Tot ce trebuie să știi despre sisteme deschidere porți
Datorită progresului tot mai accentuat al tehnologiei și, inevitabil, a utilității pe care aceasta o are în viețile noastre, avem posibilitatea de a ne petrece fiecare zi într-un mod mult mai liniștit. Așa cum este de așteptat, toate aceste lucruri depind de stilul de viață pe care îl alegem pentru noi înșine. Un procent tot mai accentuat de persoane care locuiesc la casă optează pentru aparate dezvoltate pe baza tehnologiei avansate, în special în ceea ce privește domeniul de automatizare porti batante. Întocmai această tendință este cea care subliniază interesul tot mai accentuat înspre ceea ce numim astăzi porti automate.
Nu doar aspectul estetic este cel care atrage atât de mult, ci și modul în care aceste porți sunt utilizate. Cu ajutorul unui kit automatizare porti potrivit, te poți adapta noilor cerințe, cu ajutorul cărora să-ți faci viața mult mai ușoară.
Cum se alege kit-ul de automatizare potrivit?
Primul aspect pe care este indicat să-l iei în considerare atunci când îți dorești să ai parte de un sistem deschidere porti de calitate este pregătirea acestuia. În funcție de acest lucru, se are în vedere adaptarea porților la procesul de motorizare.
În ciuda faptului că întregul proces de automatizare porti pare a fi, la prima vedere, unul dificil și capabil să îngreuneze activitatea unui amator, în realitate lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Orice kit automatizare porti batante este prevăzut cu toate informațiile necesare. Acestea pot fi regăsite pe orice website de specialitate sau, după caz, chiar pe manualul de instrucțiuni regăsit în interiorul kit-ului.
- Procesul de automatizare porți batante – porțile batante sunt cunoscute pe piață ca fiind cele mai economice și ușor de montat. Procesul presupune utilizarea unui sistem electric de deschidere, care cuprinde două brațe metalice, o lampă de semnalizare, o unitate de comandă, două fotocelule și două telecomenzi. Din punct de vedere tehnic, porțile batante sunt atât simple (într-un canat), cât și duble (în două canaturi);
- Procesul de automatizare porți culisante – mai poartă numele de porți culisante și se pot glisa atât în stânga, cât și în dreapta. Procesul de automatizare porti culisante impune utilizarea uneia dintre cele două tipuri de porți, respectiv:
- Porți culisante fără șină de culisare și cu role ascunse;
- Porți culisante cu șină de culisare și cu role vizibile.
- Procesul de automatizare porți autoportante – este cel mai costisitor și dificil de ajustat proces, întrucât aceste porti autoportante au nevoie de un alt sistem de funcționare. Cu toate acestea, procesul este unul plin de avantaje, întrucât șina de culisare nu necesită curățare, iar procesul de utilizare este unul foarte ușor și rapid. Mai mult decât atât, sunt extrem de aspectuoase, ceea ce potențează aspectul estetic al locuinței tale.
Lăsând la o parte tipul de poartă de curte spre care optezi, este imperios necesar de cunoscut faptul că operarea manuală cu facilitate a porții oferă un nivel ridicat de protecție și o viață potențată a automatizării acesteia. În plus, este esențial să arunci o privire și la accesoriile existente pentru porțile de incintă, astfel încât să ai parte de un raport calitate-preț ideal.
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Grile-Specialitate.ro ajunge la 55 din cele 70 de specialități și pregătește medicii rezidenți pentru un examen de specialitate care se schimbă din 2026
Platforma de pregătire online extinde acoperirea bibliografiei oficiale și introduce noi funcții de învățare, într-un moment în care examenul de specialitate urmează să se schimbe din 2026, fără ca formatul probei să fie încă stabilit oficial. Craiova, 25 iunie 2026 — Grile-Specialitate.ro, prima platformă de pregătire online dedicată medicilor rezidenți care se pregătesc pentru examenul de obținere a titlului de medic specialist, a ajuns să acopere 55 din cele 70 de specialități prevăzute în nomenclatorul medical, inclusiv medicină dentară și farmacie.
