logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisia a arătat un cartonaș galben dar este posibil să ne dea un cartonaș roșu din perspectivă economică (consultant)

Imagine din galeria Agerpres

O eventuală suspendare a fondurilor europene va însemna un vot de blam pentru guvernarea de la București, fapt care ar crește și mai mult îngrijorările investitorilor în privința României și, totodată, ar putea determina o accentuare a imaginii negative, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

'Comisia Europeană ne-a arătat un cartonaș galben, dar este posibil să ne dea un cartonaș roșu din perspectivă economică. Pe de o parte, un cartonaș roșu, adică o suspendare a fondurilor pentru România, ar însemna să suspendăm majoritatea investițiilor din acest an. Peste 90% din investițiile statului asumate pe Legea bugetului sunt asociate fondurilor europene. Altfel spus, toate șantierele de autostrăzi, de reparații, de investiții, pe care statul le-a început ar trebui stopate sau finanțate din împrumuturi pe care statul să le facă la dobânzi de 7-8%, ceea ce ar fi o misiune aproape imposibilă. Pe de altă parte, o suspendare a fondurilor europene va însemna un vot de blam pentru guvernarea de la București, fapt care ar crește și mai mult îngrijorările investitorilor în privința României și, totodată, ar putea determina o accentuare a imaginii negative. În august, agenția Fitch urmează să confirme sau să downgradeze ratingul României, în funcție de măsurile financiare care vor fi luate, iar dacă vom ajunge la junk, dincolo de un exod masiv al investitorilor din România, ne vom trezi într-o criză economică de proporții', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, România trebuie să vină cu un pachet concret de măsuri fiscale, măsuri economice, menite să rezolve problema deficitului bugetar.

'Nu ne aflăm într-o apocalipsă economică. Economia privată supraviețuiește, problema este în sectorul public. Noi ar trebui să scădem cheltuielile în 6 luni de acum încolo, în fiecare lună, cu aproximativ un miliard de euro, ceea ce nu este o sumă uriașă, în condițiile în care noi împrumutam un miliard de euro în fiecare săptămână, în medie, pentru a susține statul român. Există soluții de reducere a cheltuielilor bugetare pentru a scădea acest deficit bugetar de la 9 la 7%. Creșterea taxelor va fi un element toxic pentru economie și ar echivala direct cu împingerea economiei spre recesiune', a adăugat consultantul economic.

El a atras atenția că 'rețeta economică pe care autoritățile o prepară în momentul de față s-ar putea dovedi toxică pentru economie'.

'Din păcate, se pare că trecem de la vestita pizza promovată astăzi de președintele Nicușor Dan, pe care am consumat-o în exces, în ultimul an, în baza promoțiilor electorale, la o shaorma 'cu de toate' din punct de vedere fiscal-bugetar, cu tot felul de ingrediente nu foarte sănătoase pentru economia românească, de la creșteri de taxe, la majorări de accize, la tot felul de măsuri menite să salveze deficitul bugetar. Mi-e teamă însă că această rețetă economică pe care autoritățile o prepară în momentul de față s-ar putea dovedi toxică pentru economie, astfel încât această shaorma cu de toate din punct de vedere financiar-bugetar să ne dea o toxiinfecție financiară, încât să ne trimită la terapie intensivă. Știm foarte bine cine ne așteaptă acolo: 'medicul'' de serviciu de la FMI, cel care ne va supune unui tratament cu șocuri fiscale', a subliniat sursa citată.

În opinia sa, există două soluții alternative la creșterea taxelor, taxarea inversă pe zona de TVA și extinderea programului de împrumuturi de la populație.

'Una dintre acestea este taxarea inversă pe zona de TVA, mai ales în domeniile care au risc major de evaziune, care ar aduce 2-3 miliarde de euro la bugetul de stat. A doua măsură o reprezintă extinderea programului de împrumuturi de la populație prin oferirea titlurilor de stat sub o altă formă, mai simplă și mai ușor de înțeles de către populație - și care să fie disponibile oriunde, de la benzinărie, la hipermarket, în orice loc public în care să cumperi titluri mai simplu, în așa fel încât să ajuți statul român și să beneficiezi bineînțeles de o dobândă foarte bună. Există soluții financiare 'outside the box'' pentru a rezolva problema celor 30 miliarde de lei pe care trebuie să îi economisim pentru a ne încadra în ținta de deficit. Mai sunt soluții vehiculate de mediul de afaceri, precum un mecanism de vânzare a datoriilor pe care companiile le au la bugetul de stat, de 23 miliarde de lei, un mecanism de factoring, prin care se poate recupera cel puțin jumătate din acești bani, dincolo de listările la bursă ale companiilor de stat și vânzările activelor care nu sunt esențiale pentru sistemul public în țara noastră', a mai spus Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, o altă soluție pentru a asigura lichiditatea este 'realizarea unui acord de tip Viena, ca la precedenta criză, cu băncile mamă, care să ne pună la dispoziție o linie de finanțare la o dobândă mai bună și să evităm astfel să stăm după creșterea taxelor'.

