REPORTAJ Indonezia văzută prin ochii lui 'pa' Ion şi 'pa' Cristi
La peste 10.000 de km depărtare, într-un arhipelag format din peste 17.000 de insule, se întinde o ţară cât distanţa dintre Marea Britanie şi Afganistan şi în care se vorbesc 700 de limbi diferite. Este vorba de Indonezia, care devine şi mai atrăgătoare prin ochii a doi români care vorbesc limba oficială a celor aproape 280 de milioane de locuitori.
Emoţii? Poate doar "pa" Cristi să aibă, pentru că la cei 44 de ani se află la primul zbor cu avionul. Şi ce zbor, de peste 10.000 de km, până în îndepărtata Indonezie, cu o singură escală la Doha. Se citeşte de departe o oarecare nelinişte pe chipul lui.
"Pa" Ion în schimb, chiar dacă a zburat doar o dată până la Timişoara, experienţa vârstei de puţin peste 60 de ani îl face să fie mult mai sigur, mai puţin impresionat de turbulenţele care invariabil apar. Îl ajută şi umorul: "Hai, măi, Cristi, dacă se prăbuşeşte mergem pe jos, nu e problemă".
După 13 ore de zbor, insula Java ne întâmpină cu o căldură sufocantă, 31 de grade, la ora 7:00. Dar nu la soare, pentru că e întunecat şi stă să plouă. De fapt, este ca şi cum ar ploua, pentru că umiditatea a depăşit 85% şi te simţi ca şi cum ai fi ieşit de sub duş îmbrăcat.
Un furnicar
Străzile din Jakarta sunt un furnicar, ne uităm în stânga şi în dreapta pe geamurile microbuzului care ne duce la hotel şi suntem uimiţi de miile de scutere care roiesc pe lângă noi într-o goană nebună. Majoritatea în papuci, dar cu căşti de protecţie pe cap şi haine groase, indonezienii preferă să se strecoare pe două roţi decât să stea pe patru. Sunt unii care au întreaga familie pe scuter, mamă, tată şi doi copii. Uneori şi bagaje, pe care le ţin între picioare.
E varianta de deplasare cea mai facilă în întreaga Indonezie care numără aproape 280 de milioane de suflete. Până şi Google maps oferă drept cea mai optimă variantă cea pe două roţi pentru deplasarea dintr-un loc în altul. Şi apoi mai sunt ricşele, trase de cai, de om sau împinse de o motocicletă. Plus celebrele tuk-tuk-uri, nişte "coteţe" improvizate pentru două persoane, montate pe un scuter vechi sau motocicletă.
"Pa" Cristi e cu camera de mână în acţiune, filmează tot, nu contează că surprinde şi discuţiile din interiorul microbuzului. Va avea la ce să se uite când va dori să-şi aducă în faţa ochilor "experienţa de neuitat", aşa cum avea să caracterizeze mai târziu călătoria de 10 zile în Indonezia.
Fiecare colţ de stradă are un "parcagiu", care te îndrumă cum şi unde să parchezi maşina. "Hău, hău, hău", dă agitat din mâini până când maşina ta aproape că se lipeşte de cea din spate. "Aici nici nu mai au nevoie de cameră video pe spate", remarcă mucalit "pa" Ion.
Iar în orice intersecţie, nesemaforizată bineînţeles, pentru că în furnicarul indonezian ar fi inutil, se găseşte câte un "dirijor." Nu, nu e poliţist, poliţia are altă treabă decât să dirijeze circulaţia. Sunt cetăţeni voluntari cu un steguleţ şi un fluier, care opresc circulaţia să treacă pietonii şi care "deznoadă" traficul atunci când se încurcă. Şi se încurcă rar, pentru că în avalanşa de maşini şi scutere ce se revarsă pe şosele există o oarecare noimă. Şoferii sunt răbdători şi atenţi cu ceilalţi, nu se claxonează decât foarte rar, iar cei veniţi de pe străzile secundare intră pe marile bulevarde ca şi cum ar avea prioritate, pe care o primesc de la colegii de trafic, fără înjurături sau nervi.
