Confruntări în Marea Chinei de Sud: Beijingul avertizează SUA împotriva oricărui sprijin acordat Filipinelor

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, l-a avertizat miercuri pe Jake Sullivan, un consilier al preşedintelui american Joe Biden, aflat în vizită la Beijing, în legătură cu orice sprijin acordat Filipinelor în Marea Chinei de Sud, după o serie de incidente între nave filipineze şi chineze, a informat miercuri presa oficială chineză, relatează AFP.
"Statele Unite nu ar trebui să folosească tratatele bilaterale ca pretext pentru a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi nici nu ar trebui să sprijine sau să tolereze acţiunile ilegale ale Filipinelor", i-a spus Wang Yi lui Jake Sullivan, în timpul unei întrevederi la Beijing, a informat postul de televiziune chinez CCTV.
Tensiunile dintre Beijing şi Manila s-au intensificat în ultimele luni şi au fost marcate de o serie de confruntări în Marea Chinei de Sud, unde Beijingul revendică o mare parte din insule şi recife, ignorând decizia unui tribunal din 2016, potrivit căreia revendicările sale nu au nicio bază juridică.
Beijingul a anunţat luni că a luat "măsuri de control" după un nou incident cu nave filipineze în apropierea unui atol disputat în Marea Chinei de Sud, al patrulea într-o săptămână.
Potrivit CCTV, Wang i-a spus oficialului american că Beijingul este "hotărât să-şi apare suveranitatea teritorială şi drepturile maritime asupra insulelor din Marea Chinei de Sud".
Japonia şi Filipine, două ţări aliate Statelor Unite, au acuzat Beijingul pentru tensiunile din Marea Chinei de Sud, Manila estimând că Beijingul este "cel mai mare perturbator" al păcii din Asia de Sud-Est.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Zelenski nu este sigur dacă se va putea duce la funeraliile Papei Francisc; Trump nu exclusese o întâlnire cu liderul ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu este sigur 'dacă va avea timp' pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă la Roma, la care urmează să participe președintele american Donald Trump, relatează AFP. 'Dacă am timp, voi fi desigur prezent', a declarat Zelenski presei, evocând totodată reu
S-au găsit componente americane într-o rachetă nord-coreeană lansată de Rusia asupra Kievului, afirmă Zelenski
O rachetă balistică de fabricație nord-coreeană lansată de Rusia asupra capitalei ucrainene Kiev în atacul din noaptea de miercuri spre joi avea și componente fabricate de companii americane, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Racheta care a ucis civili la Kiev conținea cel puțin 116 componente proven
Funeralii Papa Francisc/ Șefi de stat și capete încoronate, la ceremonia de sâmbătă
Zeci de șefi de stat și de guvern și-au confirmat prezența, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni. Vaticanul a anunțat joi prezența a 50 de șefi de stat și a zece suverani în exercițiu, iar 'în acest stadiu, 130 de delegații (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc', care vor av
FBI arestează o judecătoare pentru că a 'obstrucționat' arestarea unui migrant
Biroul Federal de Investigații (FBI) a arestat o judecătoare pentru 'obstrucționarea' unei operațiuni de reținere a unui migrant, anunțat vineri directorul FBI, ceea ce marchează o escaladare a luptei administrației Donald Trump cu aparatul judiciar, relatează France Presse. 'Chiar acum, FBI a arestat-o pe judecătoarea Hannah Dugan din Milwaukee, &
#Ucraina: Întâlnirea Putin-Witkoff a fost 'constructivă' și a abordat inclusiv reluarea negocierilor directe ruso-ucrainene, potrivit Kremlinului
Președintele rus Vladimir Putin și emisarul american Steve Witkoff au discutat vineri circa trei ore la Kremlin, o întâlnire 'constructivă' ce a abordat planul de pace pro
Danemarca acuză Rusia de desfășurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda
Serviciile de informații daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP. Postări pe rețelele de socializare în ianuarie susțineau că Karsten Honge, membru al parlamentului danez reprezent&aci
Trump i-a sugerat lui Orban ca Ungaria să iasă din UE, afirmă premierul ungar
Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenție să-și scoată țara din UE, ci dorește să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alți politicieni conservatori pentru a fi 'din nou ce a fost' odinioară, declarație venită după ce premierul liberal polonez Donald Tusk a susținut că șeful guvernului de la Budapesta ar dori ieșirea Ungari
Crimeea va rămâne a Rusiei, declară Donald Trump într-un interviu pentru Time
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată 'va rămâne a Rusiei', afirmând că până și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este conștient de acest lucru, potrivit EFE. 'Crimeea va rămâne a Rusiei. Zelenski înțelege asta și toată lumea înțelege că aceasta [Crimeea] a fost
Funeralii Papa Francisc/ Biden participă la funeralii, dar nu va călători împreună cu Trump
Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, vor participa sâmbătă la Vatican la funeraliile Papei Francisc, cu care fostul lider de la Casa Albă a avut o relație foarte strânsă, a declarat vineri biroul său pentru AFP. Joe Biden și Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent și nu se vor afla în avionu
'Coaliția voluntarilor' pentru #Ucraina: Toate opțiunile rămân pe masă, declară un ministru britanic
Un ministru al cabinetului britanic a declarat vineri că 'toate opțiunile rămân pe masă' în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în cazul unui acord de pace, dar a refuzat să spună dacă vor fi trimise cu siguranță trupe în această țară, potrivit DPA. Ministrul britanic al Mediului, Steve Reed, a afirmat că este nevoie de o
#Ucraina: Discuții în desfășurare la Moscova între Putin și emisarul lui Trump asupra planului de pace propus de acesta
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a fost primit vineri la Moscova de președintele rus Vladimir Putin, pentru discuții asupra planului de pace propus de Trump pentru încheierea războiului din Ucraina, care însă a respins deja împreună cu aliații săi europeni o serie de prevederi ale acestuia, relatează Reuters.
#Ucraina și aliații săi europeni au transmis SUA un document cu contrapropuneri referitoare la planul de pace avansat de Trump
Oficialii ucraineni și europeni au respins săptămâna aceasta unele propuneri din planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina și au formulat contrapropuneri asupra mai multor puncte din acest plan, pe teme care merg de la chestiunile teritoriale până la sancțiunile impuse Rusiei, conform textelor con
Franța se opune revizuirii regulilor actuale ale UE privind controlul exportului de componente militare
Franța se pronunță împotriva oricărei revizuiri a actualelor reguli ale Uniunii Europene referitoare la controlul exporturilor de echipamente militare în interiorul blocului comunitar, au declarat surse concordante citate vineri de Euractiv. Pentru a reduce obstacolele administrative și a accelera producția de armament, Comisia Europeană a propus f
Cel mai mare șantier naval olandez, urmărit penal pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei
Justiția olandeză a anunțat vineri că a declanșat urmărirea penală asupra celui mai mare constructor naval al țării, inclusiv pentru încălcare sancțiunilor contra Rusiei, puse în aplicare după declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, informează AFP. Cu sediul la Gorinchem, lângă portul din Rotterdam, Damen Shipyards face ob
UPDATE Ofițerul ucis în explozia unei mașini-capcană în apropierea Moscovei este un general al Statului Major
Ofițerul superior ucis vineri în explozia unei mașini-capcană în apropiere de Moscova este un general din cadrul Statului Major al armatei ruse, a anunțat Comitetul de anchetă național de pe lângă Parchetul General al Rusiei, care a deschis un dosar pentru 'ucidere' în urma 'detonării unui dispozitiv exploziv improvizat', potrivit AFP