Comunicat de presă - Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov
Ansamblul Vocal Konstanz la Biserica Neagră
În data de 11 iunie, ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov invită publicul la un concert coral susținut de Ansamblul Vocal Konstanz (Germania), sub bagheta dirijorului Markus Mackowiak.
Programul concertului include lucrări muzicale, din patru secole, ale compozitorilor Hans Leo Hassler, Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Maurice Durufle, fiind prezentat publicului sub titlul sugestiv Cantate Domino.
Ansamblul Vocal Konstanz, corul mixt al Catedralei din Konstanz, Germania, este un cor de cameră, semi-profesionist, format din 30 de interpreți care se concentrează pe dezvoltarea muzicii sacre din toate epocile.
Din martie 2023, ansamblul este condus de directorul muzical al catedralei, dirijorul Markus Mackowiak. În timpul repetițiilor, dirijorul Markus Mackowiak pune accent atât pe pregătirea lucrărilor corale, cât și pe calitatea interacțiunii dintre interpreți, convingerea sa fiind că această abordare conduce la un sunet clar, flexibil și echilibrat. Corul acordă o atenție deosebită interpretării lucrărilor din secolele XX și XXI. În mod regulat au loc premiere ale lucrărilor compuse special pentru ansamblul vocal.
Dirijorul Markus Mackowiak și-a început cariera muzicală ca membru al Dresdner Kapellknaben. A studiat muzica bisericească, canto și dirijat de cor la Halle/Saale și Zurich, iar mai târziu a fost reprezentant eparhial pentru dirijorat coral pentru copii, în dieceza de Freiburg, cantor districtual în Bad Sackingen, și a predat dirijat coral pentru copii la Universitatea de Arte din Zurich. Din 2021 a ocupat un post didactic de dirijat coral la Universitatea de Muzică din Freiburg, iar din martie 2023 este director muzical al catedralei din Konstanz.
Biletele se pot achiziționa începând cu data de 4 iunie, din magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO Gift Studio (situat vizavi de Biserica Neagră, la adresa Curtea Johannes Honterus, nr. 8), sau online de pe www.booktes.com. Prețul unui bilet este de 50 lei pentru toate categoriile de vârstă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].