Taifunul Nanmadol a dezlănţuit precipitaţii record asupra Japoniei, două persoane au murit
Taifunul Nanmadol, una dintre cele mai puternice furtuni care s-a abătut asupra Japoniei în ultimii ani, a adus luni vânturi feroce şi precipitaţii record în vestul arhipelagului, provocând moartea a cel puţin două persoane, perturbând transporturile şi forţând producătorii să-şi suspende operaţiunile, informează Reuters.
Prim-ministrul Fumio Kishida şi-a amânat plecarea la New York, unde urma să ţină un discurs la Adunarea Generală a ONU.
''Mi-am amânat plecarea programată astăzi pentru a face bilanţul pagubelor provocate de taifun şi pentru a lua toate măsurile posibile pentru redresare'', le-a declarat Kishida reporterilor luni seară. ''Dacă circumstanţele permit, voi pleca mâine dimineaţă''.
Nanmadol, cel de-al 14-lea taifun al sezonului, a atins uscatul în apropierea oraşului Kagoshima duminică seară după care s-a abătut asupra insulei vestice Kyushu şi asupra insulei principale Honshu luni dimineaţă.
Un râu din prefectura Miyazaki în Kyushu a ieşit din matcă inundând terenuri şi drumuri, potrivit imaginilor difuzate de postul public de televiziune NHK. Într-o altă înregistrare apare o casă de pe malul unui râu pe jumătate suspendată deasupra unui torent, acoperişul din tablă al unei benzinării smuls, un afiş dărâmat de pe o clădire şi atârnând peste stradă.
''Trebuie să rămânem extrem de vigilenţi în ceea ce priveşte ploile, furtunile, valurile înalte şi valurile de furtună'', a anunţat un oficial al Agenţiei meteorologice japoneze (JMA) cu prilejul unei conferinţe de presă.
NHK a spus că un bărbat a fost găsit decedat în interiorul autovehiculului său inundat până la acoperiş în mijlocul unui câmp, iar un alt bărbat a decedat după ce a fost prins de o alunecare de teren.
O altă persoană a fost dată dispărută, iar cel puţin 87 de oameni au fost răniţi, potrivit NHK.
Circa 340.000 de locuinţe, cele mai multe situate în Kyushu, au rămas fără electricitate luni, a spus ministrul Comerţului, în timp ce Kyushu Railway Co a anunţat că a sistat operaţiunile în Kyushu, în timp ce Japan Airline Co Ltd şi ANA Holdings au anulat circa 800 de zboruri, a relatat postul NHK.
Furtuna a atins din nou uscatul în prefectura Shimane în vestul Honshu după ce s-a deplasat de-a lungul coastei luni dimineaţă şi se îndrepta înspre est cu o viteză de circa 35 de kilometri pe oră, potrivit JMA.
Furtuna va ajunge pentru a doua oară în Marea Japoniei şi se va deplasa de-a lungul coastei către nordul Honshu până marţi înainte de a traversa uscatul şi a se deplasa spre nord-est către Oceanul Pacific, a estimat agenţia.
O cantitate de până la 400 de mm de ploaie este aşteptată în regiunea Tokai din centrul Japoniei, centrul industrial al ţării, în umătoarele 24 de ore, a mai precizat agenţia.
Toyota Motor Corp se numără printre companiile care au anunţat că vor încetini producţia în anumite fabrici din cauza furtunii, însă nu au fost raportate pagube majore în domeniul industrial.
Cele mai multe şcoli erau oricum închise luni, când în Japonia este marcată o sărbătoare legală. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O erupție vulcanică pe insula indoneziană Flores a dus la închiderea aeroportului local
Un vulcan situat pe insula turistică indoneziană Flores a intrat în faza de erupție, provocând închiderea aeroportului local, au anunțat vineri autoritățile indoneziene, transmite AFP. Cea mai puternică erupție a Muntelui Lewotobi Laki-Laki, cu o înălțime de 1.703 metri, a avut loc vineri, la ora locală 11:15 (03:15 GMT
Mangrovele ar putea deveni emițătoare de dioxid de carbon odată cu creșterea nivelului mării (studiu)
Mangrovele, esențiale pentru echilibrul climei de pe Terra, ar putea absorbi mai puțin dioxid de carbon în viitor și ar putea chiar să înceapă să emită acest gaz cu efect de seră odată cu creșterea nivelului mărilor, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat miercuri, informează AFP. Mangrovele formează un ansamblu de vegetație
Furtuna tropicală Jangmi a adus ploi torențiale la Tokyo
Furtuna tropicală Jangmi, care se deplasa de luni de-a lungul coastei Japoniei la Pacific, a ajuns miercuri la Tokyo, provocând umflarea râurilor și blocarea a peste 600 de zboruri, în timp ce sute de mii de oameni din întreaga țară au fost îndemnați să evacueze, transmite AFP. În capitală și în zonele
Oamenii de știință au descoperit originile Eufratului, râul care a alimentat 'leagănul civilizației'
Acum aproximativ 5,4 milioane de ani două râuri curgeau prin Turcia și Siria de astăzi și se vărsau în Marea Mediterană - și în cele din urmă, s-au unit pentru a forma râul Eufrat, sugerează noi cercetări ale căror concluzii au fost publicate luni, Nature Geoscience, transmite Live Science. Eufratul a jucat un rol esențial &icir
O furtună violentă care se îndreaptă spre Tokyo a făcut nouă răniți pe teritoriul Japoniei
O furtună tropicală violentă care se deplasează pe coasta japoneză spre Tokyo a rănit nouă persoane, au anunțat marți autoritățile japoneze, în timp ce aproape 50.000 de locuințe au rămas fără curent electric și sute de zboruri sunt blocate la sol, transmite AFP. Agenția Meteorologică Japoneză a avertizat cu privire la formarea unor valu
Caniculele timpurii riscă să genereze 'un impact mai mare' decât în timpul verii, avertizează un climatolog
Valurile timpurii de căldură, care au tendința de a deveni mai frecvente, riscă să genereze 'un impact mai mare' decât caniculele estivale, a avertizat climatologul francez Cristophe Cassou într-un interviu pentru AFP, la finalul unui episod meteorologic pe durata căruia temperaturile din Europa de Vest au stabilit noi recorduri pentru luna mai.
