Laboratorul central Regina Maria, primul laborator de analize medicale din România care primește acreditare internațională JCI
.jpg)
Laboratorul Central REGINA MARIA a devenit primul laborator din România care primește acreditarea internațională JCI - Joint Commission International, aceasta atestând respectarea riguroasă a standardelor de calitate și a celor mai bune practici de laborator la nivel internațional.
„Acuratețea și siguranța rezultatelor de laborator, transmise pacienților în cel mai scurt timp posibil, reprezintă unul dintre obiectivele noastre principale. Investim constant, așadar, în implementarea noilor tehnologii medicale, precum și în toate aspectele care, împreună, asigură calitatea la cele mai înalte standarde ale actului medical din cadrul laboratoarelor noastre. Obținerea, în premieră pentru un laborator din România, a certificării JCI atestă conformitatea Laboratorului Regina Maria cu cele mai înalte norme de calitate și acuratețe de laborator”, a declarat Corina Olăreanu, Director al Diviziei de Laboratoare, REGINA MARIA.
Ce este acreditarea JCI?
Joint Commission International este primul și singurul Centru de Colaborare al Organizației Mondiale a Sănătății pentru soluții privind siguranța pacienților, fiind lider mondial în acreditările internaționale de sănătate. JCI reprezintă, astfel, cea mai prestigioasă și riguroasă acreditare internațională pe care o poate primi o instituție medicală, pentru obținerea acesteia fiind evaluate sute de standarde de calitate și peste o mie de indicatori individuali. Ulterior obținerii acreditării, acești indicatori sunt reevaluați periodic, pentru a confirma recurent conformitatea normelor. În momentul de față, doar alte 43 de laboratoare din întreaga lume dețin o certificare JCI. (1)
Obținerea acreditării JCI reiterează, astfel, alinierea la cele mai înalte standarde de calitate medicală ale Laboratorului Central REGINA MARIA. În urmă cu doi ani, acesta a fost și primul laborator din țară acreditat RENAR care utilizează inteligența artificială. Cu ajutorul AI, specialiștii din Laboratorul Central au implementat o procedură de verificare automată a rezultatelor, procedură ce răspunde standardelor internaționale Clinical & Laboratory Standards Institute (CLSI), reduce eroarea umană și garantează acuratețea rezultatelor.
„Procesul de acreditare și evaluare a laboratoarelor pentru obținerea acreditării JCI pune în centru experiența și siguranța pacienților, coroborată cu permanenta îmbunătățire a calității rezultatelor și respectarea celor mai bune practici la momentul actual. Așadar, certificarea JCI obținută de Laboratorul Central REGINA MARIA le confirmă pacienților noștri accesul, în România, la medicină de laborator care respectă cele mai înalte standarde de calitate medicală mondială la momentul actual, alături de cele mai riguroase obiective internaționale privind siguranța a pacientului”, a explicat Corina Olăreanu.
Peste 20 milioane de analize realizate anual în laboratoarele REGINA MARIA
Laboratoarele REGINA MARIA oferă toată gama de teste și analize medicale, necesare pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului, tratamentului și monitorizării pacienților, medicii rețelei fiind specialiști acreditați să utilizeze cele mai noi tehnologii de laborator. Anual, sunt realizate peste 20 milioane de analize în cadrul laboratoarelor rețelei medicale.
„Dincolo de volumul propriu-zis, cele 20 milioane de rezultate înseamnă o muncă constantă a unei echipe de laborator extraordinare care participă la scrierea poveștii medicale a fiecărui pacient și ajută la confirmarea stării de sănătate sau la punerea unor diagnostice rapide – primul pas în tratamentul oricărei afecțiuni. Acest lucru ne reconfirmă încrederea pe care o au pacienții noștri în serviciile medicale de laborator pe care le oferim”, precizează Dr. Andreea Alexandru, Medic primar medicină de laborator, medic șef al Laboratorului Central București REGINA MARIA.
Laboratoarele REGINA MARIA pot deservi peste 30.000 de pacienți pe zi și au o capacitate de peste 75 de milioane de teste pe an. Rețeaua deține 37 de laboratoare și peste 170 de puncte de recoltare în toate județele din țara și numără mai mult de 800 de specialiști în domeniul analizelor medicale de laborator.
Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține patru spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 21 de acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.
Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 29 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 850.000 de abonamente. În plus, REGINA MARIA a investit mai mult de 250 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.
REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 50 de alți jucători de pe piață, având acoperire națională prin sute de locații proprii și clinici partenere. Compania reunește peste 11.000 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator, stocare de celule stem și stomatologie unui număr de aproximativ 6,9 milioane de pacienți.