"1000 de prieteni e prea puţin, un duşman e prea mult"
Modelul de viaţă al indonezienilor, "1000 de prieteni e prea puţin, un duşman e prea mult", pare să fie pus în aplicare peste tot. Oamenii îţi zâmbesc, sunt amabili, vânzătorii nu încearcă să te păcălească. În 10 zile, nu am surprins nici măcar o dată o ridicare a vocii, un gest de nervozitate, nimic. Iar faţă de europeni au un oarecare sentiment de inferioritate, nejustificat, care de multe ori te pune în încurcătură sau te stânjeneşte.
Viaţa în Jakarta pare că se trăieşte pe străzi, acolo dorm mulţi, acolo gătesc, acolo mănâncă şi acolo repară o pană de cauciuc. Oraşele par să nu aibă somn.
Iar oamenii sunt cât se poate de prietenoşi. "Pa" Cristi intră în vorbă cu un localnic pe străzile din Jakarta, doritor să ne arate una-alta. Iniţial am crezut că este tipul care oferă atenţie pentru ca ulterior să ceară o recompensă, dar nu a fost cazul. Omul s-a tot ţinut după noi mai bine de jumătate de oră doar din dorinţa de a ne prezenta oraşul său. "Cristi, cred că o să ne întoarcem cu el la Bucureşti", glumeşte "pa" Ion.
Street food, un stil de viaţă
Street food e o adevărată cultură în Indonezia, un stil de viaţă. De la frigăruile din piele de pui, fructele de mare gătite în 5 minute la jar de cărbuni cu condimente, o cobră friptă pe cărbuni, acompaniată de un pahar cu sânge de şarpe combinat cu vin, o supă de organe şi tot ceea ce noi am numi "tacâmuri" de miel, o cafea în care se stinge un cărbune pentru potenţarea gustului, ouă în mii de feluri combinate cu orezuri iuţi, pe toate le găseşti "la botul calului", pe stradă, gătite fix sub ochii tăi.
Dar atenţie, mai ales la condimente. Aflăm de la "pa" Ion şi "pa" Cristi că indonezienii au în cultura lor aşa-numitul "sakit perut", durere de stomac, deranj care te poate absolvi de vina oricărei absenţe sau întârziere la vreo întâlnire importantă. Motivezi cu "sakit perut" şi lumea înţelege greutăţile prin care treci.
"Cu mâncarea asta pe stradă, mie îmi e cam frică, nu văd niciun frigider. Normal că apare 'sakit prut'", îşi exprimă temerea "pa" Ion. Dar peste tot găseşti suficiente restaurante serioase, unde poţi să mănânci fără a-ţi sta gândul la posibile tulburări stomacale. În plus, peste tot se găsesc ceaiuri de ginseng şi turmeric, rădăcinoase cunoscute prin acţiunile lor antiinflamatoare.
O experienţă gastronomică aparte sunt insectele. Iar greierii din lanurile nesfârşite de orez, bine prăjiţi şi condimentaţi, sunt o reală surpriză. Plăcută. Poate cu ceva mai multă sare ar putea înlocui chipsurile.
"Dacă sunt uscaţi gândacii, mă bag, dar dacă nu, nu pun gura. Şi la viermi, la fel, să fie uscaţi, altfel nu gust. Şarpe nu mănânc, nu sunt prieten cu reptilele, dar gândacii sunt nişte bâzâitoare acolo, nu e mare lucru", îşi exprimă "pa" Ion opţiunile culinare.
142 de kilometri în 40 de minute cu trenul
Pentru a înţelege mai bine Indonezia, sunt reprezentative două imagini - una cu un tuk-tuk şi una cu trenul de mare viteză care leagă capitala Jakarta de Bandung, oraş aflat la 142 de kilometri depărtare. Construit de chinezi şi dat în folosinţă anul trecut, WOOSH aleargă cu 350 de km/oră şi parcurge distanţa în aproximativ 40 de minute. Costul unei călătorii? Aproximativ 45 de lei.
Directorul companiei care administrează trenul de mare viteză, Allan Tandiono, ne întreabă care este viteza maximă pe care o ating trenurile în România. "Hmm, păi depinde unde vrei să mergi. Cea mai rapidă rută probabil se apropie de suta de km/h". Ne abţinem, ne prefacem că nu înţelegem.
