Marea Britanie - Nivelul emisiilor de dioxid de carbon, în scădere pentru al şaselea an consecutiv (analiză)
Nivelul emisiilor de dioxid de carbon din Marea Britanie a scăzut în 2018 pentru al şaselea an consecutiv, cea mai lungă serie continuă a reducerilor înregistrată până în prezent, sugerează o analiză citată luni de Press Association. Emisiile au scăzut la 361 milioane de tone, cel mai mic nivel începând din 1888 - când
Olanda - Curse aeriene anulate pe aeroportul Schiphol din Amsterdam din cauza vântului puternic
Zeci de curse care urmau să decoleze luni dimineaţă de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam au fost anulate sau au suferit întârzieri din cauza vântului puternic, relatează Reuters. Aproximativ şaptezeci de curse europene au fost anulate, conform informaţiilor publicate pe site-ul aeroportului olandez. Alte zeci de curse au suf
Sudul Australiei, afectat de incendii de vegetaţie violente
O mie de pompieri australieni au fost mobilizaţi, luni, pentru stingerea a cel puţin zece incendii de pădure care au izbucnit în sudul continentului afectat de cea mai călduroasă vară de la începutul înregistrărilor meteorologice, relatează AFP. Valul de caniculă nu s-a încheiat, unele zone fiind sufocate în acest weekend de tempe
SUA - Cel puţin 22 de morţi în urma unor tornade care au lovit statul Alabama
Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor tornade care au produs "pagube catastrofale" în statul Alabama din sud-estul Statelor Unite, a declarat un şerif local, citat de AFP. "Bilanţul a ajuns la 22 de (morţi) pe moment. Din păcate, cred că numărul acestora va continua să crească", a declarat Jay Jones, şer
SUA: O tornadă face cel puţin 14 morţi în statul Alabama din SUA
Cel puţin 14 persoane şi-au pierdut viaţa duminică într-o tornadă care a provocat pagube "catastrofale" în statul Alabama din sud-estul SUA, potrivit anunţului făcut de un şerif local într-o înregistrare video publicată pe pagina de Facebook a canalului local de televiziune al reţelei CBS, relatează AFP. "Până acum,
Afganistan - Cel puţin 20 de persoane au murit în urma unor viituri
Cel puţin 20 de persoane au murit în urma unor viituri care s-au produs sâmbătă în Kandahar, o provincie din sudul Afganistanului, unde mai multe case şi vehicule au fost luate de apele revărsate ale râurilor ce străbat această regiune, informează AFP. Potrivit Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea C
Un peşte neobişnuit a eşuat pe o plajă din California
Un peşte rar, de peste 2 metri, despre care se credea că trăieşte în emisfera sudică, a fost găsit pe o plajă din Santa Barbara, California, informează BBC. Apariţia acestui peşte - un exemplar de mola tecta, o varietate de peşte-lună - pe o plajă din emisfera nordică i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă, care au încerca
Baloanele sunt deşeurile din plastic cu cel mai mare risc de deces pentru păsările marine (studiu)
Un studiu ştiinţific australian a ajuns la concluzia că baloanele sunt obiectele din plastic cu cel mai mare grad de pericol pentru păsările marine, riscul de deces în urma ingerării acestora fiind de 32 de ori mai mare decât în cazul fragmentelor din plastic dur, informează vineri DPA. Cercetătorii au analizat cauzele decesului a 1.733 de pă
Inundaţii în nordul Californiei: O persoană decedată, 2.000 de case inundate şi zeci de mii de evacuaţi
Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile în nordul Californiei au provocat decesul unei persoane, în timp ce 2.000 de locuinţe au fost inundate şi zeci de mii de persoane au fost evacuate după ieşirea din matcă a unui râu, relatează vineri EFE. Guvernatorul statului California, democratul Gavin Newsom, a declarat joi starea de u
UPDATE Un cutremur de adâncime cu magnitudinea 7,1 s-a produs în sudul Peru
Un seism cu magnitudinea 7,1 s-a produs în sudul Peru, la o distanţă de 67 de kilometri nord-nordvest de localitatea Juliaca şi la o adâncime de 258 de kilometri, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat vineri de Reuters. Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a anunţat că, potrivit informaţiilor pe
Ecuador - 155 de ţestoase gigant, eliberate în scopul repopulării unei insule din arhipelagul Galapagos
Autorităţile din Ecuador au eliberat 155 de ţestoase gigant (Chelonoidis hoodensis) pe insula Santa Fe din arhipelagul Galapagos, în cadrul unui program de repopulare a acestui teritoriu, afectat de extincţia unei specii similare în urmă cu 150 de ani, au anunţat joi reprezentanţii Parcului Naţional Galapagos (PNG), potrivit AFP. Eliberarea acestor
Două nume de taifun, Mangosteen şi Rumbia, au fost retrase din cauza pagubelor semnificative produse în 2018
Două nume de taifun - Mangosteen şi Rumbia - au fost retrase din cauza pagubelor semnificative pe care acestea le-au produs anul trecut în regiunea Asia-Pacific, relatează joi Xinhua. Comitetul pentru taifunuri, un organism interguvernamental care acţionează în cadrul Comisiei Economice şi Sociale pentru Asia-Pacific (
Inundaţii în nordul Californiei - Peste 2.000 de clădiri inundate şi 3.600 de persoane evacuate
Un râu a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente şi a inundat, miercuri, peste 2.000 de locuinţe şi sedii ale unor firme din nordul Californiei, într-o regiune faimoasă pentru podgoriile sale, iar locuitorii unui oraş au rămas complet izolaţi din cauza nivelului crescut al apelor revărsate, au anunţat oficialităţile locale, citate de Reuters.
Indonezia: Zeci de răniţi şi locuinţe avariate după un cutremur produs în insula Sumatra
Cel puţin 48 de persoane au fost rănite şi aproape 350 de locuinţe au fost avariate în urma unui seism cu magnitudinea 5,6 care a lovit joi insula indoneziană Sumatra, potrivit DPA. Cutremurul s-a produs la ora 6:25 a.m. (23:27 GMT, miercuri), la o adâncime de 10 kilometri şi a avut epicentrul la 38 de kilometri nord-est de Pasaman, potrivit Agenţi
Poluarea cu microplastic, prezentă în măruntaiele oceanelor (studiu)
Niciun ecosistem marin nu este ferit de poluarea cu plastic, au concluzionat cercetătorii care au descoperit în premieră microparticule de plastic în intestinele crustaceelor mici care trăiesc în străfundurile oceanelor, la aproximativ 11 kilometri adâncime, relatează miercuri AFP. Autorii unui studiu publicat miercuri în jurnalul

