Rusia: Stare de urgenţă decretată în regiunea Riazan din cauza incendiilor

Regiunea Riazan, situată la aproximativ 250 de kilometri est de Moscova, a anunţat luni că a declarat stare de urgenţă pentru a face faţă incendiilor forestiere care au devastat peste 8.000 de hectare în ultimele zile, informează AFP.
Guvernatorul interimar, Pavel Malkov, a afirmat pe Telegram că această măsură va face posibilă "mobilizarea mai multor mijloace pentru a proteja locuitorii şi teritoriile"."Suprafaţa cuprinsă de incendiu continuă să se extindă încet", a adăugat acesta, indicând că, potrivit serviciului de supraveghere aeriană a pădurilor, au fost afectate între 8.000 şi 9.000 de hectare.
Potrivit autorităţilor,"suprafaţa de ardere activă" a vizat luni 146 de hectare. La rândul său, ONG-ul Greenpeace a estimat, pe baza imaginilor din satelit, că au fost afectate cel puţin 11.000 de hectare.
Săptămâna trecută, fumul de la aceste incendii a ajuns să acopere părţi ale capitalei Moscova, provocând un răspuns puternic din partea autorităţilor.
Luni, primarul capitalei, Serghei Sobianin, s-a deplasat în zona incendiilor. Într-o declaraţie pe Telegram, el a spus că 8.500 de persoane şi 200 de echipamente suplimentare vor fi dislocate pentru stingerea incendiului.
Anterior, autorităţile regionale indicaseră că au fost mobilizate 900 de persoane, şapte avioane şi zece elicoptere.
Primarul Moscovei a subliniat că zona nu este foarte accesibilă, ceea ce a dus în principal la intervenţii cu avioane şi elicoptere. Dar, "cu buldozere şi maşini grele, pompierii se îndreaptă spre sursa incendiilor", a asigurat el.
Odată cu schimbările climatice, pe care le experimentează din plin, Rusia a fost lovită în ultimii ani de incendii forestiere grave, în special în Siberia şi Orientul Îndepărtat, întinderi uriaşi şi greu accesibile. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cutremurul din Myanmar ar fi putut fi rezultatul acumulării unei tensiuni subterane pe parcursul a 200 de ani (geofizician)
Decenii - posibil chiar două secole - de tensiune subterană au precedat puternicul seism care a lovit Asia de Sud-Est vineri, a declarat profesorul german de geofizică Martin Käser pentru agenția DPA. Junta militară aflată la putere în Myanmar a anunțat marți că
Indonezia/ Seism cu magnitudinea 6, în largul provinciei Maluku; nu a fost emisă alertă de tsunami
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs marți în largul provinciei Maluku din estul Indoneziei, fără a avea însă potențialul de a declanșa valuri mari, a declarat Agenția de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a țării, transmite Xinhua. Magnitudinea înregistrată inițial a fost 6,3, însă agenția a retrogradat-o ulte
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul depășește 2.700 de morți; femeie salvată de sub dărâmături după 91 de ore
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morți, a anunțat junta militară marți, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit țara, transmite agenția DPA. Liderul juntei, Min Aung Hlaing, a subliniat, însă, că bilanțul ar putea depăși 3.000 de morți. Peste 4.500 de persoane au fost rănite, iar a
O erupție de magmă vulcanică a început în Islanda
O erupție de magmă a început să se producă în subteran, marți, în apropiere de capitala Islandei, însă nu a ieșit deocamdată la suprafață sub forma unei erupții vulcanice explozive, a anunțat biroul de meteorologie din această țară, în contextul în care zona menționată a fost afectată și de câteva sute de cutremure de mică intensitat
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule din Grecia
Furtuni puternice au provocat inundații în mai multe insule grecești din Marea Egee în cursul zilei de luni, informează DPA. Traficul a fost oprit temporar în mai multe insule elene, printre care Mykonos, Paros și Chios, din cauza inundațiilor. Școlile din aceste insule vor rămâne închise pe o perioadă nedeterminată, a relatat cot
OCDE cere o gestionare mai bună a oceanelor pentru a menține o 'economie durabilă'