Pregătire pentru Rezidențiat 15 noiembrie 2026: Grile-Rezidentiat.ro introduce urmărirea progresului pe capitole, grile din tabele și subiectele de concurs 2021-2025 grupate pe capitole
Pregătire pentru Rezidențiat 15 noiembrie 2026: Grile-Rezidentiat.ro introduce urmărirea progresului pe capitole, grile din tabele și subiectele de concurs 2021-2025 grupate pe capitole La mai puțin de cinci luni de examen, platforma adaugă instrumente care arată candidaților din medicină, medicină dentară și farmacie, capitol cu capitol, cât material le-a mai rămas de parcurs. Craiova, iunie 2026 — Grile-Rezidentiat.ro, platformă de pregătire pentru Concursul Național de Rezidențiat activă din 2015, a
Grile-Admitere.ro lansează funcția de progres pe capitole înaintea admiterii la medicină din iulie 2026
Platforma de pregătire pentru admiterea la UMF, activă din 2014, introduce urmărirea progresului, căutarea în mind maps și o bază extinsă de grile, în timp ce ghidul de înscriere pentru sesiunea din iulie 2026 este actualizat. Craiova, 25 iunie 2026 — Grile-Admitere.ro, una dintre cele mai utilizate platforme de pregătire pentru admiterea la facultățile cu profil medical din România, a lansat o funcție de urmărire a progresului pe capitole, cu câteva săptămâni înainte de examenele de admiter
Economia creativă a divertismentului digital: cum se combină arta, matematica și dezvoltarea software în jocurile de cazino
Pe măsură ce industria de digital entertainment continuă să evolueze spectaculos, este tot mai ușor de remarcat modul în care discipline aparent diferite colaborează pentru a rezulta produse sofisticate, concepute pentru a valida așteptările tot mai înalte ale publicului modern. Domeniul jocurilor de cazinou online este un bun exemplu al convergenței dintre arii distincte. În spatele unei sesiuni interactive se află o combinație atent construită ce presupune design artistic, algoritmi matematici și tehnologii software avansate. Pentru utilizator, un slot online înseamnă apăsări simple de buton, animații și rezultate afișate rapid. Î
Zigrid.ro își extinde portofoliul cu uși antifoc, uși de intrare din aluminiu și oțel și uși filomuro pentru proiecte premium în România
Zigrid.ro, brand specializat în uși de interior moderne și elegante, își consolidează poziția pe piața românească a soluțiilor pentru amenajări prin extinderea portofoliului cu uși antifoc, uși de intrare din aluminiu și oțel, precum și uși filomuro destinate proiectelor rezidențiale și comerciale de top. Diversificarea portofoliului Din 2025, Zigrid și‑a diversificat activitatea pentru a acoperi o gamă largă de uși: uși antifoc, uși de intrare din aluminiu și oțel, uși filomuro cu design minimalist, aliniate la nivelul peretelui. Ușile filomuro propuse de Zigrid folosesc tocuri din a
Premierele și recordurile continuă la Cupa Mondială 2026 - ce echipe pot ajunge, pentru prima oară, în fazele eliminatorii
Mondialul nord-american este, în mod cert, unul al premierelor și recordurilor. Lionel Messi a depășit recordul de goluri marcate all-time la Cupa Mondială (18 goluri față de cele 16 ale lui Miroslav Klose), iar Cristiano Ronaldo (41 de ani) a devenit cel mai în vârstă marcator la un turneu final și singurul jucător care a înscris la 6 ediții ale competiției. Alte recorduri stau să cadă. Dacă va înscrie și în meciul cu Iordania, Lionel Messi va deveni singurul jucător care a marcat în 7 meciuri consecutive la Cupa Mondială. În acest moment, Messi împarte recordul de goluri marcate în 6 meciuri consecutive cu brazilianul Jairzinho, care a înscris în toate meciurile jucate la CM 1970, prima ediție găzduită de o țară din America de Nord.
One United Properties lansează Oferta Publică de Cumpărare pentru răscumpărarea și anularea a până la 4.770.000 de acțiuni
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță lansarea unei Oferte Publice de Cumpărare („OPC”) pentru răscumpărarea acțiunilor proprii. Oferta a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în data de 24 iunie 2026. Prin intermediul Ofertei, One United Properties intenționează să achiziționeze până la 4.770.000 de acțiuni, reprezentând până la 4,32% din capitalul social subscris și vărsat al Companiei, la un preț de 33,00 lei per acțiune. Oferta se va derula în perioada 1 iulie 2026 – 14 iulie 2026.
Comunicat de presă - Primăria Orașului Agnita
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat finalizare proiect-
Se poartă muzica live. Se poartă Bossa Nova.
Muzica live, de orice gen, a scos mereu din oameni ceva ce playlisturile nu prea reușesc: nostalgia. Instrumentiștii sunt pe scenă, iar ascultătorii așteaptă următoarea melodie cu zâmbetul pe față și mâinile pregătite de aplauze. Este un troc cinstit între cele două părți. Unii oferă muzică, ceilalți oferă liniștea atentă dintre două acorduri și, la final, recunoștința.
