Reciclarea plasticului rămâne un ''mit'', avertizează Greenpeace
Ratele de reciclare a plasticului sunt în declin în Statele Unite în timp ce producţia este în creştere, potrivit unui raport publicat luni de Greenpeace SUA, ce califică drept ''ficţiune'' existenţa unei economii circulare a plasticului cu care se laudă acest sector, informează AFP.
Potrivit acestei analize, gospodăriile americane au generat 51 de milioane de tone de deşeuri plastice în 2021, dintre care doar 2,4 milioane de tone au fost reciclate.
Tendinţa este în scădere în special după ce China a încetat să mai accepte deşeuri plastice din Occident în 2018 şi în acelaşi timp de a recicla o parte dintre acestea. În plus, preţurile producţiei plasticelor scad drept efect al unei industrii care se dezvoltă rapid.
''Grupurile industriale şi marile companii au făcut presiune pentru a prezenta reciclarea ca soluţie'', a explicat pentru AFP Lisa Ramsden, din cadrul Greenpeace SUA. ''În acest fel, s-au eschivat de orice fel de responsabilitate'', a adăugat ea, menţionând companii precum Coca-Cola, PepsiCo, Unilever şi Nestlé.
Potrivit Greenpeace SUA, doar două tipuri de plastice sunt acceptate în cele mai multe dintre cele 375 de centre de recuperare a materialelor de pe teritoriul ţării.
Primul este tereftalatul de polietilenă (PET), utilizat în mod frecvent pentru fabricarea sticlele de apă şi de suc, iar al doilea este polietilenă de înaltă densitate (PE-HD), utilizată de exemplu în cazul recipientelor pentru şampon şi a produselor menajere.
Aceste două tipuri sunt catalogate ca fiind numărul 1 şi 2, potrivit standardelor utilizate, care numără în total şapte sortimente de plastice.
Dar a fi reciclabil în teorie, nu înseamnă că produsele sunt efectiv reciclate.
Potrivit raportului, PET şi PE-HD au rate de recondiţionare de 20,9% şi respectiv 10,3% - în scădere în comparaţie cu cea mai recentă anchetă a Greenpeace SUA din 2020.
În plus, plasticele de tipul 3 şi 7 - care includ pungile din plastic, jucăriile pentru copii, ambalajele de iaurt etc - au fost recondiţionate la rate mai mici de 5%.
Chiar dacă poartă simbolul care indică o posibilă reciclare, produsele care utilizează plastice de tipul 3 la 7 nu sunt în realitate atât de reciclabile pentru a fi clasate ca atare de Federal Trade Commission (FTC).
Nesustenabile din punct de vedere economic
Potrivit raportului, practica reciclării plasticului nu funcţionează din cinci motive.
În primul rând, cantitatea de deşeuri plastice este atât de mare, încât este extrem de dificilă o colectare integrală.
În plus, chiar dacă ar fi recuperate integral, întrucât aceste deşeuri nu pot fi reciclate împreună, ar fi practic ''imposibilă trierea a mii de miliarde de produse'', potrivit raportului.
În al treilea rând, procesele de reciclare a plasticului sunt la rândul lor nocive pentru mediul înconjurător, expunând angajaţii la substanţe chimice şi generând microplastice.
Al patrulea motiv este că aceste plastice reciclate nu pot fi reutilizate ca ambalaje pentru alimente din cauza riscurilor de toxicitate.
În cele din urmă, reciclarea este prea scumpă, potrivit acestui ONG: ''Plasticele noi sunt în competiţie directă cu cele reciclate'', iar primele ''sunt cu mult mai ieftine de produs pentru o calitate mai bună'', subliniază raportul.
Lisa Ramsden a lansat un apel pentru privilegierea recipientelor non-plastic reutilizabile şi pentru susţinerea unui tratat internaţional pe tema plasticului, a cărui elaborare a fost lansată anul acesta de ONU.
Ea a subliniat că problema care vizează reciclarea plasticului este unică şi nu se aplică metalelor sau cartonului. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect













