logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Uraganul Iota a scăzut în intensitate după ce a lovit Nicaragua, însă rămâne o ameninţare majoră în America Centrală

Image

Uraganul Iota a smuls marţi tabla zincată de pe acoperişuri, a dărâmat stâlpi de electricitate şi a desfrunzit palmieri în nord-estul statului Nicaragua, aceasta fiind a doua furtună puternică ce loveşte America Centrală în luna noiembrie, relatează Reuters.

Iota a lovit Nicaragua în noaptea de luni spre marţi cu intensitatea unui uragan de categoria a 4-a, cu vânt susţinut de 249 de kilometri la oră. Până la ora 6:00 (12:00 GMT), vântul a scăzut din intensitate ajungând la 137 de kilometri la oră pe măsură ce ciclonul avansa în interiorul regiunii, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC).

Uraganul Iota a scăzut marţi din intensitate până la categoria a 2-a la câteva ore după ce a atins zona de uscat în nord-estul statului Nicaragua, relatează şi agenţia DPA.

Localitatea Puerto Cabezas, în continuare afectată de inundaţii după uraganul Eta, care a lovit regiunea în urmă două săptămâni, a fost din nou cea mai afectată de furtună. Locuitorii înspăimântaţi, înghesuiţi în adăposturi, îşi fac griji pentru lipsa alimentelor. "Am putea muri", a declarat una dintre aceste persoane, Inocencia Smith. "Nu este nimic de mâncare acolo", a adăugat ea menţionând că fermele din zonă au fost distruse de uraganul Eta.

Vântul a smuls acoperişul unui spital improvizat. Pacienţii au fost evacuaţi, printre aceştia numărându-se două femei care au născut în timpul primelor ploi aduse de furtună, luni, şi alte persoane aflate la terapie intensivă, a declarat vicepreşedintele Rosario Murillo într-o conferinţă de presă.

Aproximativ 40.000 de persoane din Nicaragua au fost evacuate în adăposturi, au indicat autorităţile. Multe zone de coastă sunt expuse riscului de creştere a apelor mării cu până la şase metri peste valorile normale.

În Honduras, 80.000 de persoane au fost evacuate.

"Este cel mai puternic uragan care a atins solul nicaraguan de la debutul înregistrărilor", a declarat Marcio Baca, directorul Institutul de Studii ale Pământului din Nicaragua.

Marţi dimineaţă, Iota se afla la o distanţă de aproximativ 145 de kilometri vest-sud-vest de Puerto Cabezas, a indicat NHC. Potrivit prognozelor, ciclonul urmează să slăbească până la nivel de furtună tropicală în timpul deplasării peste sudul Honduras şi El Salvador.

Aceasta este pentru prima dată de la debutul înregistrărilor, în 1851, când două uragane majore se formează în bazinul Atlantic în noiembrie.

Chiar dacă intensitatea uraganului scade, Iota, însoţit de precipitaţii abundente, în cantităţi prognozate de până la 76 de centimetri, ar putea provoca alunecări de teren şi inundaţii în regiunile suprasaturate de apă, a avertizat NHC, agravând pagubele produse de Eta în America Centrală.

"Viituri ce pot pune viaţa în pericol şi inundaţii cauzate de creşterea râurilor sunt aşteptate până joi de-a lungul unor zone din America Centrală din cauza precipitaţiilor abundente provocate de Iota", a atenţionat NHC.

Eta a devastat culturile şi a provocat alunecări de teren, zeci de persoane pierzându-şi viaţa.

"Suntem în mâinile lui Dumnezeu. Dacă trebuie să mă urc în copaci, o voi face", a spus Jaime Caal Cuz, în vârstă de 53 de ani, fermier în provincia sud-estică Izabal din Guatemala. După ce şi-a dus familia la un adăpost, el a rămas să păzească locuinţa şi bunurile din gospodărie. "Nu avem mâncare, dar vom aştepta aici uraganul şi ne rugăm la Dumnezeu să îl facă să nu mai vină", a spus el.

Iota este a 30-a furtună din acest an suficient de puternică pentru a primi un nume oficial - recordul anterior din Atlantic a fost de 28, notează DPA.

Sezonul uraganelor din Oceanul Atlantic durează din iunie până în noiembrie. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 03-11-2026 12:27

Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35

Planeta 02-11-2026 21:43

Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu

Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali

Planeta 31-10-2026 14:51

Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent

Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a

Planeta 30-10-2026 21:48

Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan

Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi

Planeta 30-10-2026 09:57

Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți

O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare

Planeta 30-10-2026 09:04

Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)

Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan

Planeta 30-10-2026 08:45

VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon

Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.  

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l