"Distanţa dintre Bandung şi Jakarta s-ar putea face cu avionul, poate în 20 de minute, nu e departe, dar pierzi timp cu îmbarcarea şi toate celelalte proceduri. Cu trenul, întregul nostru drum durează doar 30 şi ceva de minute. Este mult mai rentabil şi confortabil pentru toată lumea. La noi, trenurile pleacă la fiecare 30 de minte. Se poate face asta cu avionul? Imposibil. Timpul este important. Este important să transporţi oamenii dintr-un punct în altul rapid. Şi în plus este cea mai ieftină modalitate de transport existentă. E rapid, confortabil şi ieftin", explică Tandiorno, directorul Kereta Cepat Indonesia China.
"Kereta înseamnă tren şi cepat e repede, iar whoosh e şuierat", îmi explică "pa" Ion.
În faţa noastră un pasager sforăie, îl auzim perfect, deşi între noi avem mai bine de un metru distanţă. Trenul e mai silenţios decât o maşină scumpă.
Economia ţinteşte în sus
Economia Indoneziei e ca o rachetă, se duce în sus. Acum e a 15-a economie a lumii, iar ţinta până în 2045 este să ajungă pe locul 5.
Indonezia are 70% din populaţie cu vârste între 15 şi 64 de ani. Stă bine şi la capitolul infrastructură. Doar în ultimii 8 ani, în Indonezia au fost daţi în folosinţă 1.700 de km de autostradă şi s-au construit 21 de aeroporturi şi 18 porturi, pentru că 40% din transportul maritim trece prin apele teritoriale ale ASEAN, asociaţia statelor din Sud-Estul Asiei.
Şi la capitolul agricultură stă foarte bine această ţară asiatică, chiar dacă diferenţa este uriaşă între tehnologia folosită la suprafeţele mari şi micile parcele lucrate rudimentar de ţărani. De sus, din avion se poate vedea foarte bine întinderea verde de orezării care ajung până aproape de mare.
Focul roşu
Dintr-o vizită în Java nu poate lipsi o excursie la vulcanul Merapi, din apropiere de Yogyakarta, cel mai activ din lume. Ultima oară a erupt în septembrie 2024, fără victime, spre deosebire de 2010, când a făcut prăpăd. Au murit atunci peste 350 de oameni, lava a curs ca un rău, a săpat în munte, şase sate au dispărut pur şi simplu sau au fost acoperite cu cenuşă vulcanică.
Rămăşiţele satelor distruse se văd şi acum. Zeci de case cu tot ce era în ele, viaţa oamenilor distrusă de "focul roşu". "Pa" Ion îmi spune că numele vulcanului vine de la merah - roşu şi api - foc.
Dacă ar erupe din nou acum, în cât timp ar ajunge lava la noi? În cinci minute, vine răspunsul deloc liniştitor al ghidului. Dar ne linişteşte apoi. Lava şi-ar schimba direcţia, s-ar îndrepta către alte sate, pe o altă latură a versantului. Unde va găsi alte case, alte aşezări, pentru că indonezienii nu fug din calea vulcanului, continuă să trăiască împreună.
Există şi un gardian al vulcanului, "juru kunci", aşa cum îl numesc localnicii, care are anumite legături şi în zona spirituală, fiind "ajutat" prin intermediul unor descântece să afle când erupe, dar şi să alerteze populaţia. În 2010, gardianul a fost una dintre victime, dar tradiţia merge mai departe, fiul său fiind acum noul "juru kunci".
Plouă, ca aproape în fiecare zi. E vremea musonului care îşi face de cap. Dar e cald şi ploaia vine ca o binecuvântare. Ce dacă suntem uzi? Oricum vom fi toţi leoarcă în Peştera Pindul, aflată la vreo 40 de km de Yogyakarta, pe care o vom fi traversat pe nişte camere de roţi de camion, cu ochii în tavanul de care atârnă milioane de lilieci, ca nu cumva vreunul să cadă peste noi. Peştera e spectaculoasă, la fel şi râul care o traversează. Apoi ne deplasăm spre un soi de rafting, pe aceleaşi camere de roţi de camion, în cadrul unui program distractiv conceput pentru turişti.