În ultimul deceniu, peste 720.000 de recenzii au fost acordate de pacienți medicilor REGINA MARIA, printr-un sistem unic de acordare a feedback-ului, ajungând astfel la o medie de 9,56 la nivelul Rețelei.
În 2023, Regina Maria a achiziționat pachetul majoritar al Clinicilor Dentare Dr. Leahu, în cea mai mare tranzacție de profil a anului, marcând, astfel, intrarea într-o piață nouă – dental, Clinicile Dentare Dr. Leahu devenind Regina Maria Dental Clinics începând din luna mai 2024. Tot în 2023, compania a lansat un nou proiect medical - EXAVET, primul laborator de Analize și Imagistică Veterinară din cadrul REGINA MARIA, marcând intrarea pe o piață nouă pentru liderul în calitatea serviciilor medicale din România.
Rețeaua este, totodată, lider în digitalizarea sănătății în România - aplicația medicală REGINA MARIA fiind cea mai descărcată și utilizată aplicație de acest tip, cu peste 1,6 milioane de conturi de pacienți.
(1) JCI- Accredited Organizations I Joint Commission International
mccannhealthbh.com
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Confident, pas strategic spre formarea noii generații de profesioniști internaționali în comunicare, prin programul Erasmus+
Agenția, prima din România parte a programului internațional Erasmus+ București, 04 iunie 2025 – Confident Agency, companie specializată în consultanță de comunicare, cu birouri în București și Barcelona, face un pas strategic către formarea noii generații de profesioniști internaționali în comunicare prin înrolarea sa în programul Erasmus+.
The 27th Edition of the George Enescu International Festival in Bucharest, the World’s Capital of Classical Music
The 27th edition of the George Enescu International Festival, one of the world’s leading classical music festivals, will take place in Bucharest, Romania, from August 24 to September 21, 2025. Under the artistic direction of renowned conductor Cristian Măcelaru, this edition will feature multiple international premieres and landmark interpretations, attracting over 4,000 artists from 28 countries, including world-class orchestras, conductors, and soloists. The official festival trailer is available here.
Culorile și energiile cristalelor: alegerea ideală pentru decorarea livingului tău
Într-un decor interior armonios și plăcut, culorile și energiile emanate de obiectele alese joacă un rol esențial. Cristalele, considerate pietre semiprețioase, nu doar că adaugă un accent estetic deosebit, dar contribuie și la echilibrul energetic al spațiului. Alegerea cristalelor potrivite pentru livingul tău poate transforma întreaga atmosferă, aducând atât frumusețe, cât și beneficii la nivel emoțional și spiritual. Descoperă care sunt culorile ideale ale cristalelor pentru camera de zi, cum pot acestea să influențeze energia întregului spațiu și află cum să le integrezi cu succes în decorul tău de zi cu zi. Acest articol îți va oferi sfaturi utile și idei creative pentru a crea un mediu ambiant vibrant și echilibrat, gata să te inspire și să te relaxeze în același timp.
Cum să porți un tricou de vară: 6 combinații de efect pentru un look impecabil
Un tricou de vară nu este doar un simplu articol vestimentar, ci o pânză albă care așteaptă să fie stilizată în moduri creative și inovatoare. Indiferent dacă pregătești o ținută lejeră pentru plajă sau un ansamblu chic pentru o seară în oraș, o astfel de piesă poate deveni piesa centrală care îți reflectă personalitatea și stilul. În acest articol, vei descoperi șase moduri originale și pline de inspirație de a purta tricoul preferat, pentru a-ți transforma garderoba estivală într-o veritabilă declarație de modă. Lasă-te inspirată de aceste idei și bucură-te de un stil fresh și modern pe tot pa
Idei inovative pentru decorarea unei terase mici
Descoperirea celor mai bune soluții pentru decorarea unei terase mici poate fi o provocare, dar cu un pic de planificare și creativitate, poți transforma acest spațiu într-un colț de confort și relaxare. Chiar dacă îți dorești un loc intim pentru a-ți savura cafeaua de dimineață sau un cadru primitor pentru întâlnirile cu prietenii, există numeroase idei inovative care pot maximiza fiecare centimetru disponibil. Acest articol îți va oferi sfaturi practice și inspirație pentru a crea o terasă stilată și funcțională, indiferent de dimensiunile sale. Indiferent de preferințele tale de design, vei descoperi soluții inteligente care îți pot transforma terasa într-un spațiu versatil și stilat.
