Comisia Europeană: Regiunile din sudul UE sunt expuse riscului de secetă până în noiembrie
Regiunile mediteraneene rămân expuse riscului de secetă anormală până în luna noiembrie, când sunt aşteptate condiţii meteorologice "aproape de normalitate" în cea mai mare parte a UE, după o vară care a afectat recoltele agricole, potrivit Comisiei Europene, informează luni AFP.
În primele zece zile ale lunii august, aproape jumătate din teritoriul UE (47%) continuă să fie expus la un nivelul de secetă "de avertizare", adică se înregistrează un deficit semnificativ de umiditate a solului, asemănător aproape cu nivelul înregistrat în luna anterioară, conform Serviciului de cercetare ştiinţifică al Comisiei Europene.
Un procent de 17% este la nivelul de "alertă", vegetaţia şi culturile fiind serios slăbite de lipsa apei, faţă de 11% la începutul lunii iulie.
"După o perioadă lungă, neobişnuit de uscată, sunt aşteptate condiţii aproape normale din august până în octombrie în mare parte din Europa", conform raportului Comisiei.
"Acest lucru poate să nu fie suficient pentru a recupera complet din deficitul cumulat (de precipitaţii) în mai mult de şase luni, dar va atenua condiţiile critice din multe zone". Deja, precipitaţiile de la mijlocul lunii august "s-ar putea să fi atenuat condiţiile de secetă", deşi "în unele zone furtunile au provocat pagube şi pot să fi limitat efecte benefice".
Cu toate acestea, pentru regiunile din vestul Mediteranei "condiţii mai calde şi mai uscate decât media ar putea să apară până în noiembrie", iar anumite părţi din Spania şi Portugalia vor continua să experimenteze niveluri de secetă "de avertizare", susţine sursa citată.
Conform estimărilor din acest raport, condiţiile de circulaţie atmosferică "asociate în general cu valuri de căldură şi secetă în timpul lunilor de vară în Europa au crescut în ultimele trei" luni la un nivel nemaivăzut din 1950 pe o mare parte a continentului. Printre regiunile cele mai afectate de deficitul de precipitaţii sunt evidenţiate centrul şi sudul Portugaliei, toată Spania, sudul Franţei, centrul Italiei, sudul Germaniei, precum şi o zonă întinsă care acoperă Slovacia, Ungaria, România şi Republica Moldova.
Asociate de oamenii de ştiinţă cu încălzirea globală, aceste condiţii meteorologice excepţional de calde şi uscate "au redus semnificativ perspectivele randamentului pentru recoltele de vară", observă experţii. Potrivit raportului, cele mai afectate sunt porumbul (randamentul în scădere cu 8,6% la nivelul UE), floarea soarelui (-5,5%) şi soia (-9,6%). Randamentul final pentru recolta de porumb este în prezent de aşteptat să fie cu 16% sub media ultimilor cinci ani. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres













