Putin: Rusia va considera cobeligerantă orice ţară care încearcă să impună o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că Rusia va considera drept cobeligerantă orice ţară care încearcă să impună o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, o revendicare a Kievului respinsă de NATO, relatează AFP.
''Vom considera orice astfel de evoluţie ca fiind o participare la conflictul armat a oricărei ţări de pe teritoriul căreia este creată o ameninţare la adresa armatei noastre", a spus el despre o posibilă "zonă de interdicţie aeriană deasupra teritoriului Ucrainei".
Putin s-a referit şi la posibilele consecinţe ale aderării Ucrainei la NATO.
''Începem să vorbim din ce în ce mai activ despre faptul că Ucraina va fi acceptată în NATO. Înţelegeţi la ce ar putea duce acest lucru, sau unde ar putea duce chiar acum?", a întrebat liderul rus, citat de EFE.
El a repetat unele dintre justificările pe care le-a dat pentru ofensiva împotriva Ucrainei de când a fost lansată la 24 februarie, între care apărarea locuitorilor din regiunile pro-ruse din Donbas.
''Ascultaţi, oamenii din Donbas nu sunt câini vagabonzi. Între 13.000 şi 14.000 de persoane au murit de-a lungul anilor. Mai mult de 500 de copii au fost ucişi sau mutilaţi. Dar Occidentul a ales să nu observe acest lucru timp de opt ani. Ascultaţi, opt ani'', a spus Putin, referindu-se la războiul care a început în 2014, în urma schimbării regimului de la Kiev şi a anexării de către Rusia a teritoriului ucrainean Crimeea.
Preşedintele rus a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu însoţitoarele de zbor ale companiilor aeriene ruse, transmisă de televiziunea publică.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Finlanda: Cercetători dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit imputat Rusiei
Cercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit, un fenomen care este în creștere în țară din 2022, a declarat marți pentru AFP șeful proiectului. Finlanda a înregistrat o creștere a cazurilor suspectate de bruiaj al serviciilor sistemului global de n
Netanyahu a făcut o vizită în nordul Gazei, în prima sa deplasare în enclavă de la reluarea ofensivei israeliene
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat marți într-o vizită în nordul Fâșiei Gaza, au anunțat serviciile sale, în plină ofensivă militară israeliană asupra teritoriului palestinian, relatează AFP, EFE și Reuters. 'Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a efectuat astăzi o vizită în nordul Fâș
Trump afirmă că ar 'adora' să trimită infractori americani într-o închisoare din El Salvador
Președintele SUA Donald Trump a reafirmat că ar ''adora'' să trimită într-o închisoare din El Salvador cetățeni americani care au comis infracțiuni grave, potrivit unui extras dintr-un interviu publicat marți, o nouă escaladare în dorința sa aparentă de a testa limitele drepturilor fundamentale în Statele Unite, transmite AFP.
SUA: Președintele Trump amenință Universitatea Harvard cu retragerea facilităților fiscale
Președintele american Donald Trump a amenințat marți că va retrage facilitățile fiscale de care beneficiază Universitatea Harvard, instituție care refuzase luni să îi îndeplinească unele cerințe, transmite AFP. Guvernul de la Washington a retras deja universității respective subvenții federale multianuale în valoare de 2,2 mi
Președinta Maia Sandu a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în tranzit la Chișinău
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut marți o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Mark Rutte, aflat în tranzit la Chișinău după o vizită surpriză la Odesa. Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe evoluțiile de securitate din regiune, eforturile de restabilire
Comisia Europeană a lansat o licitație pentru crearea unei 'Rețele Europene de Verificatori de Fapte'
Comisia Europeană a lansat marți o licitație publică prevăzută cu o finanțare de 5 milioane de euro pentru crearea unei 'Rețele Europene de Verificatori de Fapte' (European Network of Fact-Checkers), despre care afirmă că va permite combaterea dezinformării în toate limbile oficiale ale UE și va sprijini activitatea 'verificatorilor de fapte' ex
Negocierile privind încetarea focului în #Ucraina nu sunt facile, declară șeful NATO,într-o vizită surpriză la Odesa
Eforturile președintelui american Donald Trump în vederea unei încetări generale a focului între Kiev și Moscova ''nu sunt facile'', a declarat marți secretarul general al NATO, Mark Rutte, care a denunțat atacurile ruse ''teribile'' împotriva civililor în Ucraina, transmite AFP și Reuters.
