logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)

Imagine din galeria Agerpres

Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara la 24 iunie 2026, transmit agențiile EFE și Reuters.

'În acest moment, avem rapoarte privind 32 de decese, fără a lua încă în calcul cifrele pe care le-ar putea furniza statul La Guaira, și peste 700 de răniți care au fost aduși la urgențe, atât la spitalele publice, cât și la centrele medicale private', a declarat președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, într-o transmisiune a postului de televiziune de stat Venezolana de Television (VTV).

Conform Serviciului seismologic american USGS, un prim seism, cu magnitudinea 7,2, s-a produs la ora 22:04 GMT, la o adâncime de 21,9 de kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas. Al doilea, cu magnitudinea 7,5 și la o adâncime de 10 kilometri, a fost înregistrat 39 de secunde mai târziu la 45 kilometri distanță de primul.


***
2026

17 iunie - O persoană a murit, iar alte 8 au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 6,3 care a zguduit prefectura autonomă mongolă și tibetană Haixi, din provincia Qinghai, situată în nord-vestul Chinei. Seismul s-a produs la ora locală 17:06, la o adâncime de 10 kilometri.
17 iunie - Un cutremur cu magnitudinea 6,7, care a lovit provincia Central Sulawesi din Indonezia, a provocat moartea unei persoane și a afectat peste 300 de locuitori, potrivit Agenției naționale pentru gestionarea dezastrelor din această țară.
8 iunie - Un cutremur cu magnitudinea de 7,8, s-a produs în Filipine, la ora 07:37 (duminică, 23:37 GMT), în apropierea coastelor insulei Mindanao, la o adâncime de 55 km și s-a soldat cu cel puțin 68 de morți (conform unui bilanț din 16 iunie) și cu prăbușirea a numeroase clădiri. Seismul a fost urmat de peste zece replici. Centrul de Alertă pentru Tsunami din Pacific (PTWC), cu sediul în Hawaii, a avertizat asupra riscului de valuri de tsunami de-a lungul coastelor din Filipine, Indonezia, Taiwan, până în Japonia.

26 mai - Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a lovit nordul Chile, la aproximativ 30 de kilometri est de orașul Calama, la o adâncime de 101,3 kilometri, în deșertul Atacama.
19 mai - Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în nordul Japoniei, la ora locală 20:22 (11:22 GMT), în largul prefecturii nordice Miyagi. Nu au fost semnalate pagube materiale sau victime omenești imediate.
4 mai - Un cutremur cu magnitudinea 6 a zguduit provincia filipineză Samar, la ora 06:09:46 GMT.

Epicentrul a fost situat la o adâncime de 10 kilometri.
20 aprilie - Un seism cu magnitudinea preliminară 7,4 s-a în Japonia, la ora 16:53 (07:53 GMT) în apele Pacificului, în largul nordului prefecturii Iwate. Mișcările telurice au fost atât de violente încât clădirile înalte s-au clătinat până la Tokyo, la câteva sute de kilometri distanță. Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) a anunțat o magnitudine de 7,3, precizând că seismul s-a produs la o adâncime de 13 kilometri. A fost emisă o avertizare de tsunami. În urma seismului puternic, circulația trenului de mare viteză Shinkansen pe ruta Tokyo-Aomori a fost întreruptă. La scurt timp după cutremur, un tsunami de 80 de centimetri a lovit în zona unui port din Kuji, în prefectura Iwate.

24 martie - Un cutremur foarte puternic, de mare adâncime, s-a produs în largul statului insular Tonga, din Pacificul de Sud, la ora locală 17:37 (04:37 GMT). Epicentrul a fost la 166 de kilometri vest de Neiafu, al doilea oraș ca mărime din Tonga, la o adâncime de 229 de kilometri.

3 martie - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în zona insulei indoneziene Simeulue, în apropierea coastei de vest a Sumatrei, fără a rezulta victime sau pagube materiale considerabile, conform rapoartelor preliminare.

