Kievul confirmă retragerea mercenarilor Wagner din suburbiile Bahmutului

Guvernul ucrainean a declarat joi că unităţi ale grupului de mercenari Wagner au fost înlocuite de trupe regulate ruse în suburbiile oraşului Bahmut (est), după ce liderul companiei militare private ruseşti, Evgheni Prigojin, a anunţat că a început transferul poziţiilor către armată, relatează EFE.
"În suburbiile Bahmut, inamicul a înlocuit unităţile Wagner cu unităţi ale armatei regulate", a afirmat ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar, adăugând că 'wagnerii' ('wagnerovţî') continuă să fie prezenţi în interiorul acestui oraş din estul Ucrainei, devastat de lupte grele în ultimele opt luni.
Patronul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat la 21 mai că luptătorii săi şi-au îndeplinit misiunea de a cuceri complet Bahmut şi a anunţat că se vor retrage pentru a preda armatei ruse controlul oraşului.
Kievul, la rândul sau, susţine că trupele sale continuă să opună rezistenţă în unele zone ale oraşului.
Cu privire la presupusele bastioane ucrainene rămase, Maliar a indicat că "trupele noastre controlează periferia oraşului în partea de sud-vest a cartierului Samoliot" ('Avionul'), numele unuia dintre cartierele în care forţele ucrainene au opus o rezistenţă acerbă.
Forţele ruse, potrivit ei, încearcă să oprească - cu ajutorul artileriei - înaintarea trupelor ucrainene pe flancuri la Bahmut, unde armata ucraineană i-a făcut pe ruşi să se retragă câţiva kilometri în ultimele zile.
"Inamicul desfăşoară unităţi suplimentare pentru întărirea flancurilor", a mai spus Maliar, care în declaraţii făcute anterior evocase posibilitatea ca trupele ruse, care controlează complet sau aproape integral oraşul Bahmut, să fie expuse tirurilor ucrainene din jurul acestuia.
Viceministrul ucrainean al apărării a comunicat de asemenea despre atacuri ruseşti respinse de forţele ucrainene în zona localităţilor Avdiivka şi Mariinka, situate la fel ca Bahmut în estul ţării.
Maliar a mai spus că se duc "lupte" grele la Kupiansk, unde ruşii "au suferit pierderi" în "încercarea de a captura un cap de pod pentru a avansa mai departe".
La rândul său, Rusia a comunicat joi că a respins un nou atac asupra portului Sevastopol din peninsula anexată Crimeea, principala bază a Flotei sale din Marea Neagră, potrivit EFE.
"În cursul nopţii, armata noastră a respins un alt atac cu drone asupra Sevastopol', a indicat pe contul său din Telegram şeful entităţii federale Sevastopol, Mihail Razvojaiev.
În zona Kacea, forţele Flotei din Marea Neagră au doborât două aparate fără pilot cu arme de calibru mic, în timp ce alte câteva drone au fost anihilate prin metode de "război radio-electronic".
Potrivit lui Razvojaiev, niciun obiectiv din oraş nu a fost avariat.
Baza navală rusă din Sevastopol a fost ţinta mai multor atacuri ucrainene cu drone: la 7 mai, guvernatorul local a raportat că portul a fost atacat de cel puţin 10 drone ucrainene, care au fost respinse de apărarea antiaeriană rusă.
La 24 aprilie, Ministerul rus al Apărării a declarat că a fost respins un atac cu trei drone navale care se îndreptau spre golful Sevastopol, ceea ce a determinat autorităţile ruse să adopte măsuri suplimentare de protejare a bazei navale ruse din Crimeea, conform agenţiei de presă citate. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Consultări 'pozitive' între Rusia și SUA la Istanbul, dar fără niciun acord concret
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul negocieri 'pozitive' pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, potrivit EFE. 'Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți (...) s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridic
CIJ: Sudanul acuză EAU că, prin susținerea rebelilor, sunt 'motorul' unui 'genocid' în Darfur
Sudanul a acuzat joi, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), Emiratele Arabe Unite (EAU) că sunt, printr-un presupus sprijin dat rebelilor, 'motorul' a ceea ce autoritățile de la Khartum califică drept 'genocidul' din Darfur, transmite AFP. Sudanul a atacat EAU la Curtea de la Haga, acuzând Emiratele de complicitate
Armata europeană nu poate înlocui NATO, afirmă președintele Germaniei
O armată europeană nu ar putea înlocui NATO, a declarat joi președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, citat de DPA. 'Trebuie să mulțumim NATO pentru multe lucruri', a afirmat Steinmeier în timpul unei vizite la un comandament militar din orașul Koblenz, landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei.