Trei alpiniști letoni au murit în timpul unei escalade pe Muntele McKinley din Alaska
Trei alpiniști letoni au căzut și au murit în timpul unei escalade pe Muntele McKinley din Parcul Național și Rezervația Denali din Alaska, în timp ce un al patrulea membru al echipei a supraviețuit și a fost salvat, a anunțat vineri o organizație de alpinism din țara lor de origine, transmite sâmbătă Reuters. Serviciul Parcu
BTA/ Sistemul AI dezvoltat de INSAIT prezice riscul de incendii de vegetație în Europa
Primul sistem de inteligență artificială (AI) pentru prezicerea riscului de incendii de vegetație în Europa, cu rezoluție înaltă și explicații accesibile publicului larg, FireScope AI, dezvoltat de Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie (INSAIT) din cadrul Universității din Sofia, a fost lansat, a anunțat Ministerul bulgar al Edu
Portugalia a doborât recordul de temperatură pentru luna mai
Portugalia a înregistrat un nou record de căldură pentru o zi din luna mai, cu o temperatură maximală de 40,3 grade Celsius măsurată miercuri în Mora, un oraș din centrul țării, a anunțat joi agenția meteorologică portugheză, precizând că precedentul record, care era de 40 de grade Celsius, fusese stabilit în mai 2001, informează AFP.
Caniculă/ Patru orașe din Italia, printre care și Roma, plasate sub alertă roșie (guvern)
Ministerul Sănătății din Italia a emis joi o alertă roșie - nivelul trei, cel mai ridicat - pentru orașele Roma, Florența, Bologna și Torino din cauza valului de caniculă care afectează Europa săptămâna aceasta, informează AFP. Temperaturile, neobișnuite pentru sfârșitul lunii mai, ar putea ajunge până la 33 de grade Celsius la Torino
Temperaturile globale se vor menține la niveluri record în următorii cinci ani (raport al OMM și Met Office)
Temperaturile medii globale ar putea atinge niveluri aproape record în următorii cinci ani, iar temperaturile din zonele arctice sunt preconizate să crească mai rapid în comparație cu alte regiuni, estimează un raport publicat j
Caniculă în India/ Guvernul face apel la economisirea apei
Cele 45 de orașe cu cele mai ridicate temperaturi din lume au fost înregistrate miercuri în India, cu valori de peste 43 de grade Celsius, iar guvernul condus de Narendra Modi a îndemnat populația să 'ia toate măsurile de precauție' necesare în fața caniculei mortale și să economisească apa, transmite AFP. 'Cu râuri se
Brazilia/ Defrișările, la cel mai scăzut nivel înregistrat după anul 2019
Defrișările din Pădurea Amazoniană din Brazilia au atins anul trecut cel mai scăzut nivel înregistrat după anul 2019. De asemenea, suprafața defrișată la nivel național a scăzut pentru prima dată sub un milion de hectare, conform unui raport publicat miercuri, citat de AFP. Aceste date colectate de rețeaua de monitorizare de referință MapBiomas reprezint
Laos/ O 'speranță' pentru găsirea în viață a șapte persoane, blocate de șapte zile într-o peșteră
Echipele de salvare își mențin 'speranța' în 'cursa contra cronometru' pentru găsirea în viață a șapte persoane rămase blocate de șapte zile într-o peșteră din Laos, transmite AFP. 'Avem în continuare mari speranțe că îi vom găsi pe mineri în viață, deoarece au intrat în mină cu provizii care
Nou record de temperatură stabilit în Franța pentru luna mai
Un nou record de căldură pentru luna mai a fost doborât marți în Franța, unde temperatura medie la nivel național a atins 24,8°C, potrivit Meteo-France, transmite AFP. În cursul zilei de luni temperatura medie a fost de 24,6°C. În acest context, șapte persoane au murit în Franța dire