'Soluții există, mă tem însă că nu are cine să le aplice, nu există voința și expertiza necesară. Aș vrea să văd că vom umbla și pe partea de fiscalitate, pentru a stimula intrarea fondurilor de investiții în România, pentru a atrage capitalul străin și pentru a promova o soluție alternativă la finanțarea bancară. Instituții precum Fondul Proprietatea ar trebui să se afle în prim-plan în susținerea firmelor românești și pentru asta ai nevoie de legislație favorabilă investițiilor, nu de creșteri de taxe din pix', a mai spus consultantul economic.

Comisia Europeană a publicat miercuri Pachetul de Primăvară al Semestrului European, prin care sunt analizate evoluțiile economice și sociale din statele membre. Potrivit documentului, creșterea cheltuielilor nete ale României este cu mult peste plafonul stabilit de traiectoria sa corectivă, prezentând riscuri clare pentru corectarea deficitului său excesiv până în 2030. În consecință, Comisia Europeană recomandă Consiliului să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea dezechilibrului.

'Comisia a ajuns la concluzia că România se confruntă cu dezechilibre macroeconomice excesive. Vulnerabilitățile au crescut pe măsură ce deficitul fiscal și cel de cont curent ale României s-au agravat, iar competitivitatea costurilor s-a deteriorat în 2024. Deficitul public ridicat a crescut în 2024. Creșterea continuă a deficitului public, în special majorările salariilor și pensiilor din sectorul public, a majorat consumul privat și deficitul deja mare al contului curent', se arată în analiza Executivului comunitar.

În aceste condiții, Bruxelles-ul recomandă o înăsprire considerabilă a politicii fiscale pentru a menține cheltuielile nete în limitele traiectoriei corective din cadrul Procedurii de Deficit Excesiv și pentru a consolida poziția externă. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 958

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 21-10-2026 15:46

Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027

Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu

Economic Intern 21-10-2026 15:11

ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor

Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c

Economic Intern 21-10-2026 14:44

Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)

Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Economic Intern 21-10-2026 14:37

Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România

Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă

Economic Intern 21-10-2026 14:08

Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară

Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne

Economic Intern 21-10-2026 14:06

ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național

Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca

Economic Intern 21-10-2026 14:00

Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție

New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î

Economic Intern 21-10-2026 13:44

CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil

Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet

Economic Intern 21-10-2026 13:11

Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele (analiză)

Majorarea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele, în condițiile în care companiile și populația resimt deja povara fiscală, iar economia României ar urma să înregistreze o creștere de numai 0,7% în acest an, consideră Ruxandra Târlescu, partener coordonator Taxe în cadrul PwC România.

Economic Intern 21-10-2026 13:05

Petrescu (ASF): România trebuie să transpună reglementările europene privind criptoactivele

România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu, la evenimentul Profit Financial.forum - '

Economic Intern 21-10-2026 12:51

Modificări în circulația trenurilor ca urmare a lucrărilor efectuate de către CFR SA pe secțiunea Târgu Jiu - Ecaterina Teodoroiu

Circulația trenurilor va suferi modificări în ultima săptămână a lunii octombrie ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Târgu Jiu și Ecaterina Teodoroiu, concomitent cu lucrările între stațiile Târgu Jiu - Amaradia și Târgu Jiu - Lunca Budieni, informează miercuri CFR Călători.

Economic Intern 21-10-2026 12:34

România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani pentru a recâștiga încrederea investitorilor (analiză)

România are nevoie de un moratoriu fiscal care să asigure stabilitatea taxelor și impozitelor pentru o perioadă de 3-5 ani și de un dialog periodic între Guvern și mediul de afaceri, pentru recâștigarea încrederii investitorilor, susțin experții companiei de consultanță Frames, într-o analiză transmisă miercuri AGERPRES.

Economic Intern 21-10-2026 11:50

Piața spațiilor de birouri flexibile din București depășește de 6,5 ori nivelul din 2015 (raport)

Stocul de spații de birouri flexibile din București a ajuns la aproximativ 73.500 metri pătrați, de peste 6,5 ori mai mare comparativ cu nivelul de 11.100 metri pătrați înregistrat în 2015, potrivit raportului Bucharest Flex Office Overview 2026, realizat de Cushman & Wakefield Echinox. În prezent, în București sunt

Economic Intern 21-10-2026 11:46

Inspecția Muncii pregătește un sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor

Inspecția Muncii pregătește introducerea unui sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor, prin intermediul unei platforme care va recalcula periodic indicatorii de risc și va permite inspectorilor accesul la informații direct în timpul controalelor, potrivit unui comunicat al instituției. 'O componentă esențială este

Economic Intern 21-10-2026 11:41

Peste 82% dintre locurile de muncă postate de la începutul anului au salariul afișat în anunț (platformă de recrutare)

Peste 82% dintre cele 37.000 de locuri de muncă postate de la începutul anului pe platforma iajob.ro au avut salariul afișat în anunțul de angajare, pondere aproape dublă față de cea înregistrată la nivelul platformei eJobs.ro, unde 42% dintre joburi au inclus această informație, potrivit datelor transmise miercuri de eJobs România.