Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas (GALERIE FOTO/VIDEO)
Două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 conform serviciului seismologic american (United States Geological Survey, USGS), au lovit succesiv miercuri Venezuela, unde jurnaliști ai AFP au văzut clădiri prăbușite și au asistat la scene de panică în capitala Caracas.
Niciun bilanț nu a fost făcut public imediat. Conform USGS, un prim seism cu magnitudinea de 7,2 s-a produs la ora 22:04 GMT la o adâncime de 21,9 de kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas. Al doilea, cu magnitudinea de 7,5 și la o adâncime de 10 kilometri, a fost înregistrat 39 de secunde mai târziu la 45 kilometri distanță de primul.

Foto: (c) Gaby Oraa/REUTERS
Tot potrivit USGS, este vorba despre un 'eveniment dublu' și despre o 'catastrofă care ar putea avea o amploare considerabilă'. 'Este probabil ca bilanțul să fie sever și daunele să fie semnificative', a scris institutul.
În Caracas, fotoreporteri ai AFP au văzut echipele de salvare organizându-se în jurul clădirilor prăbușite. Oameni scoși de sub dărâmături au fost fixați pe tărgi, în timp ce alții au fost transportați spre ambulanțe.
O jurnalistă a AFP a văzut o clădire de 22 de etaje distrusă în întregime în cartierul Altamira. În exterior, oamenii strigau numele celor apropiați, iar unii voluntari se urcau pe dărâmături. 'Avem nevoie de lanterne!', striga unul dintre ei.

REUTERS TV/via REUTERS
Ministrul de interne Diosdado Cabello a declarat că mai multe clădiri s-au prăbușit în capitală și a indicat că a ordonat oprirea alimentării cu gaze. 'Unele structuri au fost avariate și vrem să evităm orice accident legat de gaze', a scris el pe X.
Mulți oameni panicați au ieșit în stradă, potrivit jurnaliștilor AFP.
'A fost incredibil, nici măcar nu știu cât a durat. Eram la ultimul etaj și au căzut destul de multe lucruri', a povestit pentru AFP Heidi Romero, o comerciantă de 42 de ani. Ea a spus că a evacuat pe scări centrul comercial foarte aglomerat în care se afla, în cartierul Altamira din capitala venezuelană.
'Tot peretele s-a fisurat, au căzut lucruri din tavan. A fost oribil', a mărturisit în stradă Odalis Escalona, 54 de ani, care lucrează într-o bancă.
În capitală au fost semnalate pene de curent.

