Comunicat de presă - Deputat AUR Ioana Ramona Bruynseels
COMUNICAT DE PRESA
26 iulie 2026
Suntem acuzați că tăcem în ceea ce privește dronele care au violat spațiul nostru aerian.
Dacă am fi spus ceva, am fi fost acuzați că ne folosim de o chestiune de siguranță națională ca să exploatăm politic spaima și disperarea oamenilor. Ar fi spus: 'Extremiștii, iată ce fac ca să creeze tensiune în țară!'
Dacă am tăcut, tot nu e bine, că, vezi Doamne, primim ordin să tăcem.
Păi atunci, hai să spunem ceea ce gândim și ceea ce gândește fiecare român. Am crezut că vreți să o auziți de la cetățeni:
Rușine să vă fie, vouă, celor care ați condus România și o faceți în continuare, pentru că știați clar unde se poate ajunge și ați stat cu brațele încrucișate, gândindu-vă că 'nouă nu ni se poate întâmpla'.
Rușine să vă fie că ați făcut pomeni electorale în loc să investiți și să aveți grijă, așa cum se cuvine, de securitatea și siguranța românilor!
Rușine să vă fie pentru toată bătaia de joc la adresa românilor! Voi ați avut și aveți pârghiile, noi suntem în opoziție!
Este de neacceptat să aveți o resursă umană de înaltă calitate în Armată, în servicii și în MAI, iar voi să vă bateți joc de acești oameni, contând pe disciplina și bunul lor simț! Neasigurarea echipamentelor adaptate vremurilor pe care le trăim, astfel încât aceștia să își poată face datoria, reprezintă tot o bătaie de joc!
Rușine să vă fie că, de trei ani, ați avut timp să aduceți echipamente care să ne apere. Dronele nu au apărut ieri, ci sunt o realitate a ultimilor ani. Iar voi ați stat și ați judecat precum contabilii, ați făcut planuri pe banii românilor și v-a durut exact în cot de viața compatrioților voștri!
Da, aveți strategi care vă învață ce să spuneți pentru a arunca acest cartof fierbinte în mâinile noastre, deși voi aveți responsabilitatea, iar noi nu suntem niciodată consultați de voi.
Vă dau o veste proastă: chiar și atunci când noi tăcem, timpul și realitatea de pe teren nu vă mai iartă!
Adevărul este simplu: nu AUR a guvernat! Sunteți vinovați!
Ioana Ramona Bruynseels
Deputat în Parlamentul României, AUR - Circumscripția electorală nr. 13 Cluj
https://www.facebook.com/share/p/1RLwwF2MJ2/?mibextid=wwXIfr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.