Kremlinul așteaptă peste 20 de lideri la parada de Ziua Victoriei, în pofida avertismentelor Bruxellesului
Kremlinul afirmă că se așteaptă ca peste 20 de lideri naționali să asiste la parada militară din acest an de Ziua Victoriei, pe 9 mai, când se marchează 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în al doilea război mondial, informează marți dpa, Reuters și EFE. 'Ne bucurăm să-i vedem pe toți cei care sunt gata s
Armata israeliană anunță eliminarea unui lider al organizației șiite libaneze Hezbollah
O persoană a fost ucisă marți într-un nou atac efectuat de Israel în sudul Libanului, a indicat Ministerul Sănătății libanez, armata israeliană afirmând că a ucis un comandant al organizației șiite libaneze Hezbollah, relatează AFP. ''O lovitură de dronă israeliană asupra unei mașini la Aitaroun s-a soldat cu un mort
Șeful SVR, Serghei Narîșkin, reiterează condițiile Rusiei pentru încetarea războiului în #Ucraina
Șeful serviciului rus de informații externe (SVR), Serghei Narîșkin, a reiterat condițiile Rusiei pentru a pune capăt războiului în Ucraina, transmite dpa. Potrivit agenției TASS, Narîșkin a declarat că Ucraina trebuie să renunțe la ambițiile de a adera la NATO și la teritoriile anexate de Rusia. 'Condițiil
Comisia Europeană examinează cum să acționeze contra Ungariei după adoptarea amendamentului constituțional cu măsuri anti-LGBT
Comisia Europeană va analiza schimbările legislative din Ungaria prin care sunt introduse în Constituție măsuri sociale conservatoare anti-LGBT și 'nu va ezita' să acționeze împotriva acestei țări 'dacă este necesar', a declarat marți o purtătoare de cuvânt comunitară citată de agenția EFE.
Premierul israelian Netanyahu consideră că un stat palestinian ar fi o 'răsplată pentru terorism'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu consideră că crearea unui stat palestinian ar reprezenta o 'răsplată enormă pentru terorism', transmite marți AFP. Potrivit colaboratorilor săi, Netanyahu i-a comunicat marți acest punct de vedere președintelui Franței, Emmanuel Macron, într-o convorbire telefonică. Șeful statului francez a
Cabluri subacvatice secționate în Baltica: Nu există nicio dovadă a unui act intenționat al navei chineze
Autoritatea suedeză pentru investigarea accidentelor (SHK) a anunțat marți că nu există nicio dovadă că o navă sub pavilion chinez și-a coborât intenționat ancora pentru a secționa două cabluri submarine din Marea Baltică anul trecut, transmite France Presse. Această investigație tehnică s-a desfășurat în paralel cu ancheta judicia
Israel - Hamas 350 de autori israelieni cer încetarea războiului din Gaza
Circa 350 de autori israelieni au semnat o scrisoare în care cer încetarea războiului devastator din Gaza, a relatat marți ziarul The Times of Israel, transmite dpa. Între semnatari se numără scriitori cunoscuți precum David Grossman, Joshua Sobol și Zeruya Shalev. 'Acest război pune în pericol viețil
UE cere SUA să-și clarifice poziția asupra taxelor vamale și dorește continuarea negocierilor pentru o înțelegere
Uniunea Europeană a propus Statelor Unite continuarea discuțiilor asupra taxelor vamale 'la nivel de experți', în vederea continuării 'explorării terenului pentru un acord reciproc avantajos', dar a solicitat în același timp Washingtonului să-și 'definească poziția' pentru aceste negocieri, a declarat marți purtătorul de cuvâ