pace. Dar pentru noi
Franţa va căuta să stabilească o alianţă a ţărilor din UE pentru a consolida măsurile împotriva imigraţiei
Noul ministru de interne francez, Bruno Retailleau, vrea să stabilească "o alianţă cu marile ţări europene care doresc să înăsprească şi care şi-au înăsprit deja arsenalul legislativ" împotriva imigraţiei, pentru a schimba normele europene, informează marţi EFE. Într-un interviu acordat marţi la postul de radi
Joe Biden se adresează Adunării Generale a ONU pentru ultima dată ca preşedinte al SUA (comentariu Reuters)
Joe Biden se va adresa marţi Adunării Generale a ONU pentru ultima oară în calitate de preşedinte al Statelor Unite, cu patru luni înainte de sfârşitul mandatului la Casa Albă, încercând să îşi pună în valoare moştenirea în politica externă, comentează Reuters. Războaiele din Ucraina şi Orientul
Orientul Mijlociu: Schimburi de focuri Israel-Hezbollah, numeroase victime în Liban
Armata israeliană a afirmat marţi că a lovit în cursul nopţii zeci de ţinte Hezbollah din sudul Libanului, în timp ce organizaţia islamistă a anunţat la rândul ei că a atacat cu rachete Fadi mai multe obiective militare israeliene, inclusiv o fabrică de explozibil aflată la 60 de kilometri în interiorul teritoriului israelian, transmite Reuter
Zelenski cere la ONU o participare semnificativă la cel de-al doilea summit pentru pace
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut în discursul său de la sesiunea plenară a Summitului Viitorului, desfăşurat la sediul ONU din New York, o participare semnificativă la reuniunea pe care o pregăteşte cu scopul de a creşte presiunea internaţională asupra Rusiei pentru ca această ţară să pună capăt războiului, informează marţi EFE.
Scholz: Germania nu va renunţa la restricţiile privind folosirea de arme cu rază lungă de către #Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat luni că nu va relaxa restricţiile privind utilizarea armelor germane de către Ucraina în eforturile sale de apărare în faţa Rusiei, în pofida cererilor în acest sens din partea Kievului, transmite dpa. Guvernul de la Berlin a luat "câteva decizii" privind sprijinu
AlegeriSUA2024 Zelenski ar vrea ca democraţii să câştige alegerile, susţine Trump
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar vrea ca democraţii să câştige alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, susţine candidatul republican şi fostul preşedinte Donald Trump, relatează marţi agenţia Reuters. "Cred că Zelenski este cel mai tare om de vânzări din istorie. De fiecare dată când vine în SUA,
Liban: ''Suntem în pragul unui război total'', avertizează Borrell
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat luni că actualul conflict dintre Israel şi Hezbollahul libanez ameninţă să scufunde Orientul Mijlociu într-un "război total", notează AFP. "Pot spune că suntem aproape în pragul unui război total", a declarat diplomatul european, care urma să participe &icir





.jpg)





