UPDATE Avion rusesc prăbuşit în regiunea Tatarstan: 16 persoane ar fi murit, iar 7 au fost salvate şi spitalizate
UPDATE ORA 11.55 Un avion care transporta paraşutişti civili s-a prăbuşit duminică în centrul Rusiei, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, din primele informaţii rezultând că 16 persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, informează AFP.
Un număr de 23 de persoane se aflau la bordul avionului, care s-a prăbuşit la ora locală 9:23 (6:23 GMT) în Republica Tatarstan, a precizat ministerul pe Telegram.
Şapte persoane au fost salvate, iar în cazul celorlalţi 16 pasageri nu există "niciun semn de viaţă", a declarat un reprezentant al ministerului pentru agenţia RIA Novosti.
Aparatul de zbor de tip L-410 s-a rupt în două, conform imaginilor transmise de minister.
Cei şapte supravieţuitori au fost spitalizaţi, iar unul dintre ei se află "în stare gravă", conform RIA Novosti.
Agenţia de ştiri Interfax a anunţat iniţial, citând o sursă, că 19 persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestui incident, iar alte trei au fost rănite.
ORA 10.35 Un avion rusesc s-a prăbuşit în regiunea Tatarstan (Interfax)
Un avion L-410 s-a prăbuşit duminică în apropierea unei localităţi din regiunea Tatarstan, 19 persoane pierzându-şi viaţa, iar alte trei fiind rănite, informează agenţia de ştiri Interfax care citează o sursă, relatează Reuters.
Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a confirmat că la bordul avionului se aflau 23 de persoane, conform agenţiei de presă RIA. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.