logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Cutremure în Venezuela/ Cel puţin 32 de morţi şi peste 700 de răniţi (preşedinte)

Image

Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.

'În acest moment, avem rapoarte privind 32 de decese, fără a lua încă în calcul cifrele pe care le-ar putea furniza statul La Guaira, și peste 700 de răniți care au fost aduși la urgențe, atât la spitalele publice, cât și la centrele medicale private', a declarat șefa statului într-o transmisiune a postului de televiziune de stat Venezolana de Television (VTV).

Conform Serviciului seismologic american USGS, un prim seism, cu magnitudinea 7,2, s-a produs la ora 22:04 GMT la o adâncime de 21,9 de kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas.

Al doilea, cu magnitudinea 7,5 și la o adâncime de 10 kilometri, a fost înregistrat 39 de secunde mai târziu la 45 kilometri distanță de primul.

Tot potrivit USGS, este vorba despre un 'eveniment dublu' și despre o 'catastrofă care ar putea avea o amploare considerabilă'. 'Este probabil ca bilanțul să fie sever și daunele să fie semnificative', a scris institutul.

Folosind modele predictive pentru a estima bilanțul victimelor, USGS a declarat că acesta ar putea ajunge, cel mai probabil, la câteva mii, existând o risc substanțial să fie depășit pragul de 10.000 de morți, potrivit Reuters.

'Zeci de clădiri s-au prăbușit, iar în prezent desfășurăm operațiuni de intervenție foarte intense pentru a salva cât mai multe vieți, pe cât ne permite Dumnezeu să salvăm', a declarat Rodriguez la televiziunea de stat, joi, puțin înainte de ora locală 01:00 (05:00 GMT).

'De asemenea, doresc să spun că aceasta este o adevărată tragedie. De aici, transmitem mesajul nostru de solidaritate, iar familiilor care și-au pierdut persoanele dragi le reafirmăm condoleanțele și sprijinul în aceste momente dificile', a adăugat președintele interimar.

Țara se concentrează pe eforturile de salvare, inclusiv pe sosirea, în următoarele ore, a echipelor de salvare din alte țări, a spus șeful statului, mulțumind în același timp liderilor, printre care și președintele SUA, Donald Trump.

Trump a afirmat într-o postare pe social media că Statele Unite sunt 'pregătite, dispuse și capabile să ofere ajutor' în urma acestui dezastru. 'SUA sunt pregătite, dispuse și capabile să ofere ajutor!' a scris el, adăugând că a instruit toate agențiile guvernamentale americane să fie pregătite pentru a acționa rapid. 'Vom fi alături de noii și minunații noștri prieteni', a scris Trump.

'Cele două cutremure majore care tocmai au lovit minunatul popor al Venezuelei sunt de o amploare uriașă și au provocat un număr devastator de victime', a afirmat Trump, care a ordonat capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro în cadrul unui raid violent în luna ianuarie.

Trei persoane au murit în districtul Baruta din Caracas după prăbușirea a două clădiri, a declarat primarul districtului pe rețelele sociale. O persoană a murit, iar patru clădiri s-au prăbușit complet, a declarat jurnaliștilor Gustavo Duque, primarul districtului Chacao din capitală.

'Avem clădiri și locuințe care s-au prăbușit și ne ocupăm de situație cu toate resursele de care dispunem în materie de securitate și asistență civilă', a declarat ministrul de Interne, Diosdado Cabello, la televiziunea de stat.

Imagini video arată echipele de urgență urcând pe ruinele unei clădiri prăbușite din capitală pe măsură ce se lăsa noaptea, în timp ce rudele îngrijorate cereau ajutor pentru cei dragi, prinși sub dărâmături.

'Când am coborât, scena semăna cu un film de groază', a spus Maria Alejandra, o locuitoare dintr-o clădire aflată din apropiere. 'A trebuit să ne cățărăm peste dărâmături și tot felul de alte lucruri. Administratorul clădirii, cu bebelușul, și toți vecinii coborau. Dar din acea clădire, nu am văzut ieșind decât acea familie', a declarat ea pentru Reuters.

O alertă de tsunami a fost emisă, însă aceasta a fost rapid anulată după ce pericolul a trecut.

Mulți venezueleni se aflau acasă când s-au produs cutremurele, într-o zi de sărbătoare legală. 'S-a auzit o bubuitură foarte puternică. Au căzut obiecte prin casă, inclusiv borcane din frigider. N-am mai trăit niciodată așa ceva', a declarat Coro Martinez, în vârstă de 56 de ani, care locuiește în estul orașului Caracas.