23 februarie - Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în apropierea statului american Alaska, la o adâncime de 1 km. Nu a fost emisă nicio alertă în urma seismului.
3 februarie - Un seism de magnitudine 6,0 s-a produs la ora 15:33 GMT, în Myanmar, la o adâncime de 10 kilometri. Nu au fost raportate victime sau pagube imediate.

29 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs la ora 07:30 GMT, în regiunea Insulelor Sandwich de Sud, la o adâncime de 10 kilometri.
28 ianuarie - Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs la ora 06:47:03 GMT, în zona insulei Mindanao din Filipine, la o adâncime de 10 kilometri.
16 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs la ora 03:25 GMT (15 ian., 19:25), la o adâncime de 10 kilometri, la 295 de kilometri de orașul Bandon, din statul american Oregon.
13 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6,4 s-a produs în apropierea arhipelagului Insulele Kurile, la o adâncime de 69 de kilometri și la aproximativ 130 kilometri sud-est de orașul Kurilsk. Nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate.
10 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6,8 s-a produs la ora 14:58:25 GMT, în largul arhipelagului Insulele Talaud din Indonezia, la o adâncime de 77 de kilometri.
2 ianuarie - Un seism cu magnitudinea de 6,5 pe scara Richter s-a produs în Mexic. Cutremurul a avut epicentrul în largul coastelor statului Guerrero din sudul țării, în Oceanul Pacific, însă efectele sale au fost resimțite în mai multe orașe, inclusiv în capitala Mexicului, obligând-o pe președinta țării, Claudia Sheinbaum, să suspende conferința de presă zilnică. Nu au fost raportate pagube materiale sau pierderi de vieți omenești.

2025

27 decembrie - Un cutremur cu magnitudinea 7.0 s-a produs în mare, la aproximativ 32 de kilometri orașul taiwanez de coastă Yilan (nord-est), la o adâncime de 73 de kilometri. Cutremurul a fost resimțit puternic și în capitala Taipei.
24 decembrie - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în comitatul Taitung din sud-estul Taiwanului, la o adâncime de 11,9 km, zguduind clădirile din capitala Taipei. Nu au fost raportate victime și nici pagube materiale.
8 decembrie - Un seism cu magnitudinea preliminară 7,6 s-a produs în Japonia, la ora locală 23:15 (14:15 GMT), la o adâncime de 50 de kilometri și la 80 de kilometri în largul coastelor prefecturii Aomori. Cutremurul a avut magnitudinea 6 pe scara seismică niponă cu 7 niveluri în zonele cele mai afectate, cum ar fi prefectura Aomori. Tsunami de 20 până la 50 de centimetri au fost înregistrate în zonele situate de-a lungul coastelor Pacificului. Nu au fost raportate probleme la centralele nucleare din regiune, administrate de Tohoku Electric Power și Hokkaido Electric Power. Cel puțin 52 de persoane au fost rănite.
4 decembrie - Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs la ora locală 15:44 (07:44 GMT) în China, în regiunea Xinjiang din nord-vestul țării învecinată cu Kârgâzstanul, la o adâncime de 10 km.

3 noiembrie - Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs în Afganistan, puțin înainte de ora 20:30 GMT, în localitatea Kholm, din provincia Samangan, în apropiere de orașul Mazar-e-Sharif, la o adâncime de 28 de kilometri. Cutremurul a fost resimțit până în capitala Kabul, aflată la sute de kilometri distanță. Cel puțin 20 de persoane au murit și circa 320 au fost răniți în provinciile Samangan și Balkh.

28 octombrie - Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs în Marea Banda, în largul Indoneziei, la o adâncime de 137 de kilometri.
27 octombrie - Un seism cu magnitudinea 6,5, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), a fost resimțit în mai multe insule din Antile. Epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 162 de kilometri est de insula La Désirade, la o adâncime de circa zece kilometri. Cutremurul s-a produs la ora locală 08:38 (12:38 GMT).
27 octombrie - Un seism cu magnitudinea 6,1 a fost înregistrat în orașul Sindirgi, din vestul Turciei, a anunțat Agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD). Cutremurul, produs la ora 22:48 (19:48 GMT), a fost resimțit și în numeroase alte orașe din această parte a țării, inclusiv la Istanbul și Izmir.
10 octombrie - Un cutremur cu magnitudinea 7,4 s-a produs, la ora 01:43 GMT, în sudul Filipinelor, la circa 20 de kilometri în largul orașului Manay, de pe insula Mindanao. A fost emisă alertă de tsunami pentru Filipine, Palau și Indonezia, dar la câteva ore aceasta a fost ridicată.
7 octombrie - Un seism cu magnitudinea 6,6 s-a produs în Papua Noua Guinee. Epicentrul seismului s-a aflat la 26 de kilometri de orașul Lae, localizat în provincia Morobe și la o adâncime de 10 kilometri. Nu au fost raportate pagube materiale imediate și nici nu a fost emisă alertă de tsunami.

30 septembrie - Un cutremur cu magnitudinea 6,9 a lovit coasta centrală a Filipinelor, distrugând drumuri și clădiri și provocând pene de curent. Au murit 74 de oameni, potrivit unui bilanț actualizat la 9 octombrie, după ce au fost recuperate încă două corpuri de sub dărâmături.
19 septembrie - Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a fost înregistrat în Pacific, în largul peninsulei Kamceatka, din Rusia, declanșând o avertizare de tsunami care ulterior a fost ridicată, a anunțat Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS). Cutremurul a avut loc la 128 de kilometri est de orașul rus Petropavlovsk-Kamceatski, la o adâncime de 10 kilometri, și a avut cel puțin cinci replici.
13 septembrie - Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit în apropierea coastei de est a regiunii Kamceatka din Rusia, însă nu a existat risc de tsunami. Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite a estimat cutremurul la magnitudinea de 7,4, cu o adâncime de 39,5 km, iar Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe a evaluat magnitudinea la 7,1, cu o adâncime de 10 km.

31 august - Cel puțin 600 de oameni au murit și aproximativ 2.000 au fost răniți după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 6 și mai multe replici au zguduit estul Afganistanului (districtele Nurgal, Sawkay, Watapur, Dara Pech și Chapi Dara). Epicentrul cutremurului s-a produs la o adâncime de 8 kilometri.
25 august - Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs în apele din largul Insulelor Kurile din Rusia, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ). Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
10 august - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în jurul orei 19:53, în provincia Balikesir, din vestul Turciei, la o adâncime de 11 kilometri, iar mișcările seismice au fost resimțite până la Istanbul și Izmir, la peste 200 de kilometri distanță, a declarat Agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD). O persoană a murit, 29 de persoane au fost rănite, iar 16 clădiri s-au prăbușit.
7 august - Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs la ora locală 15:45 (07:45 GMT), la 128 de kilometri depărtare de coastele nord-estice ale Taiwanului, la o adâncime de 88,1 kilometri.

29 iulie - Un cutremur cu magnitudinea de 8,8, cel mai puternic din regiune în aproape 73 de ani, s-a produs în largul coastei rusești a Peninsulei Kamceatka, declanșând tsunamiuri în Rusia și Japonia și generând alerte în aproape fiecare țară de pe coasta Pacificului. Potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS), cutremurul a avut loc în jurul orei locale 11:24 (23:24 GMT), la o adâncime de 20,7 km, la 126 km de coasta orașului Petropavlovsk-Kamceatski, capitala acestei regiuni din Extremul Orient rus. Cutremurul a fost cel mai puternic înregistrat în Kamceatka din 5 noiembrie 1952, cel mai puternic la nivel global după dezastrul de la Fukushima din Japonia (martie 2011) și totodată unul dintre cele mai puternice șase cutremure măsurate vreodată. În portul Severo-Kurilsk, în nordul Insulelor Kurile din Rusia, mai multe tsunamiuri succesive au inundat străzile, iar unii dintre cei 2.000 de locuitori au fost evacuați, potrivit Ministerului Situațiilor de Urgență. În district a fost declarată stare de urgență. În Japonia, oamenii s-au deplasat către zonele mai înalte, în special pe insula nordică Hokkaido. Angajații centralei nucleare Fukushima (nord), distrusă de un cutremur puternic și un tsunami în martie 2011, au fost evacuați. Seismul a fost urmat de replici cu magnitudini de 6 și 5,6 înregistrate în Oceanul Pacific la distanțe de 164 de kilometri, respectiv 241 de kilometri sud-est de orașul Severo-Kurilsk, pe insula Paramushir.
16 iulie - Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS). Epicentrul seismului a fost localizat la o distanță de 87 de kilometri sud de Sand Point, mic oraș din arhipelagul insulelor Shumagin, la o adâncime de 20,1 kilometri.
14 iulie - Un seism cu magnitudinea 6,8 s-a produs, la ora 05:49 GMT, în regiunea Insulelor Tanimbar din Indonezia, la o adâncime de 10 kilometri.

8 iunie - Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a zguduit timp de mai multe secunde Bogota și alte orașe din Columbia. Epicentrul seismului, care s-a produs la ora locală 08:08 (13:08 GMT), a fost localizat în Paratebueno, o localitate din centrul țării, situată la aproximativ 187 de kilometri de capitala columbiană.
6 iunie - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a fost înregistrat în regiunea Atacama, din nordul Chile, fără a provoca victime, dar lăsând peste 20.000 de oameni fără curent electric. Seismul s-a produs la ora locală 13:15 (17:15 GMT), la 54 de kilometri sud de orașul Diego de Almagro.

22 mai - Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în largul coastei insulei Creta, în Grecia, la o adâncime de 77 km (47,85 mile).
20 mai - Un seism cu magnitudinea 6,6 s-a produs în largul coastelor din Papua Noua Guinee, la adâncimea de 52,7 kilometri, la o distanță de aproximativ 117 kilometri de orașul Angoram.
11 mai - Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în nordul insulei Sumatra din Indonezia, la o adâncime de 89 de kilometri.

26 aprilie - Cel puțin 20 de oameni au fost răniți și peste 100 de locuințe au fost distruse după un seism cu magnitudinea 6,3, produs în provincia Esmeraldas, din nord-vestul Ecuadorului, la o adâncime de 35 de kilometri, în jurul orei locale 06:45 (11:45 GMT).
23 aprilie - Un puternic seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs la ora 12:49 (09:49 GMT) în Turcia, cu epicentrul în zona Silivri, la aproximativ 80 de kilometri vest de Istanbul, la o adâncime de 6,92 kilometri. Acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în ultimii ani în orașul cu 16 milioane de locuitori. Nu au fost raportate pagube imediate, însă mulți locuitori au ieșit pe străzi. Seismul a fost urmat de peste 185 de replici, cu magnitudini de la 4 la 5.
5 aprilie - Un seism cu magnitudinea 6,9 s-a produs în largul insulei New Britain, în Papua Noua Guinee, la ora locală 06:04 (20:04 GMT), la aproximativ 194 de kilometri sud-est de cel mai apropiat oraș, Kimbe. Cutremurul, de mică adâncime, a declanșat o alertă de tsunami, care a fost ulterior ridicată.

