Europarlamentare2024 Generaţia Z merge la vot

A început numărătoarea inversă până la alegerile europarlamentare, ce vor avea loc în perioada 6 - 9 iunie în toate cele 27 de state membre ale Uniunii europene. Milioane de tineri cetăţeni ai UE vor fi eligibili pentru a vota. Noi date arată probabilitatea ca ei să meargă efectiv la vot şi chestiunile de care le pasă cel mai mult, notează European Newsroom.
Date publicate la începutul lunii aprilie de Biroul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că milioane de tineri cetăţeni ai UE vor putea vota pentru prima dată la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie. În întreaga Uniune, peste 400 de milioane de oameni sunt eligibili să voteze la cel de-al 10-lea scrutin pentru desemnarea membrilor Parlamentului European de la primele alegeri europene directe, desfăşurate în 1979. În primele alegeri europarlamentare post-Brexit, numărul membrilor aleşi ai Parlamentului European va creşte de la 705 la 720.
Potrivit datelor statistice disponibile, cel mai mare număr de votanţi pentru prima dată sunt aşteptaţi în Germania (5,1 milioane), Franţa (4 milioane) şi Italia (2,8 milioane). Cele mai mici cifre sunt aşteptate în Malta (20.000) şi Cipru (3.000).
În 17 aprilie, Parlamentul European a publicat Eurobarometrul de primăvară, ultimul astfel de sondaj înaintea alegerilor europarlamentare din iunie. Printre altele, studiul a analizat cât de interesaţi sunt cetăţenii UE de alegeri, care este probabilitatea ca ei să meargă la vot şi care sunt temele pe care ei le consideră importante în perspectiva alegerilor. În total au fost intervievaţi 26.411 de cetăţeni UE cu vârste de peste 15 ani, din cele 27 de ţări membre. Referitor la tineri, datele pentru categoria de vârstă 15-24 de ani arată cum văd apropiatele alegeri alegătorii din generaţia Z.
Potrivit sondajului, 51% dintre respondenţii cu vârste între 15 şi 24 de ani au spus că sunt interesaţi de aceste alegeri, comparativ cu nivelul mediu de 60% din toţi cetăţenii UE. 48% dintre respondenţii din această categorie de vârstă au afirmat că ei consideră extrem de important să voteze la alegerile europene, un rezultat în uşoară scădere comparativ cu nivelul mediu de 53% din toţi cetăţenii UE.
La data realizării studiului, atunci când au fost întrebaţi care este probabilitatea ca ei să voteze la alegerile europene, 63% din respondenţii din categoria de vârstă 15-24 de ani au afirmat că probabil vor vota dacă alegerile ar avea loc săptămână următoare, proporţia fiind de 71% în cazul tuturor cetăţenilor UE. Spre comparaţie, prezenţa la vot la alegerile europene din 2019 a fost de 50,66%.
Acelaşi Eurobarometru a evidenţiat priorităţile cetăţenilor UE înaintea scrutinului europarlamentar. Pentru alegătorii tineri din categoria 15-24 de ani, cele mai importante trei subiecte care ar trebui să fie discutate cu prioritate în timpul campaniei electorale au fost măsurile privind schimbările climatice (33%), lupta contra sărăciei şi excluziunii sociale (31%) şi sprijinul pentru economie şi pentru crearea de locuri de muncă (29%).
Întrebaţi ce valori ar trebui să apere Parlamentul European în următorii cinci ani, respondenţii din categoria de vârstă 15-24 de ani eu răspuns pacea (42%), protecţia drepturilor omului în UE şi în lume (28%) şi democraţia (27%).
Nu mai puţin de 86% din respondenţii tineri au afirmat că votul este important pentru a asigura un viitor mai bun generaţiilor viitoare, comparativ cu 84% din toţi cetăţenii UE.
În ansamblul Uniunii Europene, alegătorii sub 18 ani vor putea vota în iunie în cinci ţări: în Austria, Belgia, Germania şi Malta de la vârsta de 16 ani şi în Grecia de la vârsta de 17 ani.
Extinderea drepturilor de vot la persoanele care au împlinit 16 şi 17 ani este în concordanţă cu solicitarea de mult timp făcută de organizaţii ale tinerilor. În campania sa în contextul apropiatelor alegeri europene, European Youth Forum - o platformă a organizaţiilor de tineret din Europa - a cerut o scădere generală a vârstei minime de vot la 16 ani pentru toate alegerile locale, regionale, naţionale şi europene.
Organizaţia susţine că tinerii sunt deja subreprezentaţi în Parlamentul European. Potrivit European Youth Forum, vârsta medie a membrilor Parlamentului European este 50 de ani, însă doar şase dintre cei 705 de europarlamentari au vârste sub 30 de ani.
La alegerile europene din 2019, 42% din alegătorii cu vârste sub 25 de ani au votat în ansamblul UE. Deşi aceasta a fost o creştere semnificativă a prezenţei la vot pentru această categorie de vârstă comparativ cu 2014, cifra a fost inferioară prezenţei generale la vot la scrutinul european de acum cinci ani (50,66%).