Locuitorii din Caracas, oraș care a fost lovit de un cutremur mortal cu magnitudinea 6,3 în 1967, s-au grăbit să evacueze clădirile pe măsură ce acestea se clătinau.

'Imediat ce a început, am auzit oameni țipând', a declarat Astrid Ramirez, publicistă în vârstă de 41 de ani din vestul Caracasului. 'Toată lumea alerga pe scări', a adăugat ea.

Maria Romero, o pensionară în vârstă de 80 de ani din sudul Caracasului, a spus că poliția a ajutat-o să iasă din casă. 'Acest cutremur a fost oribil, chiar mai grav decât cel din 1967', a spus ea.

O altă locuitoare, în vârstă de 41 de ani, care a refuzat să-și dezvăluie numele, a declarat că a primit o alertă de cutremur pe telefon chiar înainte ca mișcările telurice să se intensifice. 'Când am ridicat telefonul și am început să ascult mesajul, am simțit mai întâi o ușoară scuturare. Apoi, în mai puțin de două secunde, totul a început să se miște', a povestit ea.

Pe lângă SUA, liderii unor țări precum El Salvador, Republica Dominicană și Brazilia și-au exprimat sprijinul și compasiunea.

Rodriguez, care conduce țara de la înlăturarea lui Maduro de către SUA, a declarat că a dat instrucțiuni Ministerului Afacerilor Externe să coordoneze ofertele de ajutor.

Ambasada SUA la Caracas a declarat că monitorizează îndeaproape consecințele seismelor și a îndemnat cetățenii aflați în țară să se adăpostească în locuri sigure.

La Spitalul Clínic din Caracas, personalului i s-a solicitat să facă ore suplimentare în timpul turei de noapte pentru a ajuta la tratarea răniților, a declarat un angajat al unității medicale.

Cel mai mare aeroport din Venezuela, situat în Maiquetia, pe coasta de nord a Caracasului, a fost închis din cauza pagubelor, a declarat Rodriguez.

Cursurile școlare au fost suspendate pentru restul săptămânii, în timp ce autoritățile au început să evalueze amploarea pagubelor.

Infrastructura petrolieră a Venezuelei nu părea să fi fost afectată de cutremure, conform datelor preliminare. Autoritățile din cadrul Protecției Civile din Maracaibo, în apropierea marelui centru petrolier de la Lacul Maracaibo, au declarat că nu au fost raportate victime, iar un angajat al rafinăriei El Palito, situată lângă Moron - epicentrul cutremurului - a afirmat că nu au fost înregistrate pagube în acea zonă.

Compania petrolieră britanică Shell, care evaluează posibilitatea exploatării unor zăcăminte de gaze naturale în Venezuela, a declarat că toți angajații săi din țară sunt în siguranță și nu au suferit răni.

O sursă a menționat că o pană de curent ar putea afecta nivelul producției de țiței până la restabilirea alimentării cu energie electrică, notează Reuters.

Venezuela este situată într-o zonă seismică activă, la punctul de întâlnire dintre placa tectonică a Caraibelor și cea sud-americană.

Conform USGS, aproximativ 30.000 de persoane au murit în 1812, când un cutremur puternic a provocat distrugeri pe scară largă în orașele Merida și Caracas. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)

Afisari: 2487

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 09-11-2026 18:51

Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende

Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creștere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP. Raportul, publicat de Centrul

Planeta 09-11-2026 13:59

India/ Un nou vârf de poluare atmosferică în New Delhi după încheierea festivalului Diwali

Capitala indiană New Delhi era învăluită luni într-un nor dens de poluare, un fenomen obișnuit în perioada toamnei, dar care este agravat de petardele și focurile de artificii prilejuite de sărbătoarea Diwali, celebrată duminică, informează AFP. Concentrația de particule fine PM2,5 - cele mai nocive - a atins în anumite

Planeta 09-11-2026 11:39

La începutul COP31, secretarul general al ONU îndeamnă statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice

Secretarul general al ONU a îndemnat luni statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice în prima zi a conferinței anuale a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice COP31, care se desfășoară în Turcia, marcată deja de o dispută pe tema finanțărilor, informează AFP. Liderii prezenți la COP

Planeta 08-11-2026 11:00

BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei

O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car

Planeta 08-11-2026 10:20

Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți

Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To

Planeta 06-11-2026 20:00

Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa

Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este

Planeta 06-11-2026 17:03

India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului

Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei

Planeta 05-11-2026 18:58

Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)

Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian

Planeta 05-11-2026 08:37

Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa

Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky

Planeta 04-11-2026 11:53

Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an

Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.

Planeta 04-11-2026 10:00

India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică

Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare

Planeta 03-11-2026 12:27

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi