Mediu - Acord de principiu între cele 28 de state membre UE pentru a stimula scăderea emisiilor de CO2
Cele 28 de state membre ale UE au depăşit o nouă etapă, joi, în crearea unui arsenal legislativ propriu care să răspundă obiectivelor trasate de Acordul pentru climă de la Paris, după ce au reuşit să se pună de acord în privinţa eforturilor ce trebuie făcute pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în alte sectoare de activitate decât industria grea, informează AFP.
Negociatorii celor doi colegislatori, Parlamentul European şi Consiliul (celor 28 de state membre), s-au pus de acord în privinţa repartizării eforturilor de reducere, pe ţări, în sectoarele următoare: construcţii, agricultură, transport şi reciclarea deşeurilor.
Este vorba despre sectoare care nu au fost vizate de sistemul de schimb de cote de emisii, piaţa carbonului european (SEQE în franceză, ETS în engleză), care reprezintă mai mult de jumătate din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE.
"Acordul ce vizează reglementarea în privinţa repartizării efortului depus de fiecare stat ne plasează cu fermitate pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivele climatice pentru anul 2030", a asigurat comisarul european pentru Acţiuni în domeniul climei, Miguel Arias Canete, într-un comunicat. Acordul trebuie să fie supus unui vot de validare în Consiliul European şi în Parlamentul European.
Pentru a respecta obiectivul global al UE promis la Paris - o scădere cu 40% a emisiilor până în 2030 în raport cu nivelul acestora din 1990 - sectoarele din afara SEQE trebuie să îşi reducă noxele cu 30% între 2021 şi 2030 (în raport cu nivelurile din 2005).
Textul acestui acord de compromis preia repartiţia pe ţară propusă de Comisia Europeană în iulie 2016 în funcţie de PIB-ul pe locuitor al celor 28 de state membre, care variază de la un efort de reducere cu 40% - cerut pentru Luxemburg şi Suedia - la un efort de stabilizare a emisiilor în Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE.
Pentru perioada curentă şi până în 2020, cele mai sărace state din UE sunt încă autorizate să îşi crească emisiile de CO2.
Danemarca şi Finlanda (-39%), Germania (-38%), Franţa şi Marea Britanie (-37%) fac parte din rândul ţărilor vizate de cele mai mari reduceri ale noxelor.
Noua legislaţie prevede, de asemenea, înfiinţarea unei "rezerve de securitate" care va permite statelor ce nu au reuşit să îşi atingă obiectivele de reducere a emisiilor să o acceseze, ca o ultimă soluţie, începând din 2032.
Foarte discutat, cuantumul acestei rezerve a fost fixat la 115 milioane de tone echivalente de CO2, în cadrul discuţiilor dintre cele 28 de state din UE. Parlamentul European a preferat "o rezervă de acţiune precoce", cu scopul de a încuraja statele membre să ia măsuri înainte de anul 2020.
Aceasta a fost în cele din urmă fixată la 105 milioane de tone echivalente de CO2 în textul noului acord.
Mai multe mecanisme de flexibilitate însoţesc aceste obligaţii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Statele membre îşi păstrează posibilitatea de "a pune de o parte, de a împrumuta şi de a transfera" între ele alocaţii anuale aferente emisiilor, de la un an la altul, a explicat Consiliul European într-un comunicat.
Două noi mecanisme au fost implementate, dintre care unul, utilizabil o singură dată, permite ajutorarea celor mai solicitate state din acest punct de vedere. Un alt dispozitiv, mai complex, permite celor 28 de state membre să îşi compenseze emisiile în favoarea administrării terenurilor lor agricole şi a pădurilor lor.
AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u