Ninja SLUSHi aduce gustul verii în bucătăriile românilor: aparatul de granita care a cucerit UK ajunge oficial și în România
București, 03 iunie 2025 – Vara aceasta începe cu un plus de prospețime, tehnologie și creativitate în bucătărie: Ninja SLUSHi, cel mai nou aparat de băuturi înghețate de la SharkNinja, este acum disponibil și în România. După ce a cucerit piețele din Marea Britanie și SUA, SLUSHi este oficial disponibil și pe piața din România, cu funcții inteligente și rezultate demne de un bar profesionist – direct pe blatul din bucătărie.
Comunicat de presă
Obiectivul general al proiectului este intensificarea creșterii sustenabile și creșterea competitivității IMM-urilor și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor, inclusiv prin investiții productive asigurarea unei dezvoltări sustenabile a regiunii. Prin urmare obiectivul general al proiectului cu titlul „DEZVOLTAREA SOCIETĂȚII WANDERMA CLINIC SRL PRIN ACHIZIȚIA DE ACTIVE” este intensificarea cresterii sustenabile a societății și creșterea numărului mediu de salariați
Curățenia saltelelor – un pas esențial pentru sănătatea somnului tău
Salteaua este locul în care ne petrecem aproape o treime din viață. Cu toate acestea, este adesea ignorată în rutina noastră de curățenie. În timp, saltelele acumulează praf, transpirație, celule moarte, bacterii și chiar acarieni, factori care pot afecta serios calitatea somnului și sănătatea respiratorie. De aceea, curățenia periodică a saltelei nu este un lux, ci o necesitate reală. Pentru cei care locuiesc în Cluj și în împrejurimi, Classy Cleaning Romania SRL oferă servicii profesionale de curățare și igienizare saltele, folosind echipamente moderne și soluții ecologice, sigure pentru piele și sistemul respirator. Firma se specializează în curățarea în profunzime a saltelelor, indiferent de di
SGS anunță achiziția H2Safety
SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, își consolidează prezența în America de Nord, întărind oferta de servicii de sănătate și siguranță prin achiziția H2Safety, o companie canadiană lider în soluții de gestionare a situațiilor de urgență și siguranță operațională. Această achiziție are loc într-un moment în care cererea de servicii de siguranță crește în America, oferind SGS o oportunitate semnificativă de a-și valorifica expertiza și anvergura globală. Prin integrarea celor 86 de experți ai H2Safety din Calgary, SGS își extinde capabilitățile în domeniul gestionării situațiilor de urgență, continuității activității, reducerii riscurilor și
Iuvokids: Evaluarea posturală anuală, esențială pentru sănătatea copiilor
Postura corectă joacă un rol fundamental în dezvoltarea armonioasă a copiilor, influențând nu doar aspectul fizic, ci și buna funcționare a organelor interne, echilibrul și mobilitatea. Specialiștii centrului de recuperare pediatrică Iuvokids atrag atenția asupra importanței evaluării posturale anuale, o măsură simplă, dar esențială pentru prevenirea afecțiunilor ortopedice pe termen lung. De ce este importantă evaluarea posturală anuală? Pe măsură ce copiii cresc rapid, modificările de înălțime și greutate pot influența postura într-un timp scurt. O evaluare reali
Analiză Storia – Piața chiriilor în ultima lună: Unde găsești cele mai bune prețuri pentru locuințele din orașele mari
Cele mai accesibile chirii se găsesc în Arad, Timișoara și Oradea Cele mai ridicate prețuri la chirii sunt în Sectoarele 1 și 2 din București, dar și în Cluj-Napoca În luna mai 2025, pe piața chiriilor din România s-au evidențiat diferențe importante între orașe, reflectate în prețurile medii de închiriere. Cele mai accesibile chirii la nivelul orașelor se înregistrează în Arad (350 euro), Timișoara (400 euro) și Oradea (410 euro), în timp ce Bucureștiul, în special Sectorul 1 (799 euro), Sectorul 2 (660 euro) și Cluj-Napoca (600 euro) înregist
Nevoia de a primi încurajări și de a oferi încurajări – tradusă în hormoni
În spatele unui „Bravo, ai reușit” sau „Cred în tine” stă o chimie extrem de precisă. Nevoia de a fi susținuți nu e doar emoțională. Este biologică. O vorbă bună declanșează… hormoni buni
Cum să începi o afacere de vânzare online cu buget redus
