Rusia: 20 de ani de închisoare pentru tentativa de a otrăvi soldaţi mobilizaţi pentru lupte în #Ucraina
Un locuitor din Barnaul, în regiunea Altai din Siberia, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de otrăvire a unor soldaţi mobilizaţi şi pentru sprijinirea în acest fel a Ucrainei, a anunţat miercuri Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), informează AFP. Un tribunal militar regional l-a declarat pe ac
Ungaria: Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral controversat
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului de circumscripţii din capitala Budapesta, într-un moment în care premierul Viktor Orban trece printr-o criză fără precedent, relatează AFP. De la revenirea sa la guvernare în 2010 şi după numeroase reforme
RETROSPECTIVĂ 2024/Un an cu mai multe războaie, tendinţă care nu se schimbă într-o lume în schimbare
Conflictele şi războaiele se înmulţesc, violenţa creşte, la fel ca decesele în rândul civililor. Bilanţul acestui an confirmă tendinţa ultimilor ani de a se recurge la soluţii de război ca răspuns la problemele unei lumi în schimbare, care încearcă să se acomodeze la o nouă ordine internaţională, scrie agenţia spaniolă EFE într-o a
Siria: Consiliul de Securitate al ONU face apel la un proces politic ''incluziv'' şi ''condus de sirieni''
Consiliul de Securitate al ONU a cerut marţi într-un comunicat ca procesul politic din Siria să fie unul "incluziv" şi "condus de sirieni", la aproape zece zile după căderea lui Bashar al-Assad de la putere, a consemnat AFP. Membrii Consiliului - inclusiv Rusia, susţinătorul istoric al lui Assad, şi Statele Unite ale
#Ucraina/Sute de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi său răniţi în lupte în Rusia, afirmă Washingtonul
Sute de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi sau răniţi în luptele împotriva armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk, a afirmat marţi un înalt responsabil american, informează AFP. "Mai multe sute de victime, aceasta este cea mai recentă estimare a noastră cu privire la pierderile Coreei de Nord", a declarat ac
Fondurile UE vor putea fi utilizate pentru finanţarea redresării în urma dezastrelor naturale
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi două noi acte legislative care vor oferi finanţare rapidă din partea Uniunii Europene pentru măsuri de redresare în urma dezastrelor naturale care au avut loc după 1 ianuarie 2024, indică un comunicat al legislativului european. Propunerea privind spriji
Nuclearul iranian: Niveluri fără precedent, fără nicio justificare civilă credibilă, acuză ţările din E3
Regatul Unit, Franţa şi Germania au acuzat marţi Iranul că îşi creşte stocul său de uraniu puternic îmbogăţit la "niveluri fără precedent", fără "nicio justificare civilă credibilă", informează miercuri AFP. Într-un comunicat emis înainte de o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU asupra progra
General rus ucis la Moscova: SUA dau asigurări că nu sunt implicate
Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune revendicată de Ucraina, Washingtonul denunţând implicarea acestui general în "atrocităţi", relatează AFP. "Pot să vă spun că Statele Unite nu au fost informate &i
Siria: SUA anunţă o prelungire a armistiţiului dintre forţele pro-kurde şi grupurile pro-turce
Statele Unite au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările pro-turce din Manbij, zonă majoritar arabă, relatează AFP. Armistiţiul, care a expirat, "este prelungit până la sfârşitul săptămânii ş
Georgia: Mii de manifestanţi pro-UE s-au reunit din nou în capitala Tbilisi
Mii de manifestanţi pro-UE s-au adunat din nou marţi seara în Georgia, în speranţa de a câştiga "războiul nervilor" cu guvernul, acuzat că a trucat alegerile legislative şi a abandonat ambiţiile europene ale acestei ţări din Caucaz, relatează AFP. Susţinătorii aderării Georgiei la UE s-au mobilizat în fiecare
Asasinarea unui general rus: Moscova îi acuză pe occidentali că sunt 'complicii' Ucrainei
Rusia i-a acuzat marţi pe occidentali că sunt "complici" în asasinarea unui general rus la Moscova, atac revendicat de Ucraina, din cauza lipsei lor de critici faţă de acest tip de operaţiuni desfăşurate de Kiev, relatează AFP. "Toţi cei care salută aceste atacuri sau le ignoră în mod deliberat sunt complici", a declarat
Responsabili ruşi cer răzbunare împotriva Ucrainei după asasinarea generalului Kirilov
Politicieni ruşi au cerut marţi represalii împotriva responsabililor din Ucraina care au jucat un rol în asasinarea la Moscova a generalului Igor Kirilov, comandantul trupelor de apărare radiologică, chimică şi biologică ale forţelor armate ruse, transmite agenţia EFE. "Trebuie făcut tot posibilul pentru a-i lichida pe cei car
Emisarul special al ONU avertizează că în Siria ''conflictul încă nu s-a terminat''
"Conflictul încă nu s-a terminat" în Siria, în pofida înlăturării de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, a avertizat marţi Geir Pedersen, emisarul special al ONU în această ţară devastată de 13 ani de război civil, referindu-se la ciocniri în nordul ţării între forţele pro-kurde şi grupările pro-turce, relatează AFP.
Hamas afirmă că negocierile de la Doha privind un armistiţiu cu Israelul sunt serioase şi pozitive
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat marţi că discuţiile din Qatar în vederea convenirii unui armistiţiu cu Israelul în Fâşia Gaza sunt "serioase şi pozitive", după ce o delegaţie israeliană a sosit la Doha pentru a se întâlni cu mediatorii, transmite AFP. "Hamas afirmă că, în lumina discuţ
NATO a preluat de la SUA coordonarea ajutorului militar occidental pentru #Ucraina (sursă)
NATO a preluat de la Statele Unite coordonarea ajutorului militar occidental pentru Ucraina, aşa cum era planificat, o măsură considerată ca având ca scop să protejeze de viitorul preşedinte Donald Trump, un sceptic în privinţa Alianţei Nord-Atlantice, mecanismul de sprijin pentru Kiev, a indicat marţi o sursă citată de Reuters. Măsura, ce vine dup