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) face apel la 'consolidarea guvernanței oceanelor' pentru a ajuta la construirea 'unei economii maritime care să concilieze productivitatea și durabilitatea mediului' până în 2050, potrivit unui raport publicat luni cu ocazia summitului 'SOS Ocean' organizat la Paris, relat
Cutremur în Myanmar/ Bilanțul deceselor în Thailanda crește la 19
Bilanțul deceselor din Thailanda ca urmare a impactului cutremurului cu magnitudinea 7,7 produs vineri în Myanmar a crescut la 19, după ce a fost găsit încă un cadavru, au anunțat luni salvatorii thailandezi, transmite agenția VNA. Grupul de salvatori voluntari Fire and Rescue Thailand a anunțat pe rețelele sociale că încă un
Cutremur în Myanmar/ Cel puțin 2.056 de morți, anunță junta militară
Bilanțul cutremurului din Myanmar a crescut la cel puțin 2.056 de morți și peste 3.900 de răniți, a anunțat luni junta militară, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al regimului militar aflat la guvernare în Myanmar a indicat într-un comunicat că 270 de persoane sunt în continuare date dispărute, la trei zile după cutr
UPDATE Un seism de magnitudine 7 a lovit Insulele Tonga și a fost emisă avertizare de tsunami
Un seism de magnitudine 7 s-a produs duminică în Oceanul Pacific, la est de Insulele Tonga, conform unui anunț al Centrului german de cercetări Geofizice (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform datelor GFZ. Inițial, GFZ a anunțat o magnitudine de 6,6. Agenția spaniolă EFE c
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează FAO
O treime dintre speciile de arbori din lume sunt amenințate, avertizează Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) într-un raport care subliniază urgența conștientizării acestei situații, relatează AFP. Acest raport este primul de la lansarea în 2013 a Planului de acțiune global pentru a garanta conservar
Seism în Myanmar: UE este gata să acorde un ajutor de urgență (von der Leyen)
Uniunea Europeană este gata să furnizeze un ajutor de urgență Myanmarului și Thailandei după 'scenele sfâșietoare' provocate de seism, a anunțat vineri președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, transmite AFP. 'Scene sfâșietoare în Myanmar și Thailanda după cutremurul devastator. Gândurile mele se &i
Cutremur în Myanmar: Numeroase victime tratate într-un spital din Naypyidaw și o clădire cu 30 de etaje prăbușită în Bangkok
Un important spital din Naypyidaw, capitala Myanmarului, tratează 'numeroase victime', după puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,7 care a lovit vineri centrul țării, în timp ce în capitala Thailandei, Bangkok, o clădire cu 30 de etaje aflată în construcție s-a prăbușit, un om pierzându-și viața și 43 de muncitori fiind dați dispăru
Un seism extrem de puternic produs în Myanmar a provocat panică până la Bangkok
Un seism extrem de puternic s-a produs vineri în Myanmar, fiind resimțit până în China și producând panică și la Bangkok, capitala Thailandei vecine, transmit agențiile internaționale de presă. Conform Centrului german pentru Geoștiințe (GFZ), seismul a avut magnitudinea de 6,9. Institutul Geologic american (USGS) a anu
Organizația ecologistă Just Stop Oil anunță sfârșitul acțiunilor sale șocante
Organizația ecologistă britanică Just Stop Oil, ai cărei activiști s-au făcut remarcați după ce au stropit cu supă de roșii mai multe tablouri pictate de Van Gogh, a anunțat joi că va pune capăt 'până la sfârșitul lunii aprilie' acțiunilor sale șocante, informează AFP. 'Cererea inițială formulată de Just Stop Oil de a se renunța
O albire fără precedent a coralilor, observată în largul coastei de vest a Australiei (ONG)
O albire fără precedent a coralilor a fost observată în largul coastei de vest a Australiei, după ce un val de căldură marină i-a 'opărit' la propriu, în timpul verii australe, a avertizat miercuri un ONG local, informează AFP. Reciful Ningaloo, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO și cunoscut mai ales ca habitat pentru rechini