Diavolii tasmanieni, reintroduşi în Australia continentală la circa 3.000 de ani de la dispariţie
Mai multe exemplare de diavoli tasmanieni (Sarcophilus harrisii), marsupiale unice dispărute în urmă cu 3.000 de ani din Australia continentală, au fost recent eliberate în sălbăticie pe imensul continent insular, un pas "istoric" al unui ambiţios program de protejare a speciei, informează AFP. Asociaţia Aussie Ark a dezv
VIDEO Incendiile din California au devastat o suprafaţă record de 1,6 milioane de hectare
Incendiile de vegetaţie din California au distrus peste 1,6 milioane de hectare în 2020, depăşind de două ori precedentul record anual şi reprezentând o suprafaţă mai mare decât cea a statului american Connecticut, au anunţat duminică reprezentanţii autorităţii statale de protecţie împotriva incendiilor, citaţi de Reuters. California, c
Incendii în Bolivia: Două provincii, în ''stare de catastrofă''
Provinciile boliviene Santa Cruz (est) şi Chuquisaca (sud-est) au declarat, sâmbătă, ''stare de catastrofă'', în contextul înaintării incendiilor forestiere care ameninţă ariile protejate, şi au solicitat ajutor de urgenţă din partea guvernului central, relatează AFP. "Declarăm astăzi (sâmbătă, n.a.) stare de catast
Intemperii în Franţa şi Italia: 21 de persoane date dispărute au fost salvate; bilanţul provizoriu indică 2 morţi
Douăzeci şi una dintre cele 22 de persoane date dispărute de Italia după intemperiile care au afectat nord-vestul ţării au fost găsite în zona franceză a trecătorii Col de Tende şi au fost evacuate cu elicopterul, a anunţat sâmbătă seara Protecţia Civilă italiană, citată de AFP. ''21 de dispăruţi au fost găsiţi la Vievola şi s-a încep
Opt persoane date dispărute după inundaţiile produse în sudul Franţei
Cel puţin opt persoane au fost date dispărute în sudul Franţei, după o furtună care a provocat inundaţii în jurul oraşului Nisa, capitala departamentului Alpes-Maritimes, conform unui anunţ al autorităţilor locale, transmite sâmbătă Reuters. Agenţia Meteo France a anunţat că în această regiune au căzut 450 mm de ploaie în ultimele
Noul coronavirus afectează mai mult marile oraşe, expuse ani de-a rândul poluării (OMS)
Noul coronavirus pare să afecteze mai mult sănătatea în marile oraşe, expuse ani de-a rândul poluării şi ai căror locuitori sunt mai susceptibili să contracteze boli, şi nu doar respiratorii, fapt ce necesită "o reorganizare" urgentă a marilor urbe, pentru a da prioritate deplasării pietonale şi a le face mai salutare, relatează FE. Este
Incendiile din Pădurea Amazoniană de pe teritoriul Braziliei, cele mai severe din ultimul deceniu
Incendiile din Pădurea Amazoniană braziliană au crescut cu 13% în primele nouă luni ale anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut în contextul în care regiunea pădurii tropicale se confruntă cu cea mai severă serie de incendii din ultimul deceniu, potrivit datelor agenţiei de cercetări spaţiale Inpe, informează Reuters. &
Incendii în California: A patra victimă - domeniile viticole, grav afectate
Incendiile care afectează nordul Californiei au făcut miercuri a patra victimă, în timp ce pompierii încercau să stabilizeze flăcările care devastează cunoscuta regiune viticolă Napa Valley, informează joi AFP. Cel puţin o duzină de vinării au căzut pradă flăcărilor "Glass Fire", un incendiu de proporţii izbucnit duminică
Seism cu magnitudinea 6,4 în largul arhipelagului Tonga (USGS)
Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a avut loc joi în largul arhipelagului Tonga din Pacific, a informat Institutul American de Geofizică (USGS), potrivit AFP. Pe moment nu au fost semnalate pagube. În pofida intensităţii seismului, Serviciul Meteorologic din Tonga a publicat un comunicat în care se precizează că n
Coronavirus: Singapore Airlines renunţă la planul său de a oferi ''zboruri spre nicăieri'' din cauza criticilor
Compania aeriană Singapore Airlines a renunţat la planurile sale de a oferi "zboruri spre nicăieri", cu avioane ce decolează şi aterizează pe acelaşi aeroport, după ce iniţiativa a suscitat critici referitoare la poluare, relatează miercuri EFE. "Ideea unui tur într-un zbor scurt 'spre nicăieri' a fost studiată iniţial, dar a fost
RBG: 40% dintre speciile de plante din lume, în pericol de extincţie (studiu)
Circa 40% dintre cele 500.000 de specii de plante şi ciuperci cunoscute la nivel global sunt în pericol de extincţie, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează DPA. Folosirea unor tehnici mai sofisticate pentru evaluare şi analiză au permis oamenilor de ştiinţă să ''corecteze prejudecăţile'' în ceea ce priveşte suprarepreze
David Attenborough lansează un apel pentru alocarea a 500 de miliarde de dolari anual pentru protejarea naturii
Celebrul naturalist britanic Sir David Attenborough, în vârstă de 94 de ani, a lansat miercuri un apel din partea unor grupuri de protejare a mediului pentru ca lumea să investească 500 de miliarde de dolari anual pentru a opri distrugerea naturii, avertizând că viitorul planetei este în "mare pericol", relatează Reuters.
Zeci de ţări se angajează să inverseze degradarea habitatelor naturale, pe fondul ''urgenţei planetare''
Lideri din 64 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat luni un angajament pentru inversarea pierderilor fără precedent la nivelul habitatelor naturale până în anul 2030, relatează agenţia DPA. ''Prin susţinerea acestui Acord pentru Natură ne angajăm nu doar la cuvinte, ci şi la acţiune semnificativă şi responsabilitate recipr
Recenta eşuare în masă de balene raportată în Australia oferă date esenţiale despre comportamentul cetaceelor
Mai mulţi cercetători din Australia au colectat date deosebit de importante de la exemplarele de balenă-pilot implicate în cel mai amplu eveniment de eşuare în masă consemnat în această ţară, care a avut loc săptămâna trecută şi în urma căruia sute de animale au murit, informează marţi agenţia Xinhua. Salvatorii a
SUA - Trei morţi în urma unui incendiu de vegetaţie din California de Nord; mii de persoane, evacuate
Trei persoane au murit în urma unui incendiu de vegetaţie izbucnit recent în California de Nord, au anunţat luni autorităţile, în timp ce un alt incendiu a condus la evacuări în masă în renumitele ţinuturi viticole din comitatele Napa şi Sonoma, relatează Reuters. Cele trei decese, asociate aşa-numitului incendiu