Producător de saltele premium în Sibiu cu livrare în toată țara
Oamenii petrec aproximativ o treime din viață dormind, prin urmare, saltea pe care dormi contează mai mult decât orice alt obiect din casă. Dacă ești din Sibiu și cauți Saltele Sibiu direct de la producător, ai ajuns unde trebuie. Salteledepat.ro produce și livrează saltele direct din România, fără intermediari, cu un raport calitate-preț pe care retailerii generici nu îl pot egala. De ce să alegi un producător local de saltele din Sibiu Cumpărarea unei saltele direct de la un producăto
Serviciul de Ambulanță Județean Iași anunță progresele înregistrate în implementarea proiectului transfrontalier privind îmbunătățirea serviciilor de urgență medicală
ARTICOL DE PRESĂ Serviciul de Ambulanță Județean Iași anunță progresele înregistrate în implementarea proiectului transfrontalier privind îmbunătățirea serviciilor de urgență medicală Iași, IUNIE 2026
Ce caracteristici trebuie sa aiba o hală de închiriat în București
Cererea pentru o hală de închiriat în București continuă să crească pe fondul dezvoltării accelerate a sectorului logistic, al expansiunii comerțului online și al investițiilor constante în infrastructura de transport. Pentru companiile care caută spații industriale moderne, alegerea unei hale nu se rezumă doar la suprafața disponibilă sau la nivelul chiriei. Caracteristicile tehnice ale clădirii pot influența direct eficiența operațională, costurile logistice și posibilitatea de extindere pe termen lung. Fie că este vorba despre activități de depozitare, dis
CONFINDUSTRIA ROMANIA A PARTICIPAT LA ADUNAREA GENERALA CONFINDUSTRIA EST EUROPA LA ROMA
Pe 23 iunie, Confindustria România a participat la Adunarea Generală Confindustria Est Europa, prezidată de președintele Patrizio Dei Tos și găzduită de Ambasada României la Roma. Delegația Reprezentanței noastre din România a fost alcătuită din președintele Andrea Allocco, consilierii prezidențiali Alessandro Romei și Gianluca Zanellato, și din Giulio Bertola, de această dată în calitate atât de Președinte Emerit Confindustria România cât și de Prim Vicepreședinte Confindustria Est Europa. Evenimentul a inclus două momente, unul privat și unul public, ca dovadă
Comunicat de presă - SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE SF. CUVIOASĂ PARASCHEVA GALAȚI
COMUNICAT DE PRESĂ &ndas
Anunt privind finalizarea proiectului cu titlul „Cresterea competitivitatii societatii Benati usi si Ferestre S.R.L. prin digitalizare”
Numele beneficiarului: BENATI USI SI FERESTRE SRL BENATI USI SI FERESTRE SRL, cod de identificare fiscală RO38926182, cu sediul în Municipiul București, Sectorul 2, Str. REÂNVIERII, Nr. 3-5, PARTER, BIROU NR. 9, 10, 26, 17, 19, România, cod poștal 021121, derulează începând cu data de 29.04.2025 proiectul nr. 1471.1/i3/c9, intitulat: “Cresterea competitivitatii s
Gorenje aduce răcoarea în casele românilor la FIFA World Cup 2026™
România, București (25 iunie, 2026) – În calitate de partener oficial FIFA World Cup 2026™, Gorenje revine pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial, și aduce energia competiției din stadioane direct în casele oamenilor. Cele mai bune echipe naționale din lume concurează pentru trofeu, iar Gorenje se concentrează pe tot ceea ce completează experiența meciului, ajutându-și fanii să creeze acasă cadrul ideal pentru a se bucura de fiecare gol, fiecare paradă și fiecare moment memorabil.
Comunicat de presă - ASOCIATIA ROMANA DE TERAPII IN AUTISM SI ADHD
București, 25 iunie 2026 Comunicat de presă privind demararea implementării proiectului „Incluziune prin Terapii – Program integrat de sprijin psihologic pentru copiii cu dizabilități&
Ginecomastia la sportivi: cand efortul in sala nu mai este raspunsul
Pentru un barbat care se antreneaza 4-5 zile pe saptamana, cu o dieta stricta si masuratori antropometrice in fiecare luna, exista putine situatii mai descurajatoare decat sa observe ca pectoralii nu se 'definesc' in ciuda muncii depuse. In unele cazuri, problema nu este compozitia corporala - este ginecomastia, o crestere a tesutului glandular mamar care nu raspunde la sport, dieta sau suplimentatie. De ce sportul nu reduce tesutul glandular Tesutul glandular mamar este histologic diferit de tesutul adipos. Lipoliza indusa de antrenament si deficit caloric reduce stratul de grasime subcutanat, dar nu afecteaza glanda mamara. Multi pacienti observa ca, dupa o pierdere semnificativa in greutate, pectoralii arata chiar mai vi
Soluții pentru pacienții cu edentație totală
Pierderea tuturor dinților nu este doar o problemă estetică. Odată cu dispariția rădăcinilor dentare, osul alveolar care le susținea începe să se resoarbă progresiv, modificând în timp structura întregii treimi inferioare a feței: șanțurile nazolabiale se adâncesc, comisurile bucale coboară, iar profilul facial capătă acea caracteristică prăbușire pe care medicii o numesc colaps al țesuturilor moi. Tocmai de aceea, decizia de tratament în cazul edentației totale nu privește doar restaurarea funcției masticatorii, ci și oprirea unui proces de degradare osoasă care, odată avansat, complică semnificativ orice intervenție ulterioară. Trei soluții, trei compromisuri diferite Pacientul cu edentație totală are