Dar niciuna dintre activităţile turistice propuse nu se apropie măcar de bucuria a trei puştani de 8-10 ani care se tăvăleau, râdeau, săreau, se bucurau în ploaie, în nişte noroaie mai mari decât la Flămânzi 1907, din mijlocul unei orezării de un verde incredibil. Păreau să trăiască fericirea supremă.
Temple
Indonezia are o istorie fabuloasă, lucru pe care îl realizezi vizitând şi numai două dintre cele mai frumoase temple, Prambanan şi Borobudur.
Pentru "pa" Cristi măiestria hinduşilor care au construit Prambanan, un ansamblu de 240 de temple, dărâmate şi reconstruite în parte, constituie un adevărat magnet. Filmează tot. Şi adevărul este că măreţia locului este copleşitoare. Iar dacă stai să te gândeşti că în ultimii 100 de ani au fost reconstruite doar 24, de fapt, blocurile mari de granit au fost doar reaşezate la locul lor ca nişte piese de puzzle gigantic, neexistând niciun material care să le susţină, e greu să faci un calcul când vor fi puse la locul lor toate milioanele de pietre care vor constitui celelalte temple, până la 240.
Aceeaşi senzaţie de micime ţi-o produce şi Borobudur, cel mai mare templu budist din lume. O piramidă imensă, construită în secolul VIII în cinstea lui Buddha şi care a stat aproape o mie de ani ascunsă sub cenuşa vulcanului Merapi. Sunt unele teorii conform cărora templul a fost abandonat de localnici de frica vulcanului, dar este greu de crezut după experienţa trăită în fostele sale sate dispărute în 2010: indonezienii nu se sperie de vulcan, convieţuiesc împreună. Borobudur se poate vizita doar încălţat cu papuci precum ai preoţilor budişti, mai puţin partea superioară a templului, destinată exclusiv ceremoniilor religioase.
Fericirea simplă
În ultima seară decidem să mâncăm pe stradă. Aveam să ne săturăm acasă de sarmale şi tot felul de "porcării". Să mai încercăm nişte maţe de pui, poate, sau o piele de vită, sau un tofu macerat mai mult timp. Optăm însă pentru o supă de picioare de oaie. Hmmm, dacă ar fi fost doar picioare! Avem de ales, din două boluri mari, bucăţi de organe, stomac, maţe, urechi, care mai apoi erau dumicate de un localnic şi deasupra era turnată cea mai gustoasă supă din lume. Nu degeaba bucătăria indoneziană este considerată a fi a 7-a din lume. Cu lapte de cocos, ghimbir, ceva coriandru şi nelipsita limetă "liliputană" şi extra-parfumată, supa putea rivaliza ca gust cu orice "dish" din bucătăria internaţională. Chiar dacă unii dintre noi am avut ghinionul de a nimeri în farfurie un bot sau ochi de oaie.
Îl întreb pe "pa" Ion ce i-a plăcut cel mai mult din întreaga călătorie în Indonezia, iar răspunsul vine firesc, direct şi surprinzător: "Cei săraci şi fericiţi, cei care zâmbeau, asta m-a fascinat pe mine. Şi erau mulţi".
Neaşteptat răspuns. Dar imaginea unor copii care jucau desculţi fotbal în ploaie pe străzile din Yogyakarta, într-un chiot continuu de bucurie, te face să pricepi că teoria indonezienilor, care spune că "1000 de prieteni nu sunt de ajuns şi un duşman e prea mult", nu e întâmplătoare şi că se predă la şcoala vieţii.
"Pa" (scris pak, care înseamnă domnul în indoneziană) Ion Tudorache şi "pa" Cristi Munteanu sunt angajaţi ai Ambasadei Indoneziei la Bucureşti de peste 25 de ani şi au participat la un infotrip în Jakarta, Bandung şi Yogyarkarta, la iniţiativa ambasadorului Meidyatama Suryodiningrat, în semn de recunoştinţă pentru devotamentul lor. AGERPRES (AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) ADRIAN ŢONE / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t