Marea provocare: mobilizarea tinerilor la alegerile europene
Într-un interviu acordat agenţiei de presă spaniole EFE în februarie, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch Guillot, director general pentru comunicare al PE, a vorbit despre importanţa participării tinerilor la alegerile europene din 2024 şi despre provocările întâmpinate pentru a-i determina să meargă la vot.
În alegerile din iunie, tinerii au 'o mare responsabilitate şi sunt singurii care ar trebui să fie cei mai interesaţi'' de rezultat pentru că 'ceea ce se va întâmpla în următorii cinci sau zece ani îi va afecta masiv, mai mult decât pe oricine altcineva'', a spus Jaume Duch Guillot în acel interviu.
''Ei se simt europeni, sunt europeni, trăiesc într-un mediu european, dar asta nu înseamnă că ei au realizat acest lucru pentru totdeauna şi că lucrurile nu pot regresa dacă ei nu au grijă'', a spus Duch.
Mobilizarea tinerilor pentru a merge la vot în 6-9 iunie este crucială, într-o perioadă când se suprapun fenomenul interferenţei ruse şi mişcările euroxenofobe. 'Practic, în fiecare zi vedem campanii, uneori mai mult sau mai puţin organizate, mai ample sau mai mici, de dezinformare în legătură cu alegerile europene'', a remarcat purtătorul de cuvânt al PE.
El a adăugat că ''Rusia promovează şi în unele cazuri finanţează mişcări antieuropene de mulţi ani, în mod evident nu doar mişcări eurosceptice, dar chiar mişcări euroxenofobe''.
În opinia sa, acest fenomen este extrem de dăunător, iar combaterea sa este o sarcină foarte complicată, întrucât este nevoie de ''multă coordonare şi mari eforturi pentru a mobiliza forţele politice şi întreaga societate''.
Social media, o modalitate tot mai explorată pentru a ajunge la alegătorii tineri din UE
Social media reprezintă unul dintre locurile cele mai populare pentru tineri pentru a fi activi din punct de vedere social şi politic, iar politicienii explorează tot mai mult modalităţile de a discuta cu tinerii alegători online înaintea alegerilor europene.
Aplicaţia chineză de social media TikTok creşte în popularitate în rândul tinerei generaţii şi devine un element în apropiatele alegeri europene, sunt de părere politicieni şi experţi.
Alegătorii tineri sunt mai probabil decât populaţia medie să găsească informaţii în social media, au explicat experţii Ingrid Brodnig şi Markus Zimmer, de la agenţia austriacă de studii privind social media BuzzValue, într-un interviu acordat agenţiei de presă austriece APA la finalul anului trecut.
Eurodeputaţii încearcă acum şi să ajungă la tineri prin intermediul TikTok. Verzii germani, de exemplu, intenţionează să atragă prin TikTok tinerii în campania lor pentru alegerile europene din iunie.
Candidata principală a Verzilor europeni, Terry Reintke, a afirmat că măsura este menită să arate cât de importanţi sunt pentru acest partid alegătorii tineri şi votanţii în premieră.
Deşi au existat temeri legate de folosirea TikTok pentru a face campanie, Verzii nu vor să ''lase acest spaţiu extremei-drepte'', a explicat lidera politică a Partidului Verde german, Emily Büning.
Anul trecut, Comisia Europeană şi Parlamentul European le-au interzis angajaţilor lor să folosească TikTok pe telefoanele mobile de serviciu, din motive de securitate. TikTok a fost acuzată de mult timp de lipsă de protecţie pentru utilizatorii tineri europeni. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Republica Moldova: Kremlinul va încerca să influențeze alegerile parlamentare din acest an, atrage atenția Maia Sandu
Republica Moldova se confruntă cu riscuri majore de imixtiune externă înaintea alegerilor parlamentare, preconizate să aibă loc în toamnă, iar Kremlinul ar putea încerca să destabilizeze situația din țară prin finanțarea ilegală a partidelor, organizarea de proteste plătite și atacuri cibernetice, a declarat luni seara președinta Maia Sandu într-o emi
Prima noapte fără drone rusești împotriva Ucrainei de la declararea armistițiului energetic
Autoritățile de la Kiev nu au înregistrat lansarea niciunei drone rusești împotriva teritoriului Ucrainei de luni seara, o situație practic nemaiîntâlnită din primul an de război și care nu s-a mai întâmplat de când Rusia s-a angajat public, pe 18 martie, să oprească atacarea infrastructurii energetice a Ucrainei, informează marți EF
Israel: Noul șef al Shin Bet, revocat din funcție de Netanyahu la nici 24 de ore după numire
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat marți că își reconsideră decizia de a-l numi pe Eli Sharvit în funcția de nou director al Agenției pentru securitate internă (Shin Bet), după ce candidatura acestuia a atras critici din partea unui influent senator american și a unor membri ai coaliției de guvernământ, relatează AFP și EFE.