Golful Persic, noua răscruce a diplomației mondiale? (analiză AFP)
De la negocierile privind Ucraina și discuțiile privind programul nuclear iranian programate sâmbătă și până la negocierile referitoare la Fâșia Gaza, țările din Golf ocupă din ce în ce mai mult scena diplomatică globală, în căutare de securitate și de recunoaștere, relatează joi AFP. Aliați tradiționali ai Statel
Rusia: Parchetul cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnaliști pentru colaborare cu organizația lui Navalnîi
Parchetul rus a cerut joi aproape șase ani de închisoare împotriva a patru jurnaliști acuzați de colaborare cu organizația 'extremistă' a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP. Organizația lui Navalnîi, princi
Războiul tarifar declanșat de Washington împinge UE și Mercosur să accelereze demersurile privind implementarea acordului lor comercial
Ofensiva comercială a președintelui american Donald Trump, care a început cu aplicarea de tarife de 10% pentru majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite, a reactivat eforturile politice de impulsionare a acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, relatează joi EFE. După 25 de ani de negocieri și o semnare
Consultările între Rusia și SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul
Negocierile pentru normalizarea relațiilor diplomatice între Rusia și SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape șase ore de discuții, relatează EFE. 'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenția oficială
Rusia amenință Japonia cu 'măsuri dure' dacă furnizează arme Ucrainei
Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE. 'Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentr
Israel: Netanyahu spune că se duc negocieri cu două țări pentru mutarea locuitorilor din Gaza
Premierul Benjamin Netanyahu a comunicat miercuri cabinetului de securitate israelian că 'sunt în curs negocieri cu două mari țări pentru a găzdui un număr semnificativ de locuitori din Fâșia Gaza care ar emigra voluntar', informează joi postul de televiziune israelian i24News, citând media locale, între care publicația Jerusalem Post.
Turcia și Israelul au început discuții pentru evitarea ciocnirilor în Siria între forțele lor
Oficiali turci și israelieni au început miercuri discuții menite să prevină incidente nedorite în Siria, unde sunt active armatele celor două puteri regionale, au indicat joi surse ministeriale turce și o sursă politică israeliană, citate de Reuters. Potrivit surselor turce, discuțiile tehnice din Azerbaidjan au marcat începu
#Ucraina transmite SUA: Acceptarea restricțiilor privind dimensiunea armatei, linie roșie la negocierile de pace
Ucraina a transmis SUA că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau pregătirea generală a armatei sale va constitui o linie roșie, a declarat joi un înalt oficial ucrainean, în timp ce președintele american Donald Trump încearcă să negocieze cu Rusia sfârșitul războiului, relatează Reuters. Pre
Consultările tehnice dintre Statele Unite și Ucraina referitor la un acord privind minereurile încep vineri la Washington
Consultările tehnice dintre Statele Unite și Ucraina referitor la un acord privind minereurile vor începe vineri la Washington și nu vor interfera cu celelalte angajamente financiare ale Kievului, a declarat joi, la Bruxelles, vicepremierul ucrainean Olga Stefanișîna, informează Reuters. Președintele american Donald Trump urmărește
Spania: Justiția confirmă că liderul secesioniștilor catalani, Carles Puigdemont, nu poate beneficia de amnistie
Camera de Apel a Tribunalului Suprem spaniol a confirmat joi că legea de amnistiere a secesioniștilor catalani nu i se poate aplica și liderului acestora, Carles Puigdemont, din cauza acuzațiilor de deturnare de fonduri care i s-a adus, transmite AFP. Camera de Apel 'a respins recursurile împotriva ordonanței emise de judecătorul de
China va reduce importurile de filme din SUA, ca răspuns la escaladarea disputei lor comerciale
China intenționează 'să reducă moderat' numărul de filme americane difuzate pe teritoriul ei, în cadrul unei măsuri neobișnuite de represalii față de cele mai recente creșteri tarifare impuse de administrația de la Washington, a anunțat joi televiziunea de stat chineză, China Central Television (CCTV), citată de DPA. Impunerea
Rusia respinge acuzațiile lui Zelenski că Beijingul ar fi fost 'atras' în războiul din #Ucraina
Rusia a respins joi declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform cărora China a fost 'atrasă' în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o 'poziție echilibrată', relatează Reuters. Beijingul a avertizat Ucraina să nu lanseze 'comentarii iresponsabile', după ce Zelenski a declarat că serviciile sec