REUTERS TV/via REUTERS
Carmen Guedez, 69 de ani, se afla în camera surorii ei imobilizate la pat când pământul a început să se cutremure. 'Intensitatea a continuat să crească', a explicat pentru AFP această administratoare care locuiește într-un cartier de clasa mijlocie de la periferia înaltă a capitalei. 'Am început să văd ferestrele mișcându-se, apoi totul a început să se scuture. Sora mea, o vecină și cu mine am rămas înghesuite una lângă alta, nu puteam ieși', a mărturisit ea.
Cutremurul a fost resimțit până în Columbia, în capitala Bogota, deși aceasta se află la o distanță de 1.000 de kilometri în linie dreaptă.
Potrivit Unității columbiene de gestionare a riscurilor și dezastrelor, 'nu există risc de tsunami pe coasta caraibiană a Columbiei'.
'Caracteristicile acestui eveniment, cu o adâncime mică și o magnitudine mare, fac ca undele să se propage prin toată scoarța terestră, motiv pentru care a fost resimțit pe scară largă pe teritoriul columbian', a explicat Freddy Tovar, coordonatorul Rețelei seismologice naționale din Columbia. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2025-2026)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Risc de inundații și valuri uriașe: California se pregătește pentru o serie de furtuni
California se pregătește începând de vineri pentru o serie de furtuni însoțite de ploi abundente, care riscă să genereze valuri uriașe și chiar să inunde, din nou, anumite orașe costiere, informează AFP. Valuri cu înălțimi de aproximativ nouă metri sunt așteptate în apele din largul orașului San Francisco și de-a
Declinul criosferei depășește limitele planetare de siguranță (studiu)
Degradarea zonelor înghețate ale Pământului a depășit limitele planetare de siguranță, ceea ce generează riscuri tot mai mari, pe termen lung, pentru ecosisteme și societățile umane, au constatat autorii unui studiu realizat recent, informează vineri Xinhua. Studiul, publicat în revista Science, examinează patru indicatori pr
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Peru
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 5,6 s-a produs vineri în proximitatea regiunilor costiere ale statului Peru, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 10 kilometri, au precizat specialiștii de la GFZ. AGERPRES/(AS - redactor: Florin
COP31: Țările și-au prezentat divergențele, înaintea unei potențiale decizii finale
Renunțarea la combustibilii fosili, electricitate, finanțare pentru adaptare: liderii lumii care participă la marea reuniune anuală dedicată climei, COP31, au publicat vineri un prim rezumat al priorităților anunțate de diverse țări, încă foarte diferite între ele și uneori chiar opuse, înaintea unei potențiale decizii finale, informează AFP.
Delhi devansează Lahore în clasamentul celor mai poluate orașe pe fondul scăderii calității aerului
Capitala Indiei, Delhi, a devansat Lahore, un oraș din Pakistan, și a devenit vineri cel mai poluat oraș din lume, după ce calitatea aerului a atins niveluri periculoase, iar vizibilitatea a scăzut dramatic când smogul a învăluit orașul de 20 de milioane de locuitori, informează Reuters. Indicele calității aerului (AQI) în De
Lumea se confruntă cu o 'depășire ireversibilă' a limitelor în ceea ce privește încălzirea globală, avertizează un raport
Lumea se îndreaptă către o 'depășire ireversibilă' a pragului de încălzire globală periculoasă, cu excepția cazului în care guvernele renunță la combustibilii fosili și încep să reducă rapid emisiile, avertizează un raport citat joi de DPA/PA Media. Cea mai recentă
India/ Capitala New Delhi, sufocată de ceață toxică
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens și toxic, calitatea aerului fiind de peste o săptămână neîntreruptă 'foarte slabă', o criză de mediu care sufocă orașul încă de la 2 noiembrie, transmite agenția de presă EFE. Indicele oficial al calității aerului era situat în jurul valo
COP31: Conflictele nu trebuie să distragă atenția de la acțiunile climatice, avertizează lideri internaționali
Războaiele și disputele comerciale nu ar trebui să distragă atenția lumii de la eforturile de combatere a încălzirii globale, au declarat lideri prezenți miercuri în Antalya, la conferința climatică COP31, în timp ce negociatorii se pregăteau să elaboreze un nou acord menit să limiteze schimbările climatice, transmite Reuters.
Furtuna Charles a ajuns în Portugalia: Peste 200 de curse aeriene anulate, școlile au fost închise (GALERIE FOTO)
Companiile aeriene au anulat peste 200 de curse spre și dinspre Portugalia, unde școlile și sute de supermarketuri și magazine au fost închise miercuri în contextul în care furtuna Charles a atins uscatul în această țară, aducând cu sine ploi abundente și vânturi extrem de puternice, informează Reuters. Deși
COP31: Secretarul general al ONU a cerut eliminarea combustibililor fosili
Secretarul general al ONU a cerut miercuri la COP31 din Turcia ''dispariția'' combustibililor fosili, ''la fel ca dinozaurii'', și a îndemnat oamenii să-și deschidă ochii cu privire la grupurile de lobby care protejează acești carburanți, în timpul unei sesiuni a summitului internațional privind clima, dedicată șefilor de s
Bilanțul incendiilor din Indonezia se ridică la 2,9 milioane de hectare distruse, potrivit unei organizații independente
Incendiile care devastează Indonezia de câteva luni, alimentate de un fenomen El Nino puternic, au distrus 2,88 milioane de hectare de teren de la începutul anului 2026, a declarat miercuri pentru AFP o organizație de monitorizare prin satelit. Bilanțul anterior furnizat de organizația de monitorizare Nusantara Atlas indica 1,9 mil
Unul dintre ultimele ecosisteme oceanice nealterate, descoperit de cercetători în Insulele Marshall
Doi atoli de corali izolați, situați în Insulele Marshall, la nord-est de Australia, în Oceanul Pacific, se numără printre 'ultimele ecosisteme sălbatice și sănătoase' ale oceanului, neafectate de activitatea umană, conform cercetătorilor, informează miercuri agenția de presă Xinhua. Bikar și Bokak, cei mai nordici atoli din Insulele Marsha
India/ Senzorii de monitorizare a calității aerului, depășiți de amploarea poluării
Poluarea care afectează capitala indiană, New Delhi, a atins o concentrație atât de mare încât a depășit capacitatea senzorilor responsabili cu măsurarea calității aerului, a recunoscut Biroul guvernamental pentru controlul poluării (CPCB), transmite miercuri AFP. Concentrația de microparticule PM2,5 din aer, cele mai nocive, care este î
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Guatemala; seismul a fost resimțit și în El Salvador și Nicaragua
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs marți în largul coastelor din Guatemala, zguduind clădirile din capitala acestei țări, Ciudad de Guatemala, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Autoritățile locale nu au raportat deocamdată pagube materiale majore și nici victime omenești. USGS
Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende
Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creștere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP. Raportul, publicat de Centrul












