COP26: Reprezentanţi din India, China, SUA şi UE discută despre limbajul privind renunţarea la cărbune din acord
Reprezentanţi din India, China, SUA şi Uniunea Europeană se întâlnesc sâmbătă seară, la Glasgow, pentru a discuta limbajul privind renunţarea treptată la cărbune din proiectul declaraţiei finale, în contextul în care se încearcă obţinerea unui acord la conferinţa COP26, a declarat un membru al delegaţiei Indiei, relatează Reuters.
Întâlnirea sugerează că la COP26 au loc negocieri de ultim moment pentru obţinerea unui acord global pentru limitarea încălzirii climatice cu 1,5 grade Celsius.
Imediat înainte de întâlnire, emisarul SUA, John Kerry, a fost auzit de un reporter Reuters spunându-i omologului său chinez Xie Zhenhua: "Ar trebui să renunţaţi la cărbune în următorii 20 de ani, tocmai aţi semnat un acord cu noi".
Cei doi au anunţat, anterior în cursul săptămânii, o declaraţie comună surpriză în care Beijingul a fost de acord să accelereze renunţarea la cărbune în acest deceniu.
Ministrul indian al mediului şi climei, Bhupender Yadav, a criticat sâmbătă proiectul de declaraţie al COP 26, afirmând că nu este de acord cu limbajul privind subvenţiile destinate combustibililor fosili şi că draftul nu este echilibrat, relatează Reuters.
Într-una dintre cele mai puternice critici faţă de proiectul de declaraţie al COP26, Yadav a spus că naţiunile în curs de dezvoltare au dreptul de a folosi ceea ce a mai rămas din "bugetul de carbon" global, respectiv cantitatea de CO2 pe care lumea o mai poate degaja înainte ca încălzirea globală să depăşească pragul de 1,5 grade Celsius.
"Dle preşedinte, vă mulţumim pentru eforturile dvs de a obţine consensul", i-a spus el preşedintelui COP26, Alok Sharma, în cadrul unei sesiuni plenare. "Mi-e teamă, totuşi, că acest consens rămâne dificil", a adăugat el.
"Într-o astfel de situaţie, cum se poate aştepta cineva ca ţările în curs de dezvoltare să poată face promisiuni privind renunţarea treptată la cărbune şi la subvenţiile pentru combustibilii fosili când aceste ţări au încă de furcă cu agendele lor de dezvoltare şi cu eradicarea sărăciei?", a întrebat ministrul.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* COP26: ''Catastrofa climatică bate în continure la uşă'', avertizează şeful ONU
* COP26: India critică limbajul privind combustibilii fosili din proiectul de declaraţie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cuba: Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor de vest
Un cutremur puternic a avut loc luni în largul coastelor de vest a Cubei, corespondenți ai AFP la Havana raportând că mișcările seismice care au durat aproximativ 20 de secunde au obligat locuitorii să iasă din clădiri pentru a se refugia în stradă. Seismul a atins o magnitudine de 6,1 și s-a produs la aproximativ 100 de kilo
Franța adoptă noi măsuri pentru protecția mărilor și oceanelor
Guvernul francez a anunțat luni înființarea unor noi arii marine protejate, împreună cu un plan de acțiune împotriva deșeurilor de plastic de pe mare, la o conferință organizată la Paris, la un an după Conferința ONU privind Oceanele de la Nisa, transmite AFP. Aceste anunțuri vin în contextul în care ONU își
SUA înregistrează a doua cea mai călduroasă primăvară din istorie
Statele Unite, al doilea mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, au înregistrat a doua cea mai călduroasă primăvară din istoria măsurătorilor meteorologice și se confruntă cu o secetă amplă, a anunțat luni o agenție americană de referință, informează AFP. Între lunile martie și mai, Statele Unite continentale (care nu incl
Inteligența artificială poate consuma 3% din energia electrică a întregii planete, avertizează ONU
Un nou raport ONU cu privire la costurile de mediu ale tehnologiei inteligenței artificiale (AI) estimează că, până în 2030, consumul de energie al AI s-ar putea dubla, ajungând la 3% din electricitatea mondială, producând emisii egale cu cele ale Regatului Unit și epuizând mai multă apă pentru răcire decât necesarul anual de apă p
Genele rezistenței la antibiotice, descoperite în toate oceanele lumii, potrivit unui studiu italian
Genele asociate cu rezistența la antibiotice sunt prezente în mai multe bazine oceanice, inclusiv în apele îndepărtate, potrivit concluziilor publicate luni în cadrul unui proiect de cercetare coordonat de Italia, care a analizat eșantioane de apă marină prelevate din lumea întreagă, informează Reuters. Proiectul
Trei aeronave parcate pe un aeroport din India, avariate în timpul rafalelor puternice de vânt
Vântul puternic, însoțit de ploi, a condus la avarierea a trei aeronave cu fuselaj îngust aparținând companiei aeriene private Air India, a confirmat luni o sursă oficială, citată de agenția Xinhua. Incidentul a avut loc duminică, în dreptul Terminalului 2 al Aeroportului Internațional Indira Gandhi din Delhi, und
UPDATE Filipine/ Peste 30 de morți în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,8
Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața în urma unui puternic seism care a lovit luni sudul Filipinelor și a declanșat alerte de tsunami, ridicate câteva ore mai târziu, transmit agențiile DPA și Reuters.
Evacuări în capitala Noii Zeelande și curse de feribot anulate în așteptarea unor valuri de peste 10 metri
Autoritățile neozeelandeze au dispus luni evacuarea unor zone din capitala Wellington și au anulat cursele de feribot din Strâmtoarea Cook pe fondul prognozelor care anunțau valuri de până la 10,5 metri, transmite agenția Xinhua. În zonele sudice și estice ale orașului Wellington a fost declarată stare de urgență, iar Apărarea Civilă a emis u
Erupție a vulcanului Șiveluci din Peninsula Kamceatka; coloana de cenușă ajunge la 10 km înălțime
Vulcanul Șiveluci, situat în Peninsula Kamceatka din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a expulzat un nor de cenușă care a ajuns până la o înălțime de 10 kilometri, luni, la patru zile după un eveniment similar, când norul de cenușă a atins 8 kilometri înălțime, transmite agenția EFE. 'Vulcanul Șiveluci: înălțimea colo
Filipine: Cutremur cu magnitudinea 7,8 în largul coastelor de sud
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8, al cărui epicentru s-a situat în largul coastelor de sud ale Filipinelor, urmat de o replică de cu magnitudinea 6,1, a făcut cel puțin un mort și a declanșat o alertă de tsunami în Pacific, au anunțat autoritățile, notează AFP. Seismul s-a produs în apropierea coastelor insulei Mindanao la ora 07:3
O erupție vulcanică pe insula indoneziană Flores a dus la închiderea aeroportului local
Un vulcan situat pe insula turistică indoneziană Flores a intrat în faza de erupție, provocând închiderea aeroportului local, au anunțat vineri autoritățile indoneziene, transmite AFP. Cea mai puternică erupție a Muntelui Lewotobi Laki-Laki, cu o înălțime de 1.703 metri, a avut loc vineri, la ora locală 11:15 (03:15 GMT
Mangrovele ar putea deveni emițătoare de dioxid de carbon odată cu creșterea nivelului mării (studiu)
Mangrovele, esențiale pentru echilibrul climei de pe Terra, ar putea absorbi mai puțin dioxid de carbon în viitor și ar putea chiar să înceapă să emită acest gaz cu efect de seră odată cu creșterea nivelului mărilor, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat miercuri, informează AFP. Mangrovele formează un ansamblu de vegetație
Furtuna tropicală Jangmi a adus ploi torențiale la Tokyo
Furtuna tropicală Jangmi, care se deplasa de luni de-a lungul coastei Japoniei la Pacific, a ajuns miercuri la Tokyo, provocând umflarea râurilor și blocarea a peste 600 de zboruri, în timp ce sute de mii de oameni din întreaga țară au fost îndemnați să evacueze, transmite AFP. În capitală și în zonele
Oamenii de știință au descoperit originile Eufratului, râul care a alimentat 'leagănul civilizației'
Acum aproximativ 5,4 milioane de ani două râuri curgeau prin Turcia și Siria de astăzi și se vărsau în Marea Mediterană - și în cele din urmă, s-au unit pentru a forma râul Eufrat, sugerează noi cercetări ale căror concluzii au fost publicate luni, Nature Geoscience, transmite Live Science. Eufratul a jucat un rol esențial &icir
O furtună violentă care se îndreaptă spre Tokyo a făcut nouă răniți pe teritoriul Japoniei
O furtună tropicală violentă care se deplasează pe coasta japoneză spre Tokyo a rănit nouă persoane, au anunțat marți autoritățile japoneze, în timp ce aproape 50.000 de locuințe au rămas fără curent electric și sute de zboruri sunt blocate la sol, transmite AFP. Agenția Meteorologică Japoneză a avertizat cu privire la formarea unor valu