Într-o lume tot mai digitalizată, în care cumpărăturile se fac tot mai des de pe telefon sau laptop, vânzarea online nu mai este un privilegiu rezervat marilor companii, ci o oportunitate reală pentru oricine are o idee, un produs și dorința de a acționa. Cei care amână să înceapă de teama costurilor mari sau a lipsei de experiență trebuie să știe că, datorită numeroaselor instrumente gratuite sau low-cost disponibile în prezent, poți lansa o afacere online chiar și cu un buget modest. Nu ai nevoie de un site scump, nici de o echipă numeroasă; ai nevoie de organizare, perseverență și câteva alegeri inteligente. Alege o nișă clară și un produs simplu de testat
AUSTRIACARD HOLDINGS prezintă la Money 20/20 o nouă soluție AI pentru prevenirea spălării banilor
Introducerea “Digital Taskforce for AML” – o soluție de ultimă generație împotriva spălării banilor, bazată pe Agentic AI București, 4 iunie 2025: AUSTRIACARD HOLDINGS AG (ACAG) anunță lansarea serviciului de Digital Taskforce pentru prevenirea spălării banilor (Anti-Money Laundering - AML), o soluție inovatoare bazată pe arhitectura Agentic AI ce redefinește modul în care instituțiile financiare abordează acea
Up Mobil+, aplicația „all-in-one”, atinge 400.000 de utilizatori, în primele cinci luni de la lansare
Comunicat de Presă Aplicația vizează 1 milion de de utilizatori, până la finalul anului București, 3 Iunie 2025 - Aplicația inovatoare, Up Mobil+, care oferă acces la oferte exclusive, produse și servicii de to
„Adam” – primul chatbot biblic gratuit din România, creat de SIMAVI, răspunde la 10.000 de întrebări din Biblie în 5 minute
București, iunie 2025 – Software Imagination & Vision (SIMAVI) și Academia Speranța lansează oficial „Adam” – primul chatbot de inteligență artificială dedicat studiului Bibliei, o soluție digitală inovatoare dezvoltată de compania de software pentru Academia Speranța. Accesul la chatbot este gratuit și se poate face aici. Proiectul oferă acces gratuit oricui dorește să exploreze Scriptura într-un mod modern, interactiv și profund personal.
ELKO Romania adaugă Morphy Richards în portofoliul său – un brand care aduce inovație în electrocasnicele de mici dimensiuni
București, 3 iunie 2025 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre cei mai importanți distribuitori de produse, soluții și servicii IT de pe piața locală, anunță extinderea portofoliului său prin parteneriatul cu brandul britanic Morphy Richards, recunoscut la nivel global pentru electrocasnicele inovatoare și designul elegant, dezvoltate cu scopul de a contribui la îmbunătățirea calității vieții utilizatorilor.
Ce înseamnă, de fapt, o instalație de apă bine făcută în 2025
În 2025, instalațiile de apă ale unei locuințe moderne nu mai pot fi tratate ca simple componente auxiliare. Ele reprezintă infrastructura vitală a confortului zilnic, iar proiectarea, materialele și execuția trebuie să respecte standarde tehnice clare. O familie care își construiește o casă în prezent are acces la soluții durabile, performante și predictibile, cu o durată de viață estimată de peste 5 decenii, dacă sunt implementate corect. Materiale conforme cu normele actuale Țevile din polietilenă de înaltă densitate (PEHD) au devenit standardul în instalațiile de apă potabilă, atât pentru utilizarea exterioară (alimentare din rețea), cât și pentru distribuția
5 recomandări pentru a interpreta corect cotele de pariuri
Sursa foto: Shutterstock Imaginea poate fi descarcata de aici (aceste mențiuni nu se publică) Cotele reprezintă elementul central al pariurilor sportive și oferă informații esențiale pentru orice pasionat. La prima vedere par doar cifre, dar în realitate conțin indicii valoroase despre probabilități, tendințe și percepții. Când înveți să interpretezi corect cotele, transformi o activitate bazată pe șansă într-o experiență captivantă, fundamentată pe analiză și cunoștințe aplicate.
Jucării educative ideale pentru fiecare etapă de vârstă
Jucăriile reprezintă o poartă magică către creativitate și dezvoltare, oferind copiilor oportunitatea de a învăța prin joacă și explorare. Fiecare jucărie găsește un loc special în procesul de creștere, influențând pozitiv imaginația, coordonarea și socializarea acestora. A devenit imperative ca părinții să aleagă cu atenție și responsabilitate jucăriile potrivite, astfel încât să creeze un mediu sănătos și stimulativ pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Într-o lume în continuă schimbare, jucăriile evoluează odată cu tehnologia și își adaptează funcționalitățile la nevoile moderne ale celor mici. Importanța jucăriilor în dezvoltarea copiilor Un mediu educațional bine structurat co