Elon Musk solicită o consultare populară pentru a transforma în oraş baza sa din Texas, Starbase
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi pe care preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a însărcinat cu reformarea administraţiei publice în perioada preşedinţiei sale, vrea să aibă propriul oraş şi a făcut deja primul pas în acest sens, informează luni EFE. Într-o scrisoare adresată unui judecă
REPORTAJ Indonezia văzută prin ochii lui 'pa' Ion şi 'pa' Cristi
La peste 10.000 de km depărtare, într-un arhipelag format din peste 17.000 de insule, se întinde o ţară cât distanţa dintre Marea Britanie şi Afganistan şi în care se vorbesc 700 de limbi diferite. Este vorba de Indonezia, care devine şi mai atrăgătoare prin ochii a doi români care vorbesc limba oficială a celor aproape 280 de milioane de locuit
Mexic: Cel puţin cinci corpuri tăiate în bucăţi descoperite într-o camionetă
Cel puţin cinci corpuri umane tăiate în bucăţi au fost descoperite joi la bordul unei camionete în statul Guanajuato din centrul Mexicului unde se desfăşoară un război sângeros între carteluri, potrivit autorităţilor, transmite AFP. Potrivit guvernului local, cadavrele erau învelite în saci de plastic şi &ic
Franţa: 120 de migranţi salvaţi în tentative de traversare a Canalului Mânecii
Autorităţile franceze au salvat joi 120 de migranţi care încercau să traverseze clandestin spre Anglia, dintre care 64 la bordul aceleiaşi ambarcaţiuni, au indicat autorităţile locale din nordul Franţei într-un comunicat, notează AFP. Aceste salvări se referă la patru bărci distincte. În urma a două defecţiuni la motor, 52 de
Serbia: 20 de ani de închisoare pentru autorul masacrului din mai anul trecut de lângă Belgrad
Un tribunal sârb l-a condamnat joi la 20 de ani de închisoare pe autorul masacrului din mai anul trecut de lângă Belgrad, soldat cu nouă victime cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, informează AFP şi Reuters. Având mai puţin de 21 de ani la momentul evenimentelor, Uros Blaz
În Europa, mai mult de o jumătate de milion de copii au dificultăţi de citire din cauza zgomotului (AEM)
Poluarea fonică este responsabilă de dificultăţile de citire cu care se confruntă aproximativ 550.000 de copii europeni, a avertizat joi un raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), transmite AFP. Studiul AEM acoperă cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), precum şi Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi
Papa Francisc, aşteptat în Corsica după ce a refuzat invitaţia de a participa la redeschiderea catedralei Notre-Dame din Paris
Papa Francisc se va deplasa duminică în Corsica, insulă franceză din Marea Mediterană unde credincioşii catolici rămân numeroşi şi devotaţi, la doar câteva zile după ce a refuzat invitaţia adresată de preşedintele Emmanuel Macron de a participa la redeschiderea catedralei Notre-Dame din Paris, notează AFP. Pentru prima vizită
Reporteri fără Frontiere: 54 de jurnalişti ucişi în 2024, o treime dintre ei în Fâşia Gaza
Cel puţin 54 de jurnalişti au fost ucişi la nivel mondial în 2024 în legătură cu activitatea lor, aproape o treime dintre ei în Fâşia Gaza, conform unui raport anual al organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), relatează dpa. Numărul jurnaliştilor ucişi, conform datelor la sfârşitul lunii noiembrie, rămâne neschimbat faţă
Guvernul italian a eliminat amenzile pentru persoanele care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19
Guvernul italian a decis eliminarea amenzilor restante impuse persoanelor care au refuzat să respecte obligaţia de a se vaccina împotriva COVID-19. Măsura fusese introdusă pentru a stimula vaccinările în lupta pentru reducerea pandemiei. Persoanele care au plătit deja astfel de amenzi nu vor fi însă rambursate, informează ANSA. Italia a fost
Mexic: Parlamentul interzice eliberarea de fentanil fără reţetă
Parlamentul mexican a adoptat miercuri o reformă constituţională care interzice producţia, distribuţia şi consumul fără prescripţie medicală a fentanilului, puternic opioid responsabil de zeci de mii de morţi în fiecare an în SUA vecine, scrie AFP. Cu 110 voturi pentru şi cinci împotrivă, Senatul a dat undă verde iniţiativei
La nivel mondial înregistrarea naşterilor creşte constant, însă 150 de milioane de copii rămân în continuare ''invizibili'' (UNICEF)
În ultimii cinci ani au fost înregistrate naşterile a peste 500 de milioane de copii (aproape opt din zece copii cu vârste sub cinci ani), ceea ce arată progrese notabile în asigurarea identităţii legale la nivel mondial, potrivit unui nou raport UNICEF publicat miercuri. Documentul intitulat "Un start corect &icir
Guvernul britanic va construi patru noi închisori până în 2031, pentru a reduce supraaglomerarea penitenciarelor
Patru noi închisori vor fi construite în Marea Britanie până în 2031 pentru a combate supraaglomerarea penitenciarelor, a anunţat miercuri ministrul britanic al justiţiei, Shabana Mahmood, care prevede crearea în total a 14.000 de locuri în următorii şapte ani, relatează AFP. Problema supraaglomerării din sistemul penitencia
Olanda: Poliţia a arestat trei persoane în ancheta privind exploziile de la Haga
Poliţia olandeză a arestat trei suspecţi în urma a două explozii de la Haga, soldate cu şase morţi şi distrugerea unui apartament, la finalul săptămânii trecute, transmit marţi agenţiile de presă DPA şi Reuters. Potrivit poliţiei, suspecţii ar fi fost implicaţi în cele două deflagraţii; nu au fost oferite alte detalii despre
Competenţele adulţilor stagnează sau sunt în scădere în ţările membre ale OCDE
Competenţele adulţilor de citire, calcul şi de rezolvare a problemelor au stagnat sau au scăzut în ultimul deceniu în marea majoritate a ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), conform unui studiu publicat marţi, citat de AFP. La 12 ani de la un sondaj anterior, inteligenţa artificială şi di
În Europa, aproape 240.000 de decese în 2022 din cauza particulelor fine
Poluarea aerului cu particule fine a dus la decesul a 239.000 de persoane în Uniunea Europeană în 2022, un număr cu 5% mai mic decât în anul anterior, potrivit unui raport al Agenţiei europene pentru Mediu (AEE) publicat marţi, informează AFP. ''Cel puţin 239.000 de decese în Uniunea Europeană în 2022 sunt imputabile