30 martie - Un seism de magnitudine 7 s-a produs în Oceanul Pacific, la est de Insulele Tonga, la o adâncime de 10 kilometri. Nu au fost raportate victime și, inițial, nu a fost emisă nicio avertizare de tsunami. Ulterior, sistemul de avertizare de tsunami din Pacific a emis o alertă cu privire la pericolul producerii unor valuri de tsunami până la 300 de kilometri distanță față de epicentrul seismului, de-a lungul coastelor Insulelor Tonga.
28 martie - Un seism cu magnitudinea de 7,7 s-a produs în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine. Cutremurul a avut epicentrul în apropierea orașului Mandalay, la o adâncime de 10 km, și s-a produs la ora locală 14:20 (06:20 GMT). În capitala Myanmarului, Naypyidaw, străzile au fost sparte de zguduituri și bucăți de tavan au căzut în clădiri. Zguduituri puternice au fost resimțite și în Thailanda, provocând panică la Bangkok, unde birourile și magazinele au fost evacuate, iar circulația trenurilor pe unele linii de metrou a fost oprită. Seismul a fost resimțit și în provincia chineză Yunnan (sud-vest), potrivit agenției chineze de fizică a pământului, care a înregistrat o magnitudine de 7,9. Bilanțul cutremurului ajunsese, la 7 aprilie, la cel puțin 3.514 morți, peste 4.589 de răniți și 210 persoane date dispărute.
21 martie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în Oceanul Pacific, la sud de Panama, în apropierea insulei Coiba, la o adâncime de doar 10 kilometri, fiind resimțit puternic în unele zone din Panama și din Costa Rica vecină, deși autoritățile locale nu au raportat imediat pagube.
6 martie - Un seism cu magnitudinea 6,3 a avut loc în zona orașului Antofagasta, din nordul statului Chile, la o adâncime de 93 de kilometri.

25 februarie - Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în nordul Indoneziei, la ora 22:55 GMT, în largul coastelor insulei Sulawesi.
8 februarie - Un cutremur cu magnitudinea 7,6 s-a produs în Marea Caraibilor, fiind emisă o alertă de tsunami pentru Cuba, Honduras și Insulele Cayman, care a fost ridicată ulterior.
7 februarie - Un seism cu magnitudinea 6 a zguduit sudul Insulelor Fiji, la ora locală 22:27, la o adâncime de 59,2 km. Pe moment nu au fost raportate victime sau pagube.

20 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6,4 s-a produs în sudul Taiwanului, în apropiere de orașul Chiayi, la o adâncime de 9,4 kilometri.
12 ianuarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a lovit o regiune din sud-vestul Mexicului, la 8 kilometri de Coalcoman de Vazquez Pallares, la o adâncime de 86,2 kilometri, fără a fi raportate victime sau pagube imediate.
7 ianuarie - Un cutremur puternic produs în regiunea himalayană Tibet, în sud-vestul Chinei, s-a soldat cu cel puțin 126 de morți și a provocat prăbușirea a numeroase clădiri, seismul fiind simțit până în Nepalul vecin. Cutremurul, cu magnitudinea 6,8 grade, s-a produs în cantonul Tingri, situat nu departe de granița chino-nepaleză, potrivit agenției naționale de resort din China (CENC). Serviciul geologic al Statelor Unite (USGS) a raportat o magnitudine de 7,1. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, Suzana Cristache Drăgan; editor: Ionela Gavril, editor online: Anda Badea)

Afisari: 2732

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant

Documentare 23-10-2026 10:00

Târgul Art Basel Paris, ediția 2026 (23-25 octombrie)

Târgul Art Basel Paris, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2026, la Grand Palais sub conducerea lui Karim Crippa, director al Art Basel Paris. Evenimentul va reuni 211 expozanți din 41 de țări în cadrul secțiunilor sale - Galeries, Emergence și Premise, cu aproape 30 de galerii care participă la târg pentru pr

Documentare 23-10-2026 09:00

23 octombrie - Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (ONU)

Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor (International Snow Leopard Day) este sărbătorită la data de 23 octombrie. În anul 2024, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 23 octombrie Ziua Internațională a Leopardului Zăpezilor pentru a consolida cooperarea internațională și regională în sprijinul eforturilor de conservare a leopardului de zăpadă, avâ

Documentare 23-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul Greco-catolice Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului Romano-catolice Sf. Ioan din Capistrano, pr.

Documentare 23-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 octombrie

Este a 296-a zi a anului 2026. Au mai rămas 69 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 18 h 19 m. Luna răsare la 16 h 49 m și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î

Documentare 22-10-2026 09:30

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)

Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din