REGINA MARIA este rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență acreditate internațional de Surgical Review Corporation, din Europa

Trei noi Centre de Excelență au fost acreditate în luna aprilie: unul de Chirurgie Bariatrică Revizională, respectiv două pentru Protezare Articulară.
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, liderul calității medicale din România și furnizorul de sănătate cu cele mai multe Centre de Excelență din Europa, acreditate internațional de Surgical Review Corporation, a obținut, în luna aprilie, trei noi certificări pentru Centre de Excelență. Concomitent, au fost reacreditate mai multe dintre Centrele de Excelență deja existente în rețea.
Astfel, REGINA MARIA pune, din nou, medicina românească pe harta sănătății din Europa, reîntărindu-și angajamentul de a le oferi pacienților săi tratamente medicale și chirurgicale la cele mai înalte standarde internaționale.
Peste 20.000 de intervenții efectuate în Centrele de Excelență din rețea
REGINA MARIA a fost prima rețea de sănătate din România care a obținut acreditări internaționale Surgical Review Corporation şi este furnizorul de servicii medicale cu cele mai multe acreditări internaționale pentru Centre de Excelență, nu doar din România, ci și din Europa (1) - o realizare semnificativă pentru medicina din țara noastră.
„Am pus întotdeauna pe primul loc siguranța pacienților noștri și am urmărit întotdeauna să aducem în România standarde medicale așa cum vedem în spitalele internaționale, în țările care au dezvoltat o cultură a calității serviciilor de sănătate. Să aplicăm pentru acreditările SRC a fost un pas firesc al acestei preocupări”, a declarat Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
16 dintre cele 22 de Centre de Excelență acreditate SRC existente în România se află în cadrul REGINA MARIA, în spitale și centre ale rețelei din București (Ponderas Academic Hospital și Spitalul Euroclinic), Timișoara (Spitalul Premiere) și Constanța (Gastromond), unde pacienții beneficiază de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de expertiza unor echipe medicale de top.
Mai mult, dintre cele 33 de acreditări (2) pentru Chirurgi de Excelență existente în România, 25 sunt deținute de medici chirurgi care activează în rețeaua REGINA MARIA.
Până în prezent, au fost efectuate peste 20.000 de intervenții chirurgicale în Centrele de Excelență din rețeaua REGINA MARIA.
Ce este un Centru de Excelență și de ce este relevant pentru pacienții români?
Un Centru de Excelență acreditat de Surgical Review Corporation (SRC) este o unitate medicală care respectă cele mai înalte standarde internaționale de calitate și excelență medicală și oferă pacienților acces la tratamente de top, echipe multidisciplinare, echipamente medicale moderne și tehnologii de ultimă generație care asigură o diagnosticare corectă, intervenții eficiente și monitorizare postoperatorie.
Doar spitalele de top din întreaga lume sunt eligibile pentru acreditare. Pentru obținerea acesteia, este monitorizat permanent numărul de cazuri tratate, iar rezultatele intervențiilor sunt comparate cu cele ale altor spitale acreditate. Mai mult decât atât, un chirurg poate obține titulatura de Chirurg de Excelență doar după ce îndeplinește criterii care îi susțin expertiza, adică un număr minim de cazuri pentru specialitatea respectivă și rezultate foarte bune în urma intervențiilor efectuate (număr redus de complicații post-operatorii, reinternări sau reintervenții).
Conform datelor SRC (3), în cadrul unui Centru de Excelență, se înregistrează cu 65% mai puține complicații operatorii, siguranța pacienților este îmbunătățită cu 71%, iar eficacitatea și eficiența tratamentelor sunt îmbunătățite cu 47%.
Trei noi Centre de Excelență deschise în rețeaua REGINA MARIA
În luna aprilie, au fost acreditate 3 noi Centre de Excelență în rețeaua REGINA MARIA:
- un Centru de Excelență în Chirurgia Metabolică și Bariatrică revizională, în Ponderas Academic Hospital – Chirurg de Excelență Prof. Dr. Cătălin Copăescu.
- două Centre de Excelență în Protezare Articulară, în cadrul Spitalului Euroclinic, Chirurg de Excelențǎ Dr. Robert Apostolescu, respectiv în Ponderas Academic Hospital, Chirurg de Excelență Dr. Vlad Predescu
Odată obținută, acreditarea Surgical Review Corporation se reînnoiește la fiecare 3 ani, pentru dovedirea menținerii standardelor și criteriilor de calitate care au fost evaluate inițial.
„Acreditările internaționale SRC se reînnoiesc o dată la trei ani, ceea ce reprezintă, pentru noi, un angajament ferm față de pacienții noștri: astfel, le reconfirmăm acestora că le asigurăm, în permanență, cele mai înalte standarde de calitate medicală. Acreditările internaționale se bazează pe seturi solide de bune practici care și-au dovedit, de-a lungul timpului, eficiența și rolul esențial în îngrijirea pacienților. Acreditările SRC sunt încă un instrument prin care ne asigurăm că pacientul nostru este în siguranță și că obținem rezultatele îngrijirii medicale pe care ni le dorim cu toții”, completează Dr. Nirvana Georgescu, Directorul Diviziei de Calitate și Siguranța Pacientului, rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține cinci spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 22 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
În ultimul deceniu, aproape 1 milion de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,63 la nivelul Rețelei.
Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România - aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,7 milioane de conturi de pacienți.
(1) https://www.surgicalreview.org/find-a-provider/
(2) Datele publice existente la momentul publicării materialului, SRC Find a Provider - Search for SRC Accredited Providers
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Industria jocurilor de noroc online în România în 2025
Industria jocurilor de noroc online din România a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, devenind un pilon important al economiei naționale. În 2025, industria jocurilor de noroc din România generează venituri importante dar în același timp putem spune că influențează și dezvoltarea tehnologiei dar ajută și la crearea unor locuri noi de muncă, oferind în același timp un mediu sigur și bine reglementat atât pentru jucători cât și pentru operatori. Evoluția reglementărilor în România
ELKO Romania anunță lansarea de către Axis Communications a patru noi camere tip dome cu AI
București, 26 iunie 2025 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre cei mai importanți distribuitori de produse, soluții și servicii IT de pe piața locală, anunță lansarea de către Axis Communications a patru noi camere tip dome echipate cu inteligență artificială și senzor de până la 8 MP. Construite pe platforma ARTPEC-9, aceste modele oferă performanțe ridicate, pot rula aplicații analitice avansate direct la marginea rețelei (edge) și asigură o calitate excepțională a imagini
Legătura dintre alergii și sinuzită: ce poți face pentru a reduce simptomele
Alergiile și sinuzita sunt adesea interconectate, provocând disconfort și afectând calitatea vieții. Dacă te confrunți cu aceste probleme, devine esențial să înțelegi cum se influențează reciproc și ce măsuri poți lua pentru a-ți ameliora starea. În acest articol, vei descoperi principalele cauze care stau la baza acestei relații complexe și vei primi sfaturi practice pentru reducerea simptomelor. Indiferent dacă te lupți cu congestia nazală, durerile de cap sau alte manifestări neplăcute, informat fiind, vei putea face pași importanți spre o stare de bine.
ANUNT începerea implementării proiectului „Digitalizarea societății BEAUTY SPOT MEDICAL S.R.L”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț începere implementare proiect Beneficiar: BEA
Eltra Logis - noul sistem de taxare TollRO poate fi un catalizator pentru înnoirea parcului auto
Eltra Logis - noul sistem de taxare TollRO poate fi un catalizator pentru înnoirea parcului auto București, 26 iunie, 2025. Începând cu 1 ianuarie 2026, în România va intra în vigoare o nouă reformă privind taxarea rutieră (TollRO). Aceasta va impune tarife pentru camioane în funcție de distanța parcursă și nivelul de emisii generate. Aliniată la noile cerințe europene prevăzute de Directiva Eurovignette, schimbarea va avea un impact semnificativ asupra sectorului de transport. În acest context, Eltra L
Studiu Storia: Nivelul de încredere în agenții și dezvoltatorii imobiliari este de 2,5 din 5. Cum își propun profesioniștii să îl crească?
Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX, a derulat în perioada mai-iunie 2025 un nou studiu dedicat înțelegerii relației dintre potențialii clienți și profesioniștii din domeniul imobiliar. Concluziile sondajului arată că, deși nivelul de încredere rămâne scăzut, există o tendință de ușoară creștere, înregistrată după o perioadă de doar 6 luni. În paralel, profesioniștii din imobiliare par conștienți de imaginea pe care o au în rândul clienților și își doresc să o îmbunătățească prin soluții concrete. „Deși scorurile de încredere nu au înregistrat salturi spectaculoase față de finalul anului trecut, creșter
Trebuie să încerci măcar o dată în viață unul din vinurile premiate de la Pietroasa
Vinurile se numără cu miile, iar etichetele se întrec în design și promisiuni. Prin tot aceast areal de alegeri, există o cramă care nu doar că face vinuri, ci creează moșteniri și îți permite să guști istoria. Vorbim despre Stațiunea de Cercetare Pietroasa, un loc cu peste un secol de istorie, aflat în inima dealurilor buzoiene, acolo unde știința se întâlnește cu pământul, iar tradiția cu inovația. Pentru oricine iubește vinul sau este doar în căutarea unei experiențe autentice, măcar o dată în viață trebuie să guste unul dintre vinurile premia
Bucharest Tech Week 2025 a atras peste 31.000 de vizitatori
Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din România, a atras, în ediția din acest an, aproximativ 31.000 de vizitatori. Evenimentul își consolidează astfel poziția de reper central pentru conectarea ecosistemului tech – de la lideri globali și companii de tehnologie, la profesioniști și publicul larg interesat de soluții tech. Structurat în două componente majore, Bucharest Tech Week a debutat cu Tech Expo, cel mai mare eveniment B2C de tehnologie din România, desfășurat în weekendul 14–15 iunie la Romexpo, Pavilion B1
Esenzio: Designul interior a devenit un criteriu tot mai important în deciziile de investiție imobiliară
București, 26 iunie 2025 – Esenzio, compania cu cel mai complex portofoliu de radiatoare decorative italiene din România, fondată de antreprenorul Dragoș Antonache, a înregistrat o creștere a cererii pentru soluțiile sale de încălzire decorative, pe fondul unui interes tot mai mare pentru designul interior în rândul investitorilor imobiliari. „Tot mai mulți clienți aleg radiatoare decorative nu doar pentru funcționalitatea lor, ci și pentru impactul estetic asupra spațiului. Cererea pentru produse personalizabile este în creștere: clienții doresc control total asupra culorii, finisajului, dimensiunii sau tipului de energie folosit. În portofoliul nostru,
Comunicat de presă - Compania de Teatru Concordia
Vine vacanța! Dar … nu pentru toată lumea. Sunt încă mulți oameni care lucrează în București și care așteaptă, ca și noi, vacanța în luna august. Pentru ei cât și pentru tinerii adolescenți care au scăpat de examene și abia au intrat în vacanță venim cu câteva seri de relaxare și destindere la teatru, serile Companiei de Teatru Concordia. În gazdă la Teatrul Național București la sala Studio la începutul lunii iulie vom avea trei comedii extraordinare care au bucurat până acum mulți spectatori în toată țara. • 8 Iulie - Sala Studio, TNB - “Sistemul Perfect” cu Aurelian Temișan, Silvi
The SCO Energy Ministers Meeting to be held in Ningbo
Ningbo, China - The Shanghai Cooperation Organization (SCO) Energy Ministers Meeting and supporting activities will be held on June 26 and 27 in Ningbo, Zhejiang. Ningbo’s green practice will provide a “China’s Solution” for the global energy transformation. As a top-level energy sector’s side meeting of this year’s SCO Summit, it is also one of largest diplomatic events hosted by China’s energy industry in 2025. With a theme of “Integrate Innovation for Energy Future”, it leverages China’s SCO rotating presidency to build on consensus among all parties, and advance energy coopera
Spune Adio Schimbului Anual! Descoperă Anvelopele All Season 185/65 R15
Pentru șoferii care doresc să simplifice întreținerea autoturismului și să evite stresul schimbului sezonier de anvelope, o soluție inteligentă o reprezintă anvelopele all season 185 65 R15. Aceste anvelope au câștigat popularitate datorită versatilității și a capacității de a face față unei game variate de condiții meteorologice, oferind un echilibru ideal între performanță, confort și siguranță. Alegerea unei anvelope potrivite este esențială pentru siguranța pe drum, consumul eficient de combustibil și durata de viață a mașinii. Deși legislația impune utilizarea anvelopelor de iarnă în sezonul rece, anvelopele all season 185 6
Cel mai mare brand de bijuterii din lume își mută biroul din România în Business Garden Bucharest
Vastint România, parte a grupului internațional VASTINT, o companie cu peste 35 de ani de experiență în domeniul imobiliar, a încheiat un nou contract de închiriere cu Pandora, cel mai mare brand de bijuterii din lume, care își relochează biroul în Business Garden Bucharest. Pandora este cel mai mare brand de bijuterii din lume, specializat în designul, fabricarea și comercializarea bijuteriilor de lux accesibile, realizate din materiale de înaltă calitate. Bijuteriile Pandora sunt vândute în peste 100 de țări, prin 6.80
Echipamente Exhaustare: Solutii Profesionale si Performante de la ALWO
ALWO este un brand care si-a consolidat pozitia de lider incontestabil pe piata echipamentelor industriale din Romania, fiind recunoscut drept producatorul numarul 1 de sisteme de exhaustare, instalatii si echipamente. Cu o experienta de peste 25 de ani, ALWO se remarca prin inovatie, expertiza tehnica si capacitatea de a oferi solutii complete, realizate in fabrica proprie. Prin profesionalismul si seriozitatea echipei sale, compania a devenit un reper nu doar in Romania, ci si in numeroase tari din Uniunea Europeana, unde calitatea si performanta echipamentelor sale sunt apreciate si cautate. Alegerea ALWO inseamna alegerea unui partener de incredere, care intelege nevoile industriei moderne si ofera raspunsuri tehnice avansate, adaptate fiecarei aplicatii. In contextul industrial actual, marcat de accelerarea progr
Pregătirea pentru operația de cataractă – ce teste sunt necesare?
Operația de cataractă este una dintre cele mai frecvente intervenții oftalmologice, cu o rată de succes ridicată și cu beneficii semnificative pentru calitatea vieții pacienților. Totuși, pentru ca această procedură să decurgă în condiții optime, este esențială o pregătire atentă, care implică o serie de investigații și analize preoperatorii [1]. În acest articol, vom detalia ce teste sunt necesare înainte de operația de cataractă și de ce fiecare dintre acestea are un rol important în stabilirea planului chirurgical. Investigații oftalmologice necesare înainte de operația de cataractă Ca parte a procesului de
Reductoare melcate vs pendulare: 3 scenarii industriale și soluția optimă pentru fiecare
În orice instalație industrială, fiabilitatea transmisiei mecanice este un factor critic. Reductoarele – fie ele melcate sau pendulare – transformă cuplul și viteza de rotație pentru a asigura funcționarea corectă a echipamentelor. Alegerea nepotrivită a tipului de reductor poate duce la pierderi de energie și randament scăzut, uzură prematură sau defecte mecanice și costuri ridicate de întreținere. Trebuie să iei în calcul obiectivele de lucru, fluxul de activități și nu în ultimul rând așteptările în materie de productivitate. Așadar, în rândurile următoare, vei afla care sunt avantajele pe care le oferă gama de
Cabine de duș fără cadita: avantaje si dezavantaje
Ai o baie mică sau îți dorești un spațiu de duș mai deschis? Cabina de duș fără cădiță pare o alegere ideală. Însă, înainte de a renunța la modelul clasic, trebuie să știi în ce condiții această opțiune funcționează bine. Avantaje cabine de dus walk in Acces facil și fără bariere Cabina walk-in este ușor de utilizat. Lipsa cădiței înseamnă că nu trebuie să urci un prag. Acest lucru este util pentru persoanele în vârstă sau cele cu mobilitate redusă. Intrarea se face direct, fără obstacole. În plus, o astfel de cabină
Movieplex Cinema, primul cinematograf care a adus tehnologia 3D în România, împlinește 20 de ani
Peste 12 milioane de bilete vândute de la deschidere și până în prezent Investiții susținute în tehnologie și infrastructură O capacitate totală de 2.500 de locuri în 11 săli București, 25 iunie 2025 – Cinematograful Movieplex, aflat în centrul comercial Plaza România din portofoliul Anchor Grup, aniversează 20 de ani de la deschiderea oficială, consolidându-și poziția de top pe segmentul cinematografelor urbane și de referință
Endava și SideFX: Parteneriatul care accelerează și perfecționează AI cu ajutorul datelor sintetice pentru creatorii vizuali
București, 25 iunie, 2025 – Endava (NYSE: DAVA), furnizor global de soluții pentru transformare digitală, anunță parteneriatul strategic cu SideFX, creatorii din spatele Houdini, software-ul pentru efecte vizuale și animație 3D. Astfel, soluția de date sintetice dezvoltată de Endava devine accesibilă publicului prin intermediul Houdini Labs, oferind echipelor de inteligență artificială (AI) și învățare automată (ML) posibilitatea de a accelera dezvoltarea modelelor de viziune computerizată cu acuratețe excepțională.
Radiațiile din investigațiile imagistice: ce este sigur, ce e mit și când trebuie să-ți faci griji?
De câte ori nu ai auzit: „Ai grijă, nu-ți face prea multe radiografii, că radiațiile sunt periculoase”? Sau „Mamografia iradiază prea mult, mai bine o evit”? În cazul investigațiilor imagistice – radiografii, mamografii, tomografii – e important să facem diferența între riscuri reale și mituri alimentate de lipsa de informație. Radiografiile, CT-urile și mamografiile folosesc radiații X – un tip de radiație ionizantă care trece prin țesuturi pentru a genera imagini detaliate ale interiorului corpului. Da, vorbim de radiație, dar NU de radiație periculoasă dacă investigația e făcută corect și doar atunci când este necesar.