logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UPDATE Cel puţin şapte morţi în China după un seism cu magnitudinea 6,6

Imagine din galeria Agerpres

Cel puţin şapte morţi şi mai multe clădiri "grav avariate" reprezintă primul bilanţ oficial al unui puternic seism cu magnitudinea 6,6 care s-a produs luni într-o zonă muntoasă din sud-vestul Chinei, au anunţat mass-media de stat şi autorităţile locale, informează AFP.

Cutremurul a fost înregistrat la ora locală 12.52 (04:52 GMT) în provincia Sichuan, a precizat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) - un organism de referinţă la nivel mondial în domeniul seismelor.

Adâncimea seismului a fost estimată la 10 kilometri, iar epicentrul s-a aflat la 39 kilometri de cantonul Luding, a anunţat televiziunea publică chineză CCTV.

O înregistrare video difuzată de agenţia de presă China Nouă arată lustre balansându-se puternic, faţade din beton ale unor clădiri prăbuşite la sol şi stânci care blochează un drum în urma unei alunecări de teren.

Seismul a fost resimţit inclusiv la o distanţă de 200 de kilometri, în capitala provinciei Sichuan, metropola Chengdu, ai cărei 21 de milioane de locuitori se află în această perioadă în carantină la domiciliu din cauza unui focar de COVID-19.

Primul bilanţ oficial al seismului indică şapte victime, a precizat CCTV, care a citat declaraţiile făcute într-o conferinţă de presă de autorităţile din prefectura Garze, care administrează cantonul Luding.

"Locuinţe au fost grav avariate" şi "telecomunicaţiile au fost întrerupte" în anumite zone aflate în apropiere de epicentrul seismului, au dezvăluit autorităţile chineze.

Nori de praf

Cutremurul a fost "relativ puternic", a declarat o locuitoare din Chengdu, doamna Chen, care nu a dorit să îşi dezvăluie numele complet.

"Unii dintre vecinii mei de la parter au spus că l-au simţit foarte intens", a adăugat ea.

Întrucât oraşul Chengdu se află în lockdown, "oamenii nu au voie să îşi părăsească locuinţele, iar mulţi s-au grăbit să iasă în curţile" aflate în faţa complexelor rezidenţiale, a spus aceeaşi localnică.

Pentru moment, autorităţile chineze nu au precizat amploarea pagubelor materiale constatate în această metropolă.

Chengdu a prelungit duminică starea de carantină la domiciliu pentru locuitorii săi după ce câteva sute de cazuri noi de COVID-19 au fost detectate în oraş.

În apropiere de epicentrul seismului, telecomunicaţiile cu Moxi, o mică localitate cu 7.000 de locuitori, au fost întrerupte, a precizat televiziunea publică CGTN.

O înregistrare video publicată de Centrul chinez pentru reţele seismice arată prăbuşirea unor stânci pe un deal din cantonul Luding, care au ridicat în urma lor un nor de praf, precum şi linii telefonice balansându-se puternic sub efectul seismului.

Peste 500 de pompieri şi membri ai unor echipe de salvare au fost trimişi în zona epicentrului, a anunţat agenţia de presă China Nouă.

Centrul chinez pentru reţele seismice a anunţat mai multe replici care s-au produs după seismul iniţial.

Un locuitor din Congqing, un oraş-provincie al cărui centru se află la peste 400 de kilometri de epicentru, a declarat că seismul a fost resimţit "foarte clar" şi în acea zonă.

Sichuan, o provincie muntoasă cunoscută la nivel global pentru rezervaţiile sale de urşi panda, este lovită în general de mai multe ori pe lună de seisme cu intensităţi variabile.

În iunie, un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în această provincie, făcând cel puţin patru victime şi rănind zeci de persoane.

În mai 2008, un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea 7,9, a provocat 87.000 de morţi şi persoane declarate dispărute în Sichuan. Acea catastrofă a generat un adevărat şoc la scară naţională.

Printre victime s-au aflat mii de elevi ucişi în urma prăbuşirii unor şcoli construite cu sisteme de rezistenţă precare. Poliţia chineză a arestat atunci mai mulţi activişti care încercau să numere cu exactitate copiii decedaţi în urma acelui dezastru. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 09-10-2026 12:42

Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului

Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă

Planeta 09-10-2026 11:24

Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA

Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin

Planeta 08-10-2026 19:07

Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon

Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez

Planeta 08-10-2026 13:08

Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo

Planeta 08-10-2026 11:44

Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept

Planeta 08-10-2026 11:18

Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)

Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.

Planeta 07-10-2026 09:54

Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună

Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p

Planeta 06-10-2026 21:59

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)

Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin

Planeta 06-10-2026 10:12

COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi

Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de

Planeta 05-10-2026 17:55

Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor

Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen

Planeta 05-10-2026 14:01

Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive

Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs

Planeta 05-10-2026 13:09

Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici

Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir

Planeta 02-10-2026 15:53

Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)

Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de

Planeta 02-10-2026 14:32

VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta

Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac

Planeta 02-10-2026 13:54

Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau

Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și