Manevre militare în jurul Taiwanului, un avertisment al Beijingului după cel mai dur discurs al președintelui insulei
China a lansat marți noi manevre militare în jurul Taiwanului ca un 'avertisment' pentru 'forțele separatiste care urmăresc independența insulei', o operațiune care vine la câteva săptămâni după ce președintele taiwanez William Lai a ținut cel mai dur discurs împotriva Beijingului, transmite marți EFE. Comandamentul Teat
Negocieri privind #Ucraina: Trump consideră că Putin 'își va face partea sa' de înțelegere
Președintele american Donald Trump a declarat luni că omologul său rus Vladimir Putin 'își va face partea sa' de înțelegere, după ce își exprimase cu o zi în urmă frustrarea față de blocajele care împiedică să se ajungă la un acord de încetare a focului între Moscova și Kiev, relatează France Presse. Înce
Liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, căutat de justiție, afirmă că se află la Moscova
Liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, căutat de justiția țării sale pentru atac la ordinea constituțională, a afirmat luni seara că a ajuns la Moscova, anunțul fiind făcut într-o înregistrare video filmată în fața Mormântului Soldatului Necunoscut și difuzat pe platforma X, relatează AFP. 'Am ajuns la Moscova. Încep
SUA: Administrația Trump intenționează să taie nouă miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat luni că intenționează să priveze Universitatea Harvard de aproximativ nouă miliarde de dolari în subvenții federale în urma unei 'examinări cuprinzătoare', după ce a acuzat prestigioasa instituție de învățâmânt, la fel ca pe Universitatea Columbia, că a permis 'antisemitismu
SUA: Pentagonul ordonă teste fizice fără distincție de gen pentru trupele de luptă
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, care s-a opus deja ca femeile să participe la operațiuni de luptă, a ordonat ca testele de aptitudine fizică pentru trupele combatante să nu mai țină cont de gen, conform unui memoriu publicat luni, relatează AFP. 'Le cer secretarilor serviciilor militare să elaboreze planuri cuprinzătoare pentru a face distin
VIDEO Le Pen condamnată: Washingtonul consideră 'îngrijorătoare' excluderea unor candidați
Administrația Trump a declarat luni că este 'îngrijorată' de excluderea unor candidați din viața politică, ca reacție la condamnarea liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen la ineligibilitate imediată pentru cinci ani, relatează AFP. 'Excluderea unor persoane din procesul politic este deosebit de îngrijorătoare,
France: Marine Le Pen cere un proces în apel rapid și nu părăsește viața politică
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen, condamnată luni la ineligibilitate imediată pentru cinci ani, a cerut ca 'justiția să se grăbească' pentru a o rejudeca în apel înainte de alegerile prezidențiale din aprilie 2027, relatează AFP. 'Sunt milioane de francezi care cred în mine, milioane de francezi care
Franța: Condamnată la ineligibilitate, Marine Le Pen denunță 'o decizie politică'
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a denunțat 'o decizie politică' după ce a fost condamnată luni la cinci ani de ineligibilitate cu efect imediat, înainte de alegerile prezidențiale din 2027 în care este favorită, relatează AFP. 'Nu am de gând să mă las eliminată astfel. Voi urma toate căile de recurs.
Nimic concret deocamdată în dialogul ruso-american privind încheierea războiului din #Ucraina, transmite Kremlinul
Remarcile președintelui american Donald Trump despre furia lui față de omologul său rus Vladimir Putin 'nu sunt citate exacte', a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce liderul de la Casa Albă a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu se angajează în favoarea eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, dar po
#Ucraina menține apărarea activă, în timp ce Rusia crește presiunea ofensivă pe front
Armata ucraineană observă o creșterea a presiunii ruse de-a lungul întregului front, susținând însă că aceste acțiuni ofensive intensificate au ca efect pierderi semnificative în rândul trupelor ruse, în timp ce analiștii confirmă că trupele ucrainene își continuă operațiunea recent lansată pe teritoriul Rusiei în regiu
BTA: Președintele Radev și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei vor găzdui o reuniune la nivel înalt a procesului Aqaba
Bulgaria și Iordania vor coprezida o întâlnire la nivel înalt la Sofia ca parte a inițiativei Procesului Aqaba, a informat luni secretariatul de presă al președintelui. La invitația președintelui Rumen Radev și a regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, lideri guvernamentali, oficiali ai unor organizații interguvernamentale și nonguvernamentale se v
Președintele Zelenski și familia sa au câștigat aproximativ 365.000 de dolari în 2024, conform declarației de avere
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și familia sa au câștigat anul trecut 15,2 milioane de grivne (aproximativ 365.000 de dolari), conform unui anunț făcut duminică de serviciul de presă al președinției de la Kiev, care citează declarația de avere a lui Zelenski, transmite luni DPA. Aproape jumătate din acest venit provine din v&aci